Expresia „realitatea istorică” ar trebui să ne facă mai atenți la legătura dintre istorie și realitate. Istoria nu ne ajută doar să înțelegem realitatea, ci mai ales să rămînem în ea. O istorie adevărată ne permite să rămînem într-o realitate adevărată, în timp ce o istorie falsificată ne conduce într-o realitate falsificată. Însă o istorie falsificată continuă să aparțină istoriei, putînd fi recunoscută și deconspirată, așa cum o realitate contrafăcută nu poate supraviețui confruntării cu realitatea veritabilă. Dar ce se-ntîmplă cînd realitatea nu mai este falsificată, ci anulată? Ce se-ntîmplă cînd omul ajunge să creadă că-și poate proiecta sau construi propria sa realitate? Ce se-ntîmplă cînd învingătorul nu mai rescrie istoria, cînd nu mai proclamă doar sfîrșitul istoriei, ci sfîrșitul realității însăși? Va ieși atunci omul în același timp din istorie și din realitate, adică din realitatea istorică, avînd de ales între prezentul impersonal al naturii și prezentul impersonal al tehnologiei, al mașinii?