De peste un an, statul american și în particular partidul unic american („one-party state”, https://www.foxnews.com/video/6312326349112) asigură constant întreaga planetă că-și oferă sprijinul necondiționat pentru Ucraina (https://www.foxnews.com/video/6321162439112). Poate și pentru că statul ucrainean actual este atît de dedicat unicității culturii ucrainene, încît, după cum subliniază Patriarhul Porfirie al Serbiei, „scopul său real – și probabil ultim – este de a șterge memoria istorică și toate urmele Ortodoxiei veritabile din Ucraina pentru a schimba codul și identitatea istorică pe care Biserica le-a construit și păstrat cu mare grijă peste secole, de la Sfîntul Domn Vladimir pînă în zilele noastre.” (https://spc.rs/en/press-release-regarding-state-terror-against-the-ukrainian-orthodox-church/)
Există o
legătură periculoasă între cele două idei. Legătura periculoasă dintre partidul
unic și sprijinul necondiționat este realizată de absența oricărei alte idei nu
doar dintre ele, ci mai ales din creierul susținătorilor acestor două idei.
Partidul unic presupune anularea libertății de expresie și a libertății în
general. Libertatea nu mai este necesară pentru că alegerea nu mai este
necesară. Atunci cînd binele și răul sunt evidente, deliberarea, alegerea și
decizia nu mai sunt necesare. Mai mult: este necesar să fie interzise. Democrația devine atunci o amenințare pentru democrație.
În România post-comunistă ideea controlului total al vieții politice și cea a sprijinului necondiționat s-au manifestat cu pasiune în cursul celor două campanii electorale ale lui Traian Băsescu și Klaus Iohannis. Timp de aproape douăzeci de ani, toate forțele binelui din România s-au grăbit să-și declare sprijinul necondiționat pentru cei doi candidați în timp ce se spera că victoria lor la prezidențiale va fi însoțită de o victorie parlamentară totală, care ar fi fost posibilă dacă dreptul de vot ar fi fost limitat la segmentul educat, sau cel puțin dacă ar fi fost desființat PSD-ul. Aceasta nu s-a realizat, însă tot răul spre bine, întrucît procentele mari de pesediști în Parlament, primării și consilii locale le-au permis susținătorilor sprijinului necondiționat să pună toate abuzurile, erorile și eșecurile din mandatele celor doi președinți în seama pesediștilor care fuseseră lăsați în libertate poate doar pentru acest scop. Dar cu toate că PSD-ul nu a fost desființat în mod vizibil, presa a vorbit despre o victorie informatică totală în cîmpul tactic, care le permitea celor doi președinți un control total al jocului politic de care cu siguranță ar fi profitat dacă nu ar fi fost, amîndoi, niște campioni ai democrației și libertății.
România a mai cunoscut același nivel de fanatism al susținătorilor ideii „sprijinului necondiționat” și a controlului politic total doar în cercurile legionare. Pas cu pas, ne apropiem tot mai mult de momentul cînd ne vom declara sprijinul necondiționat binelui suprem reprezentat de partidul unic.