A ajunge vine din lat. adiungere, compus din ad (la, spre) și iungere (a uni, însoți, înjuga) provenit din iugum (jug), oferit de rădăcina proto-indo-europeană yeug. Asta înseamnă cel puțin două lucruri: în primul rînd, că omul nu poate să ajungă undeva (într-un loc sau într-o situație) sau la cineva fără a se uni, fără a se înjuga cu locul, situația sau persoana respectivă și că doar în măsura în care această însoțire s-a realizat, omul a ajuns cu adevărat. De unde urmează, în al doilea rînd, că pentru om a ajunge nu înseamnă a se opri, ci a continua să înainteze în forma nouă a însoțirii.
Asta nu înseamnă că se poate ajunge doar la ceea ce unește, ci că omul are posibilitatea de a se uni și tocmai în virtutea acestei posibilități el poate ajunge undeva sau la cineva. În virtutea acestei puteri, omul poate ajunge, deci se poate uni și cu ceea ce dezunește. Omul poate ajunge bine ajungînd la bine și poate ajunge rău ajungînd la rău, potrivit înjugării căutate. Jugul lui Hristos este singurul jug care ne odihnește pentru că Hristos este singurul loc, situație și persoană unde se poate ajunge cu adevărat (Matei 11, 28-30). A nu ajunge la și în Hristos nu înseamnă doar a ajunge în altă parte: înseamnă a ajunge nicăieri, însoțindu-te cu ceea ce nu se poate însoți, cu un neajuns al firii.
După cum ne arată capitolul următor al Evangheliei după Matei, duhurile rele îi aduc pe oameni în neajunsul lor lipsit de odihnă (Matei 12, 43-45), asemenea diavolului șchiop din basmul Greuceanu, care „ținea calea drumeților ca să le facă neajunsuri”. Doar binele poate fi locuit și doar binele poate locui. Răul nu poate decît să posede; el are nevoie de o casă nu pentru a locui în ea, ci pentru a o poseda și dacă tot mai mulți oameni nu se pot odihni în locuințele lor este pentru că au ajuns rău.
Internetul îi ajută însă pe oameni să suporte mai ușor neodihna din viețile lor. Internetul îi înjugă pe oameni într-o nouă formă de neajungere. Scopul internetului nu a fost niciodată ca oamenii să ajungă mai ușor unul la celălalt. Scopul real al internetului a fost acela de a se ajunge mai ușor la om pentru a-l împiedica să vadă cît de rău a ajuns.
[Completare adăugată la 10:16: Omul își imaginează că odihna urmează efortului, iar pentru că realitatea este astăzi redefinită ca un jug, omul crede că poate ajunge la odihnă în măsura în care iese din realitate. Dar Hristos ne arată, și experiența Bisericii o confirmă, că omul se odihnește în măsura în care ajunge la Hristos, înjugîndu-se cu El, în efortul, în sarcina Domnului. A-ți propune o altă țintă, a crede că odihna este posibilă și altfel înseamnă a rata posibilitatea odihnei, înseamnă a ajunge la neodihna veșnică.]