Pescarul corupt este cel preocupat doar de capturarea peștelui. Cînd dorința de a prinde pește pune stăpînire pe pescar, el ajunge să rateze întreaga experiență a pescuirii: schimbarea cerului odată cu apusul și răsăritul, pornirea sau potolirea vîntului, mișcarea apei, direcția curenților, toate fenomenele naturale impresionante care revelează viața, respirația locului și pe care le poți contempla de-a lungul unei zile pe malul apei sunt subordonate obsesiei sale, care le convertește în tot atîtea semne favorabile unei partide reușite. În realitate, el nu se află pe malul apei, ci în juvelnic, la un loc cu peștii pe care i-a prins și mai ales cu cei pe care urmează să-i prindă.
Cei mai mulți pasionați de pescuit nu sunt decît victime grotești ale acestei obsesii. Și pentru că au pierdut sau nu au avut niciodată capacitatea de a percepe ordinea unei permanențe naturale oferită de experiența pescuirii, ei reușesc de regulă să compromită perspectiva unei experiențe autentice nutrită de orice om normal blestemat să dea peste astfel de degenerați.
Degenerarea pescarilor de pește îi afectează însă doar pe ei și, indirect, pe tot mai rarii oameni normali prezenți din vecinătatea lor. Însă pescarii de oameni stăpîniți de planul anual de captură (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/09/catch-and-release-in-bor.html) distrug totul: nu doar natura, ci și natura umană, urmărind sufletul omului ca pe un trofeu (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/06/ortodoxia-cu-naluci.html), în timp ce singurul lucru care-i îngrijorează este scăderea prețului kilului de carne de om la piață.