Pagini

Oameni și Locuri

sâmbătă, 30 decembrie 2023

Ce înseamnă să fim înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii

 

Sfatul prin care Hristos ne îndeamnă să fim înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii (Matei 10, 16) este adoptat cu totală lipsă de înțelepciune de popor și cu o totală lipsă de nevinovăție de cler, care încearcă fiecare să interpreteze recomandarea în propriul avantaj (am mai abordat subiectul la http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2020/10/sa-stam-bine-sa-stam-cu-frica.html). Dar ce anume înțelege Hristos prin asta aflăm cu ușurință din cuvintele Sale cuprinse în următoarele versete din pasajul de la Matei. În primul rînd, Hristos ne previne să nu ne expunem în mod inutil pericolului: orice creștin adevărat va fi vînat pînă la urmă, pentru că va fi considerat la fel de periculos și de respingător ca șerpii. Mai precis, creștinul va fi urît atît de autoritățile religioase („în sinagogile lor vă vor bate cu biciul”), cît și de autoritățile seculare („la dregători și la regi veți fi duși”). Lucrul acesta se întîmplă însă pentru ca adevărul să ajungă și înaintea celor care l-au înlocuit, pretinzînd că-l reprezintă („veți fi duși pentru Mine, spre mărturie lor și păgânilor”).

În al doilea rînd, să nu ne fie teamă cînd vom fi descoperiți: nu ne apărăm prin înțelepciunea noastră, ci prin Duhul Tatălui (Matei 10, 19-20), care-i transformă pe oameni din oameni firești sau lumești în oameni duhovnicești (vezi capitolul 2 din 1 Corinteni).

În fine, înțelepciunea șarpelui și nevinovăția porumbelului nu funcționează decît împreună: fără înțelepciunea șarpelui, nevinovăția ar fi simplă naivitate, în timp ce fără curățenia porumbelului, înțelepciunea devine viclenie, mișcare înșelătoare menită să simuleze retragerea sau atacul, mișcarea sau pasivitatea letargică, deghizînd-o pe prima în lucrare pastoral misionară și pe cea de-a doua în lucrare mistică (în culegerea de răspunsuri cu privire la Sinodul din Creta putem întîlni cîteva exemple remarcabile de viclenie travestită în înțelepciune, vezi la https://basilica.ro/wp-content/uploads/2017/08/Despre-Sfantul-si-Marele-Sinod-din-Creta.pdf, în special p. 31-34).

Prin urmare, rostul acestor repere nu este să ne facă să șerpuim ireproșabil prin viață, descurcîndu-ne cu Dumnezeu înainte, ci să-L mărturisim pe Hristos înaintea oamenilor acolo unde ne aflăm, indiferent că este vorba de propria familie, de colegii de serviciu, de comunitatea credincioșilor, de rețeaua de prieteni de pe facebook, de consensul social sau de autoritățile Statului (Matei 10, 32-37). Iar această mărturie înseamnă luarea crucii și urmarea lui Hristos (Matei 10, 38). Înțelepciunea șarpelui nu înseamnă să mărturisim voalat adevărul și nici să denunțăm la fel de voalat minciuna (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/12/ortodoxia-voalata.html), nici să mărturisim cu șerpii cînd suntem printre șerpi și cu porumbeii cînd suntem printre porumbei. Rămînem în toate împrejurările ca niște oi în mijlocul lupilor (Matei 10, 16), iar aceasta este chiar observația care introduce sfatul lui Hristos.

Modelul rămîne prin urmare Hristos, nu valorile morale (înțelepciunea sau neprihănirea). Pentru că doar în Hristos înțelepciunea poate să rămînă ea însăși, fără a se răsturna prin redefinire într-o înțelepciune veninoasă, care să ne paralizeze conștiința și discernămîntul, după cum doar în Hristos nevinovăția nu înseamnă inocența bebelușilor (considerați îngerași în mediul ortodox și care pe măsură ce cresc se transformă în iubiții/iubitele, pentru a se împlini apoi ca „iubi” și „iubi”, pregătiți să aducă pe lume o nouă generație de îngerași), ci sfințenia care, deși îi este proprie doar lui Dumnezeu, îi este accesibilă omului înduhovnicit pe măsura iubirii, credinței și nădejdii sale în Dumnezeu.