Principala lucrare a satanei nu este amăgirea, ci confuzia. Odată ce confuzia a fost indusă, amăgirea-i gata. O minte adusă în starea de confuzie se amăgește singură, după cum este incapabilă să iasă singură din ceața amăgirii. Fiecare voce și chip înșelător i se par salvatoare și fiecare voce și chip salvator i se par înșelătoare.
Dumnezeu le dăruiește credincioșilor dreapta socoteală, adică știința și puterea minții de a fi cu luare aminte pentru a putea deosebi duhurile. Acest dar duhovnicesc se pierde în absența relației cu un părinte duhovnicesc și fără o lucrare permanentă de păzire a trezviei, care cuprinde în mod esențial deopotrivă o viață creștină integrală (rugăciune, post, milostenie, citirea Scripturii și a scrierilor teologilor ortodocși depășiți de noua teologie ortodoxă) precum și participarea la viața liturgică a Bisericii. Dar chiar și în condițiile acestea, mintea se poate întuneca și putem astfel să ajungem să pierdem dreapta socoteală.
Mintea se întunecă prin păcat și prin încrederea în propria ei claritate. Această încredere duce la pierderea puterii de deosebire a duhurilor, oferind astfel condiția necesară instalării confuziei. Semnele apariției confuziei pot fi identificate atît în confundarea planurilor (a absolutului cu relativul, a transcendentului cu imanentul, a scopurilor cu mijloacele, a lui a fi cu a avea), cît și în confundarea sensurilor (a învierii cu nemurirea, a binelui cu bunurile, a persoanei cu individul, a comunității cu colectivitatea, a adevărului cu autenticitatea, a spiritualității cu desprinderea de materie).