Maica Domnului a fost și rămîne pururi fecioară nu doar în trupul ei, ci și în cugetul, în sufletul și în inima ei. Maria nu și-a necinstit curățenia credinței în singurul Dumnezeu adevărat nici prin necredință, nici printr-o credință strîmbă în falși dumnezei.
Orice creștin determinat de o credință confuză să reducă fecioria Maicii Domnului la dimensiunea trupească ajunge să identifice curățenia trupească cu cea sufletească, după cum vedem că se-ntîmplă în ortodoxia noii spiritualități, în special în perceperea copiilor ca îngeri. Probabil ca îngeri ai îngerilor.
Dar dacă sfințenia presupune și curățenie, inclusiv morală, reciproca nu este neapărat adevărată. Poți să fii curat și să fii la fel de plin de slavă deșartă ca oricare demon, după cum poți fi respingător ca Iov căzut în mizerie sau ca săracul Lazăr, dar plin de slava lui Dumnezeu.
Nu există sfințenie în afara închinării drepte la singurul Dumnezeu adevărat. Iar o închinare nu devine dreaptă dacă îi punem eticheta ortodoxă. Așa cum economia și stabilitatea unei țări pot fi distruse prin împrăștierea unui mare număr de bani falși, tot astfel o credință dreaptă poate fi strîmbată prin aplicarea etichetei ortodoxe ideilor ne-ortodoxe.
Credința curată este credința sfîntă, care-și păzește fecioria. Fecioria credinței înseamnă atît să nu te desfrînezi sufletește prin credința în alți dumnezei (Ieșirea 20, 2-7), cît și „să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta” (Marcu 12, 30). De aceea, pentru Pavel cine nu-l iubește pe Domnul trebuie scos din Biserică (1 Corinteni 16, 22) pentru a împiedica transformarea Bisericii în „Babilonul cel mare, mama desfrînatelor şi a urîciunilor pămîntului” (Apocalipsa 17, 5), care, prin unificarea tuturor credințelor și a tuturor idolilor, va da naștere Antihristului.