Poetul fierbe în sucul propriu
al propriei limbi
cuvinte pline de pămînt
și tăceri re-culese din cer
pînă cînd golul din ele
se separă
de plin.
Poetul ne înșală și numește treaba asta poezie,
știți, nimic important, niște cuvinte scrise pe hîrtie,
doar ca să-l lăsăm să ne ia golul care ne umple,
care ne făcea să vorbim în cuvintele noastre seci
despre cît de plin
și despre cît de gol e totul
pînă cînd vine poetul și le separă
și totul dă din nou pe dinafară.