În momentul de față, nici unul dintre candidații la funcția de președinte al României nu corespunde celor zece criterii electorale recomandate de Patriarhie (https://basilica.ro/indreptarul-sfantului-sinod-al-bisericii-ortodoxe-romane-privind-anul-electoral/). Principalii candidați, Ciucă și Ciolacu, reprezintă două partide politice care au demonstrat timp de treizeci de ani că tot ce este omenesc le este străin – în măsura în care nu definim omenescul prin absența caracterului moral. În schimb, outsiderii Simion și Lasconi își revendică o poziție morală, ceea ce ar putea însemna că ar avea capacitatea și voința de a acorda prioritate omului, lucru care nu știu dacă s-a mai întîmplat în politica românească de la Cuza încoace. Însă tocmai aici este mai problema, în sensul că ambii candidați, Simion și Lasconi, au o înțelegere particulară a omului, care nu reflectă viziunea creștină despre om (și, aș spune, nici măcar viziunea liberalismului clasic). Pentru Simion, omul pare definit mai degrabă de Omul de Dristor, Homo Dristorius, care deși există în realitate, cu greu s-ar putea spune că reprezintă un model de împlinire umană. Pentru Lasconi, însă, omul este Homo Lasconiensis, adică omul este orice vrea omul să fie, lucru realizabil mai ales dacă are banii lui Bolojan (alegerea ei, dar și a lui Ciucă pentru funcția de prim-ministru) sau dacă este suficient de infantilizat prin efortul comun al noului sistem de educație, al noii familii românești și al noii ortodoxii din România.
Pentru Ciucă și
Ciolacu, omul reprezintă un mijloc pentru făcut bani și putere. Pentru Simion
și Lasconi, banii și puterea sunt mijloace pentru a face un anumit tip de om. Recomandarea Patriarhiei nu ne spune ce putem face în această situație, în care nici unul dintre candidați nu reprezintă o poziție creștină.