Cînd ai căzut în butoiul cu absolut precum Obelix în butoiul cu poțiune magică, îți pierzi simțul relativului. Ceva asemănător li s-a întîmplat suveraniștilor lui Georgescu, care nu sunt doar incapabili să mai perceapă relativul, ci transformă orice relativ în absolut, precum Midas, care transforma tot ce atingea în aur. Auriștii, cel puțin cei din aripa Georgescu, nu văd nici acum blestemul ascuns în binecuvîntarea absolutizării și nu-și dau seama nici acum cît este de complicat să fii un om absolut într-o lume care a fost făcută relativă sau, cu un termen mai adecvat, contingentă.
Iată, de pildă, cum în mintea absolută a lui Georgescu democrația se transformă într-o formă de democrație de rit absolut:
„Democrația nu este negociabilă. Puterea poporului este fundamentul statului democratic, pentru că a fi suveran înseamnă să respecți opțiunea celuilalt, să prețuiești votul universal. […] Votul este simbolul democrației, pentru că uniți în jurul adevărului suntem mai puternici ca niciodată. […] Vă rog, fiți încrezători, fiți curajoși și rămâneți credincioși ideilor noastre comune. Continuați să acționați pentru România condusă de popor și pentru popor sub ocrotirea lui Dumnezeu.”
O dreptate absolută, demonstrată în cuvinte absolute! De fapt, o democrație nu invocă ocrotirea lui Dumnezeu, ci doar permite apelul la Dumnezeu. Democrația este negociabilă, nu este un absolut, nu este un dar divin oferit de Dumnezeu, ci o formă relativă de guvernare la care popoarele au ajuns împotrivindu-se formelor absolute de guvernare. În cadrul democrației se poate negocia și opta inclusiv pentru forme de guvernămînt care sunt mai mult sau mai puțin îndepărtate de democrație. A fi suveran nu presupune în mod obligatoriu respectarea opiniei celuilalt, cum pretinde Georgescu („că a fi suveran înseamnă să respecți opțiunea celuilalt”). Cum spunea Charles I, regele Angliei executat de propriul popor pentru că refuzase să cedeze suveranitatea regală, „Nu este treaba Poporului să participe la Guvernare. Guvernarea nu-l privește cu nimic. Un Supus și un Suveran sunt două lucruri complet diferite.” (https://quod.lib.umich.edu/e/eebo/A40615.0001.001?rgn=main;view=fulltext, p. 119). Dar pînă și un monarh care credea în dreptul său divin a înțeles că mai presus de suveranitatea lui este suveranitatea lui Dumnezeu, iar autoritatea sa este limitată în raport cu autoritatea divină. Ultimele sale cuvinte au fost: „I go from a corruptible to an incorruptible Crown, where can be no trouble, none at all.” (ibid., p. 123).
De asemenea, îndemnul „Rămîneți credincioși ideilor noastre comune” nu exprimă o viziune democratică, ci una colectivă restrînsă, ceea ce face din intervenția lui Georgescu mai degrabă un apel către camarazi, decît unul către români. Cele două milioane de alegători care l-au votat pe Călin Georgescu reprezintă România adevărată? În măsura în care votul acestor oameni a fost influențat de TikTok, se poate vorbi despre oameni capabili să recunoască adevărul? „Votul este simbolul democrației, pentru că uniți în jurul adevărului suntem mai puternici ca niciodată” Este această unitate în jurul adevărului reprezentativă pentru democrație? Nu a ascuns această retorică a adevărului abuzurile regimurilor totalitare în trecut, așa cum retorica relativității ascunde în prezent abuzurile cu tendințe totalitare ale corectitudinii politice?
Georgescu și secta lui nu au
decît să încerce să opună totalitarismului societății deschise totalitarismul
naționalismului mistic (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/12/totalitarismul-deghizat-in-integralism.html). Dar să nu pretindă că acesta ar avea ceva democratic în
el. Și, mai ales, să nu pretindă că democrația lor de rit absolut ar avea vreo
legătură cu creștinismul. La Dumnezeu, mîntuirea este cea care, deși nu se negociază, rămîne întotdeauna cu putință – nu este însă niciodată obligatorie.