„eu cred că o președinție Georgescu ar fi fost un rău mult mai mic, inclusiv pentru cei care îl detestă cel mai mult pe individ, decât aventura colectivă ce va urma. Dar na, trăim într-o epocă în care oameni stau tot mai prost cu nervii și toată lumea gândește pe termen scurt.”
Alexandru Racu (https://alexandruracu.wordpress.com/2024/12/08/drept-si-politica/)
Nu cred că în calitate de creștini ne putem raporta la cei care candidează la funcțiile importante din stat doar din perspectiva dreptului și a politicii. O apreciere teologică este necesară nu doar în privința acelor candidați cu un discurs neutru sau vizibil anticreștin; poate cu atît mai mult ar trebui să reflectăm asupra naturii credinței acelor candidați care asumă un discurs creștin explicit, în care politicul și teologicul, statul și Biserica, istoria și eshatologia sunt puse într-o relație mai mult sau mai puțin problematică. Pentru un creștin, libertatea Bisericii față de stat și de politic și suveranitatea lui Dumnezeu ar trebui să conteze cel puțin tot atît de mult cît contează libertatea națională, integritatea teritorială și suveranitatea statului.
Atenția unui
creștin rămîne o atenție teologică chiar și atunci cînd este orientată spre
domeniul politic, care este un domeniu mai periculos decît cel al Bisericii. Nu
pentru că în zona politicului ar fi mai mulți draci decît în Biserică – e
foarte probabil să fie chiar mai puțini – ci pentru că aici recunoașterea
răului este mai anevoioasă. Atenția creștină față de politic este necesară nu doar pentru a preveni atacurile politicului, ci mai ales pentru a putea face față prieteniei acestuia, mult mai periculoasă așa cum și prietenii pot fi incomparabil mai periculoși decît orice adversar cunoscut.
Dacă creștinii pot cădea pradă idolatriei și ispitei puterii, cu atît mai vulnerabili sunt indivizi precum Georgescu, inspirați de ocultism și mistică legionară. Un astfel de președinte poate justifica tendințele idolatre ale omului, creștin sau necreștin, mai ales în condițiile în care este văzut deja ca un idol el însuși nu doar de susținătorii săi laici, ci și de o parte a clerului ortodox și a liderilor de opinie ortodocși. Prin urmare, întrucît este de presupus că un astfel de personaj, hotărît să schimbe structural și total România și statul român, adică tot ce înseamnă instituție fundamentală, va afecta nu doar credința unui număr semnificativ de ortodocși, ci și credința ortodoxă (ambele fenomene fiind de altfel în curs de realizare), agravînd astfel criza actuală din BOR, nu este rezonabil să considerăm că, odată cu adîncirea crizei din Biserică, democrația și instituțiile statului român ar ieși la rîndul lor mult mai afectate prin victoria unui suveranist mistic decît prin cea a unui euro-atlantist secular?