Pagini

Oameni și Locuri

duminică, 15 decembrie 2024

Lucruri nefirești care vin pe țeavă

 

De la Revoluția portocalie din Ucraina și în special după Euromaidanul din 2013-2014, propaganda occidentală i-a făcut inițial pe pacienții voluntari iar apoi pe toți cei cu imunitatea mintală scăzută de diverse comorbidități ideologice să creadă că Rusia urmărește să cucerească întreaga Europă și chiar întreaga lume. Oricine punea această descriere în discuție era filorus, putinist și un trădător al civilizației și culturii occidentale. Încorporarea Crimeii în 2014 și invadarea Ucrainei în 2022 au fost folosite în narațiunea occidentală ca dovezi care confirmau această intenție a Rusiei de refacere a Uniunii Sovietice și chiar de cucerire a Vestului. Încă o dată, acesta era un scenariu la care dacă nu aderai în mod necondiționat erai considerat în cel mai bun caz un om spălat pe creier de propaganda rusă, în cel mai rău un agent al Moscovei.

Iar acum victimelor acestui scenariu li se oferă o perspectivă complet nouă, (chiar dacă ea a fost prezentată și explicată cu mulți ani înainte de istorici precum Anne Applebaum, John Mearsheimer, Victor Davis Hanson). Astfel, aflăm dintr-un material publicat ceva mai devreme că, de fapt, Putin nu dorește să cucerească toată lumea, nici toată Europa și nici măcar întreaga Ucraină (https://hotnews.ro/perspectiva-inedita-pentru-a-intelege-razboiul-din-ucraina-oferita-de-un-analist-militar-nu-este-vorba-despre-teritorii-rusia-lupta-pentru-altceva-si-e-mai-aproape-sa-castige-decat-credem-1861922) așa cum erau convinși toți cei care știu că răul are chipul lui Putin. Materialul este publicat de hotnews.ro, una dintre principalele conducte de transportare a realității direct de la sursa ei. 

În măsura, puțin probabilă, în care le-a mai rămas ceva nestricat în creier, mintea euroatlantiștilor nu va putea suporta șocul adus de aceste lucruri nefirești care ajung să curgă pe conductele realității total necenzurate și nefiltrate din România. De fapt, suntem informați că Vestul este pregătit pentru o încheiere a războiului din Ucraina și acceptă noi granițe între Ucraina și Rusia, redesenate prin renunțarea la teritoriile ucrainene cucerite deja de Rusia.