Înainte de 1990 nu existau în România decît oameni care erau fie doar credincioși, fie doar necredincioși, deși aceștia erau foarte puțini. Oamenii foarte credincioși au apărut ulterior, pe măsură ce oamenii credincioși dispăreau. Din propria mea experiență cu oamenii foarte credincioși, am înțeles că aceștia se împart în două categorii: cei fără de care Dumnezeu nu poate să facă nimic și cei care pot să facă orice fără Dumnezeu. Aceste două categorii sunt dominante astăzi în societatea românească, deci și în BOR.
De pildă, orice om foarte credincios din prima categorie știe că Dumnezeu nu ne putea salva fără un om foarte credincios precum Călin Georgescu, pe care l-a trimis anume ca să ne fortifice credința. Pentru că, într-adevăr, poporul român era cam obosit, cum bine observa cineva, iar puțină energie ne-ar fi prins bine. Și ce multă energie ne-a transmis:
„Avem în fața noastră nu un simplu om, ci o adevărată locomotivă blindată. Un conducător de glie. O reală perspectivă de renaștere a poporului român. Domnul Călin Georgescu […] nu este doar politician. Ci un credincios autentic. Este un val. O mișcare. Un molto vivace al inimilor. Care pune sângele în mișcare. Înviorează. Și de aceea, domnul Călin Georgescu a trezit poporul! De acum națiunea română e ca un vulcan activ.” (https://r3media.ro/se-termina-cu-aroganta-vine-eleganta/).
Totuși, autorului foarte credincios al rîndurilor citate pare să-i scape din vedere faptul că, în ciuda formidabilei sale energii, locomotiva Georgescu face deocamdată manevre în triaj, așteptînd decizia autorității feroviare pentru a decide dacă își va relua cursa pe linie ca orice locomotivă obișnuită ori o va lua cu Dumnezeu înainte de-a dreptul peste cîmpii, ca toți românii foarte credincioși și plini de energie de astăzi.