Pagini

Oameni și Locuri

miercuri, 19 noiembrie 2025

Avem o țară necreștină: o analiză teologică a imnului „Avem o țară” și a naționalismului mistic pe care-l reprezintă

 

După cum am mai spus, problema cîntecului „Avem o țară” nu ține de măsura în care are sau nu un mesaj totalitar explicit, ci de faptul că acest mesaj nu este creștin nici măcar în mod implicit (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2025/11/ce-ar-trebui-sa-l-intereseze-pe-un.html; vezi și la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2025/11/asocieri-contra-firii.html sau la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2025/11/nazificarea-romaniei-prin-denazificarea.html). Mai precis, mesajul este explicit anticreștin și totalitar cel puțin în mod implicit întrucît în esența lui dezvoltă în totalitate, ca să spun așa, principiul unei identități determinate strict de sîngele neamului și de pămîntul țării, idee fundamentală a ideologiei naziste concentrată în formula „Blut und Boden” (https://en.wikipedia.org/wiki/Blood_and_soil).

Dacă în creștinism sfinții sunt în cer, în împărăția lui Dumnezeu, în cadrul religiei românismului, care și-a inaugurat deja propria Biserică a Neamului cu proprii ei Sfinți ai Neamului, sfinții și eroii neamului sunt în pămîntul pentru care au trăit și au murit. Dar pentru că acest pămînt a fost sfințit de sîngele lor, pămîntul este viu, iar sfinții neamului sunt vii în acest pămînt sfînt din care pot ieși în orice moment pentru a învinge apusul păgîn de astăzi așa cum, în trecut, biruiau Aliotmanul:

 

„Avem la Putna, Sfânt şi viu cu duhul

Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;

Şi azi de-l vom chema să-nfrâng-apusul,

Va răsturna cinci veacuri de pământ.”

 

Este important totuși de remarcat aici că pînă la apariția scutului întruchipat de Sf. Ștefan cel Mare, naționalismul mistic ortodox se folosește de cei mai vulnerabili dintre credincioși, de la cei cu mintea și credința distruse de conspiraționisme, de iubirea patologică de neam și de frica de o realitate al cărei sens le scapă la copiii al căror caracter moral legionar este mai lesne și, în special, mai util și mai necesar de format decît o minte sănătoasă. După cum a demonstrat-o evenimentul de la Catedrala Neamului din 30 octombrie (https://patriarhia.ro/actualitatea-bisericii/comunicate/punct-de-vedere-referitor-la-interpretarea-piesei-avem-o-tara-de-catre-grupul-tronos-junior/), prin interpretarea melodiei „Avem o țară”, copiii din corul Tronos Junior au transmis public un mesaj opus învățăturii creștine și favorabil radicalizării naționaliste, fiind folosiți conform schemei aplicate de infractorii adulți care folosesc minori pentru a face rău. Această intenție a fost cu atît mai evidentă cu cît chiar de la primele obiecții apărute pe marginea întîmplării, spălătorii de creiere din mediul ortodox au descris reacțiile critice ca pe niște încercări perverse de a lovi în niște copii nevinovați. Însă după cum arăt în continuare, utilizarea copiilor ca scut uman și ca momeală pentru salvarea întru neamul absolut nu este singura și nici cea mai gravă dintre perversiunile celor care au pus ortodoxia românească pe calea naționalismului mistic.

Expresiile din „Avem o țară” sunt atît de directe și de literale încît caracterul poetic al acestei compoziții este asigurat exclusiv de melodicitatea produsă de elementele tehnice ale rimei și metrului, partea artistică a poemului fiind anulată de imaginile concrete, lipsite de orice ambiguitate sau complexitate semantică. Stilistic vorbind, caracterul literar al poemului este limitat de reprezentări pur literale: pămîntul țării apare pe rînd, dar de fiecare dată în mod tangibil, ca o raclă sfîntă care păstrează „moaşte sfinte-n zeghe grea de deţinuţi”, ca un potir în care se adună sîngele celor trași pe roată și ca o cruce care poartă numele iubitorilor ortodoxiei. Am spus „pămîntul apare ca...”? Atunci am greșit, pentru că în „Avem o țară”, pămîntul neamului este raclă, potir și cruce. Fiind îmbibat de sfințenia sîngelui neprihănit, pămîntul poate fi venerat la rîndul lui, fiind co-substanțial cu neamul sfînt și de aceeași materialitate transfigurată, dar nu mai puțin concretă decît sfintele moaște sau oricare icoană făcătoare de minuni.

Fiecare vers este o declarație factuală, o observație empirică despre un pămînt din care curge la propriu și în fiecare clipă sîngele sfînt al neamului. Mistica neamului și mistica pămîntului au depășit și înlocuit fizica și biologia, îndumnezeindu-le: pămîntul ne hrănește nu pentru că este făcut în acest scop de Creator, ci pentru că este el însuși hrănit de sfinții neamului. Pămîntul țării ne hrănește nu doar cu roadele sale naturale, ci mai ales cu roadele lui supranaturale, și anume cu sîngele sfînt și cu sfîntul trup al neamului sfînt. Trupurile nemuritoare ale sfinților și eroilor neamului hrănesc acest pămînt, dîndu-i o viață veșnică, nemuritoare, pe care ne-o transmite și nouă dacă suntem vrednici de acest neam și de această țară.

Divinitatea nu este nici măcar una locală, a neamului și a pămîntului, ci neamul și pămîntul lui sunt divine, iar identitatea de român este condiționată de mărturisirea acestei divinități. Fiecare pas făcut pe pămîntul neamului fără conștiința sfințeniei pămîntului și a neamului este un sacrilegiu. În mărturisirea de credință a naționalismului mistic românesc, pe care o întîlnim în doxologia „Avem o țară”, calea mîntuirii este calea neamului, care oferă identitate națională odată cu mîntuirea etnică. 

Nu cred că niște oameni cu o credință ortodoxă autentică și puternică ar fi putut ajunge să confunde învățătura creștină cu o asemenea credință deviantă, opusă în mod direct creștinismului. Credincioșii ortodocși au putut fi aduși pe această cale pentru că nu a avut nicio credință în primul rînd sau pentru că au avut cel mult o conștiință creștină mai degrabă confuză decît slabă, fapt demonstrat și de convingerea lor că trăiau într-o țară foarte creștină, convingere confirmată între timp de inaugurarea celei mai mari catedrale ortodoxe din lume (solidară și ideologic, nu doar arhitectural, cu cea mai mare casă a poporului din lume).

În al doilea rînd, ortodocșii români au fost constrînși să aleagă naționalismul mistic întrucît au fost terorizați constant de ideea că-și vor pierde sufletul odată cu răspîndirea mîntuirii progresiste adusă de omul transuman. Sloganul „nu ne vindem țara!” a fost absorbit și revitalizat prin apelul „nu ne vindem credința în țară și în neam!” Este instructiv în acest sens să vezi cît de bine se sincronizează indivizi și publicații aparent separate, dar cu toții din mediul ortodox naționalist, atunci cînd trebuie produs un nou val de panică sub aparența unui apel firesc la luciditate, unii semnalînd de pildă în mod negativ preocuparea unora ca Peter Thiel (uitînd să menționeze că este creatorul ideologic și sponsorul financiar al trumpismului) pentru dezvoltarea tehnologică în vederea regenerării biologice în același timp în care alții semnalează în mod pozitiv îngrijorarea unui neurolog evoluționist precum Martin Jan Stránský în legătură cu dependența de mediul digital și în special de IA (ignorînd faptul că, pentru Stránský, progresul tehnologic este dăunător deoarece împiedică evoluția naturală a creierului uman spre noi forme de evoluție și nu pentru că îi răpește mîntuirea de orice fel, pe care de altfel Stránský nu dă oricum doi bani).