Pagini

Oameni și Locuri

vineri, 19 aprilie 2019

Dumnezeu și omul în facultățile BOR


Deși publicul a aflat încă din 1951, data apariției lucrării lui William F. Buckley Jr., God and Man at Yale, că valorile creștine erau la Yale în cel mai fericit caz ignorate, în cel mai rău descurajate, faptul că astăzi studenții creștini de la Yale sînt intimidați, hărțuiți și discriminați este resimțit ca ceva nou, ca o manifestare proprie războiului cultural contemporan (https://semneletimpului.ro/religie/libertate-religioasa/discriminarea-crestinilor/universitatea-yale-investigata-pentru-discriminarea-crestinilor.html). Dar elementul spectaculos al acestei tensiuni din lumea academică americană îl reprezintă prezența creștinilor înșiși: după aproape un secol de liberalism și secularism agresiv, în cursul căruia s-a urmărit impunerea exclusivă a adevărului verificabil și demonstrabil empiric și rațional, continuă să apară studenți și profesori dedicați valorilor și căutării adevărului în lumina învățăturii creștine.
De unde apar acești oameni? De ce nu apar ei și în cultura română? De ce apar în schimb personaje precum Laura Stifter, profesoara de religie ortodoxă despre care am mai scris pe acest blog (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2019/03/adevarul-absolut-si-adevarurile-relative.html și la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2019/03/fariseismul-drept-maritor.html), a cărei sarcină educațională declarată este aceea de a-i „împiedica pe elevi să cadă în capcana adevărului absolut”? În sfîrșit, un profesor ortodox de religie pe inima domnului Pleșu, am putea spune.
Stifter și-a continuat studiile de teologie de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, obținînd ulterior și un master. Ce fel de profesori a avut acolo? Pe cînd era studentă, Stifter a declarat într-un interviu că-l apreciază pe părintele Daniel Benga, care „mă impresionează în mod deosebit prin modul dumnealui de gândire, prin felul în care reușește să ne capteze atenţia și să ne călăuzească în viața duhovnicească.” (http://ftoub.ro/dmdocuments/Revista%20ASTO%20-%20Nr%201.pdf).
Sigur că traseul academic al carierei unui savant poate cunoaște și specializări în instituții mai îndepărtate de rădăcinile și identitatea lui culturală și religioasă; faptul că părintele Benga are o diplomă de la Colegiul Noua Europă și un doctorat din partea Facultății de Teologie Evanghelică din Erlangen-Nürnberg sînt performanțe cu totul admirabile. Cu siguranță, prin persoana și activitatea sa, aportul teologiei ortodoxe a fost bine reprezentat în instituții neortodoxe sau necreștine. Fără îndoială, studenții dumnealui au avut ulterior de cîștigat în urma acestei experiențe; și nu doar că e de așteptat că au înțeles mai bine noțiunea ortodoxă de adevăr, dar probabil că au devenit mai pregătiți să o exprime și să o trăiască în viețile lor și în lume. Din păcate, Laura Stifter nu este unul dintre acei studenți.
„Școala este concepută ca o extensie a cîmpului de bătălie”, scria Buckley în God and Man At Yale, continuînd: „activitatea de predare este cîmpul de instrucție unde gladiatorii viitorului sînt învățați să-și folosească armele, sînt informați în privința capcanelor și stratagemelor inamicului și sînt inspirați de virtutea cauzei pentru care luptă, în anticiparea zilei cînd se vor prezenta și vor participa la lupta împotriva erorii.
Acest lucru este important deoarece chiar și cineva care nu s-a gîndit la lucrurile astea știe că, la drept vorbind, adevărul nu biruie în mod obligatoriu. Mai mult, adevărul nu poate învinge niciodată cîtă vreme nu este promulgat. Adevărul nu este înzestrat cu anticorpi împotriva falsității. Cauza adevărului trebuie apărată, și trebuie apărată energic. În plus, după cum subliniază Președintele Howard Lowry de la Wooster College, adevărul poate învinge doar acolo unde oamenii sînt temperamental și intelectual dispuși să i se alăture, căci simplul act de recunoaștere a adevărului nu presupune neapărat actul voluntar de a i te dedica.” (William F. Buckley Jr., God and Man At Yale, Gateway, 2017, p. 141-142) O pagină mai departe, Buckley arată cum revoluțiile criminale din secolul douăzeci (fascistă, nazistă și comunistă) au triumfat nu pentru că oamenii nu știau adevărul, ci pentru că „a.) prea puțini oameni recunoscuseră adevărul, b.) cei care l-au recunoscut nu au pledat suficient în favoarea lui și c.) mulți oameni văzuseră care era adevărul, dar au fost indiferenți.”  
 Dacă BOR vrea într-adevăr să restaureze cultura română https://www.activenews.ro/stiri-social/Mitropolitul-Ioan-al-Banatului-Daca-nu-vom-reactiva-izvoarele-culturii-romanesti-riscam-sa-devenim-doar-o-populatie-care-traieste-intr-o-regiune-din-Sud-Estul-Europei-155461), atunci trebuie să înceapă de la adevăr și de la relația noastră cu el. 
Profesorul universitar de teologie ortodoxă pe care l-am auzit declarîndu-și regretul pentru refuzul domnului Andrei Pleșu de a deveni preot, spunea cu altă ocazie că singura sarcină a Bisericii în istorie este aceea de a trage clopotele. 
Dar în zilele Revoluției BOR nu a tras clopotele. Poate că a închis porțile, nu știu, dar nu a tras clopotele. La Referendumul pentru familie nu atras clopotele. Nu le-a tras nici după aflarea rezultatului, cînd ar fi trebuit să le tragă în dungă, ca la mort. Iar acum BOR se miră că nu mai este lăsată să tragă clopotele de societatea secularizată, care nu vrea să fie deranjată de gălăgie. Dar cine a lăsat lumea să se secularizeze? Cine a lăsat și invitat chiar elita neoliberală sau neognostică să pună în altarul ei zeița prosperității, a capitalismului corporatist, și toate zeitățile păgîne?