Recent, patronul unei tipografii din București a refuzat o comandă pentru că aceasta încălca „principiile morale și creștine pe care noi le avem atât în viața personală cât și în viața de business, după care ne conducem afacerea” (https://r3media.ro/principiile-inainte-de-toate-o-tipografie-din-bucuresti-a-refuzat-sa-tipareasca-afise-pro-lesbianism-din-motive-de-constiinta-nu-dorim-ca-numele-nostru-sa-fie-asociat-cu-aceste-actiuni/). Ironia este că doar cu doar cîteva zile înainte, site-ul conservator ortodox care a preluat această știre îi făcea pe cititori responsabili pentru decizia redacției de a difuza reclame la pariuri sportive (https://r3media.ro/cititorii-r3media-decid/).
Trist nu este doar că majoritatea celor care au comentat decizia au susținut-o ca pe ceva firesc în condițiile actuale, ci mai ales că nici măcar puținele voci critice nu au înțeles cu adevărat problema, care nu ține de faptul că banii din reclama la pariuri ar fi necesari doar pentru a le asigura redactorilor mijloacele de trai, ci în special pentru a susține activitatea de mărturisire creștină a site-ului. Prin urmare, comparația cu justificarea celei/celui care se prostituează pentru se întreține nu este corectă de vreme ce în acest caz corespondentul desfrînării, adică reclama la pariuri, este folosit nu atît pentru nevoile vieții trupești, ci mai ales pentru a susține mărturia creștină. Dacă prostituata pretinde că se folosește de sex pentru a-și susține viața ei sau a familiei, mărturisitorii demnității omului pretind că sunt nevoiți să se folosească de reclamele la pariuri (de ce nu și de reclame la videochat?) în vederea susținerii misiunii de mărturisire creștină, deci în scopul salvării sufletului omului și al mîntuirii neamului.
Tipografia care a refuzat compromisul nu este o tipografie declarat creștină, în sensul că nu lucrează pentru Biserică, nu este susținută de BOR și nu este angajată într-un mod explicit creștin în activitatea ei profesională. Avînd în vedere că pentru ierarhia ortodoxă consecvența creștină este opțională (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/08/ortodoxia-marturisitoare.html, vezi și la http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2015/09/credinta-patriotism-etc.html), aș zice că verticalitatea creștină a patronului tipografiei se explică mai degrabă tocmai prin faptul că nu depinde profesional de BOR. În schimb, cu toate că site-ul r3media.ro asumă explicit o identitate conservatoare ortodoxă, nu doar că acceptă reclame la pariuri, dar nici măcar nu vede gravitatea acestei concesii. În paranteză, ar trebui subliniat că reclama este un sine un tip de recomandare care, prin natura ei comercială, destinată exclusiv profitului, intră în conflict cu mărturia creștină. Cu atît mai mult o reclamă la pariuri care, susținută de o platformă creștină, nu poate decît să ofere legitimitate creștină unei activități anticreștine.
Sf. Constantin cel Mare nu a zugrăvit pe scuturile soldaților un simbol al zeiței Fortuna înaintea Bătăliei de la Podul Milvius, ci monograma lui Hristos. Dar poate că Hristos chiar are nevoie uneori și de puțin noroc, pentru că dacă nu-l ajutăm noi, atunci cine? În definitiv, nu s-a aliat oare uneori Sf. Ștefan cel Mare cu ereticii sau cu păgînii, cum îi amintește redacția site-ului unui cititor care se simțea trădat de acceptarea reclamelor la pariuri? Totuși, mi se pare că observația se bazează pe un raționament greșit, întrucît aceste alianțe ale Sf. Ștefan nu constituiau în nici un fel o susținere, o recomandare a credinței non-ortodocșilor așa cum este în schimb reclama la jocurile de noroc: și anume, o susținere a credinței în noroc, o închinare la idolul bogăției imediate. În plus, dincolo de efectul de drog al pariului în sine, în condițiile răspîndirii consumului de droguri, jocurile de noroc promit totodată mijlocul material necesar dobîndirii drogurilor, promit adică o eliberare tot mai necesară și tot mai accesibilă:
„I get high with a little help from my friends/ I gonna try with a little help from my friends”…
Ai nevoie de puțin ajutor ca să ajungi să simți că zbori și oricine știe că vrei să te înalți prin droguri îți este un prieten:
„I need someone to love/ (Could it be anybody)/ All I need is someone, who knows just where/ I'm going yeah/ Somebody who knows quiet sure, baby”.
Nu doar beatleșii, ci și unii ortodocșii conservatori urmează principiul augustinian „iubește și fă ce vrei”, dar în moduri atît de lipsite de orice alt principiu încît poate că marele teolog al creștinismului timpuriu regretă că nu a fost ceva mai explicit.
„Toate împărățiile lumii și slava lor” sunt oferite de satana mai ales într-un plan imaginar, însă slujirea cerută de el este întotdeauna reală (Matei 4, 1-11). Și ce altă cursă mai iscusită ar putea folosi cel rău decît cea prin care-i face pe creștini să creadă că atunci cînd îi slujești lui Dumnezeu orice este permis, inclusiv trădarea lui Dumnezeu și a aproapelui? Ironia este că tocmai unii dintre cei care îndeamnă la mărturia creștină cu orice preț și care-i au ca model pe sfinții închisorilor, sunt dispuși să facă o înțelegere cu mamona, fără să înțeleagă că dacă ești plătit de cel rău, atunci lucrarea ta cea bună îi aparține.
