Evaluatorii Europei

O adolescentă americancă în vîrstă de 17 ani este răpită împreună cu prietena ei la puţin timp după sosirea lor la Paris. Tatăl fetei, un fost agent secret american, vine pe urmele ei pentru a o salva. Descoperă astfel o întreagă reţea de traficanţi de fete, de la simpli racolatori la plasatori şi clienţi, reţea care funcţionează perfect cu complicitatea unor poliţişti francezi şi cu interesul „economic” al unor membri onorabili ai societăţii pariziene. Agentul ştie că se află în criză de timp, aşa că pe cei pe care nu-i lichidează îi bagă în spital. Ultimul ticălos ucis este chiar „proprietarul” fetei răpite, şeicul arab care încearcă, cu hangerul la gîtul fetei, să negocieze. Încearcă, fiindcă glonţul îl opreşte chiar în timp ce rostea cuvîntul „negotiate”.

Aceasta ar fi, pe scurt, acţiunea filmului Taken, în regia lui Luc Besson, cu Liam Neeson în rolul principal. Dincolo de faptul că este un bun film de acţiune, el merită văzut mai ales pentru cîteva din implicaţiile sale. De pildă, pentru constatarea că răul nu este limitat la indivizii ne-educaţi, abrutizaţi, barbari. Aşa cum o spune un personaj rafinat din film, Patrice Saint Claude, „este o afacere unică, cu clienţi extrem de speciali”. Aceşti clienţi „speciali” au gusturi exigente şi venituri care le permite să şi le satisfacă. Nu au nevoie de literatură pentru a-şi imagina că sînt Casanova, după cum explica dl. Liiceanu funcţia literaturii într-un dialog cu Vargas Llosa. Kim, fiica lui Bryan (Liam Neeson), închide tranzacţia ca cea mai valoroasă marfă: este virgină şi ştie două limbi străine.

Chiar dacă este vorba despre o americancă, putem vedea filmul şi în cheie simbolică: ca şi cum ar vorbi despre o Europă care de această dată nu mai trebuie să fie răpită, de vreme ce europenii înşişi sînt gata să o vîndă clientului care oferă mai mult. Impresie care nu poate decît să fie întărită de statuia Europei călare pe taur din faţa sediului Parlamentului European de la Strasbourg. Precum steluţele drapelului european, cu toţii sînt uniţi, de la oamenii de cultură la traficanţi, intermediari şi „organizatori” în virtutea unui interes comun. Oamenii de cultură europeni sînt încă importanţi pentru că ei fac expertiza şi dau preţul de referinţă. E drept, nobleţea spiritului îi face să fie puţin încordaţi pînă în clipa în care aud vocea reconfortantă a licitatorului: „The transaction is complete. Please pick up the merchandise.”