Electorale

„Viitorul nu mai e ce-a fost”

Paul Valéry

Apropierea alegerilor mă face să mă gîndesc la întrebarea cu care Joe Halenbeck, personajul interpretat de Bruce Willis în The Last Boy Scout (Ultimul samaritean), îl somează pe Mike Mathews, „amicul” care-i sedusese nevasta: „Head or gut?” („Unde alegi să te pocnesc: în mutră sau în burtă?”). Cu diferenţa că, în planul electoral românesc, „seducătorii” sînt cei care ne adresează întrebarea. Şi ne pocnesc după cum alegem.

Nu trebuie să fii un specialist ca să vezi că ceea ce i se reproşează în mod curent lui Traian Băsescu nu-l afectează aproape deloc; în orice caz, nu într-atît încît să-i ameninţe viitorul politic. Că este responsabil de cariera politică a unor personaje precum Elena Băsescu ori Elena Udrea? Dar întreaga clasă politică românească poate fi împărţită un mediocri şi/sau arivişti. Că fratele domniei sale s-ar fi implicat în nişte afaceri destul de necurate? Dar nimic nu a putut fi dovedit, iar asta e, în fond, istoria economiei româneşti din cel puţin ultimii douăzeci de ani. Că este autoritar? Dar nu aşa a promis T. Băsescu că va fi, şi nu (şi) de aceea a fost votat? Dacă astea sînt lucrurile de care este acuzat actualul preşedinte, atunci nu văd de ce nu l-am vota în continuare. Cu astfel de „probe” invocate împotriva sa, omul este total inocent.

În ce mă priveşte, trei sînt motivele pentru care nu îl voi mai vota pe Traian Băsescu. Iată-le, în ordinea inversă a importanţei lor:

1. Pentru modul în care a fost făcută condamnarea comunismului. Deşi acest gest i-a asigurat elitei intelectuale pretextul („moral”) de a-i oferi în mod explicit preşedintelui Băsescu sprijinul politic, conţinutul acestei condamnări a reuşit performanţa dublă de a nu atinge în mod esenţial fenomenul comunist în metamorfozele sale prezente în timp ce anulează condamnarea lui efectivă în viitor. Faţă de o astfel de condamnare, protestele celor „322” au fost excesive. Doar dacă nu cumva au fost de fapt simulate, spontaneitatea prestaţiei din „scena balconului” fiind menită să lase impresia unui conflict real. Argumentul că, „deşi imperfectă, această condamnare trebuia făcută” îmi aminteşte de cel prin care eram îndemnaţi în 1991 să votăm o Constituţie deficientă în termenii dreptului constituţional şi falsă din perspectiva legitimităţii istorice.

Problema comunismului nu este o problemă rezervată specialiştilor, istoricilor. Comunismul este şi o problemă a trecutului, într-adevăr. Dar ce altceva este trecutul decît o bucată din noi? Este trecutul omului altundeva decît în om? Nu sînt oare strămoşii noştri, pe care nu i-am cunoscut niciodată, prezenţi deja în strănepoţii noştri, pe care nu-i vom cunoaşte niciodată? A ignora sau a considera clasat un interval din trecutul nostru înseamnă a dispreţui tot ce am fost, sîntem şi vom fi.

2. Pentru susţinerea legalizării prostituţiei în România. Nu contează dacă preşedintele Băsescu este sau nu iniţiatorul acestui proiect. Important este că legalizarea prostituţiei pare să fie un vechi obiectiv pedelist (susţinut public, de pildă, încă de acum doi ani de Monica Macovei şi Vasile Blaga în cadrul emisiunii „Între bine şi rău” difuzată de TVR1 în 13 martie 2007), obiectiv asumat recent de preşedintele Băsescu prin susţinerea raportului prezentat în 22 septembrie 2009 de Comisia prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice.

Problema prostituţiei nu este o simplă temă de moralitate civică. Este o  problemă care ne afectează în mod direct şi împotriva căreia au protestat toţi cei care au conştiinţa demnităţii omului, a valorii lui, de la Biserică la diverse asociaţii laice. Iniţierea şi sprijinirea acestui proiect demonstrează o iresponsabilitate patentă faţă de prezentul imediat.

3. Pentru oferirea instrumentelor politice unei elite a cărei adversitate declarată faţă de creştinismul ortodox şi conştiinţa naţională poate avea de-acum efecte concrete. Funcţiile politice îi permit acestei elite să-şi împlinească visul, acela de a fi, în cuvintele dlui H.-R. Patapievici, „ca Schwarzenegger din filme”.¹ Zis şi făcut. Cu precizarea că în acest caz avem de-a face cu acel Schwarzenegger din The Terminator ce se dă drept cel din Kindergarten Cop.²

Înţeleg interesul preşedintelui Băsescu pentru asocierea cu elita: în felul acesta, dincolo de aura de respectabilitate care decurge de aici, domnia sa îşi asigură justificarea morală a eventualelor acţiuni imorale. Astfel, „noii precupeţi”, cum au mai fost numiţi „intelectualii lui Băsescu”, nu sînt nici măcar precupeţi: de vreme ce nu au produs nimic,  nu au nimic de vînzare. Ei nu sînt decît muncitori „cu intelectul”, manipulatori ideologici în sensul profesional de „încărcători-descărcători”: preiau produsul ideologic de cea mai largă circulaţie de pe marile pieţe de idei din străinătate şi-l descarcă în România. Aceasta înseamnă că principala lor competenţă este înşelarea, deghizarea. Sarcina lor e să ne convingă, de pildă, că e preferabilă o minciună făcută în numele principiilor minciunii lipsită de principii. Să ne facă să credem că în România se confruntă răul (ceilalţi) cu binele (Băsescu), cînd, de fapt, s-ar putea să se confrunte un rău deghizat în bine cu un mai rău deghizat în mai binele. Să transforme poporul român într-o populaţie.³ Dincolo de recursul permanent  al elitei la valori, deciziile îi sînt determinate de un simplu principiu de piaţă: „Fake it until you alter it!” Mai pe larg spus, „pretinde o vreme că ceea ce oferi este chiar produsul original. Apoi vei putea oferi produsul modificat fără să mai ai nevoie să te justifici.” Iar mai întîi este falsificată tocmai semnificaţia acelor valori pe care elita  pretinde că le apără: sensul libertăţii, al adevărului, binelui, frumosului, al principiilor democratice şi chiar al credinţei creştine. Mai ales al credinţei creştine, de vreme ce creştinismul este temeiul tuturor acestor valori.

Expuşi unei jefuiri şi umiliri sistematice de mai bine de 70 de ani, românii au ajuns să se întrebe înaintea fiecărei „alegeri” politice la care sînt supuşi: „Ce ne vor lua de data asta?” Istoria ne învaţă că pretenţiile jefuitorilor cresc pe măsura împuţinării resurselor: tributul în grîne, argint şi capete de vite ajunge astfel să fie înlocuit cu tributul în vieţile oamenilor. După ce ne-a amputat trecutul şi ne-a batjocorit prezentul, preşedintele Băsescu urmează, cu ajutorul indispensabil al elitei, să ne anuleze viitorul. Dacă aşa stau lucrurile, atunci experienţa amară de pînă acum s-ar putea să nu le mai fie românilor de nici un folos. Nu mai contează că românii rezistă la bătaie, că sînt statornici şi nici că sînt capabili să-şi refacă gospodăriile iarăşi şi iarăşi. În faţa desfiinţării, experienţa nu este de nici un folos: nu poţi fi desfiinţat decît o singură dată. Este adevărat că am mai fost expuşi desfiinţării şi în trecut; însă elitei colonizatoare de după 1948 îi lipseau şi instrumentele, şi capacitatea intelectuală necesară. Actualei elite nu-i lipseşte nimic, cu excepţia preşedintelui ideal.

 Prin urmare, de data aceasta nu mai avem de ales între un pumn în faţă şi unul în burtă, între unii care ne jefuiesc pămînturile şi casele şi alţii care ne îndeamnă să le părăsim de bună voie pentru a ne găsi un rost în afara graniţelor, ci pur şi simplu între a rămîne sau nu aşa cum am mai fost şi cum încă nădăjduim că vom mai putea fi: un neam de oameni liberi, pentru care nu totul e de vînzare, pentru care robia este mai rea decît înstrăinarea iar înstrăinarea mai rea decît moartea.  

1. http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=12180  

2. Pentru poziţia ambiguă a dlui H.-R. Patapievici faţă de creştinism, vezi cîteva argumente pe care le-am discutat în  Măsura vremii: îndemn la normalitate.

3. Conform distincţiei făcută de Dan Puric (http://www.frontnews.ro/arts-si-lifestyle/arta/dan-puric-oamenii-normali-vor-deveni-o-secta-in-romania-17383/pagina-2).