„Viitorul nu mai e ce-a fost”
Paul Valéry
Apropierea alegerilor mă face să
mă gîndesc la întrebarea cu care Joe
Halenbeck,
personajul interpretat de Bruce Willis în The Last Boy Scout (Ultimul
samaritean), îl somează pe Mike
Mathews,
„amicul” care-i sedusese nevasta: „Head or gut?” („Unde alegi să te pocnesc: în
mutră sau în burtă?”). Cu diferenţa că, în planul electoral românesc,
„seducătorii” sînt cei care ne adresează întrebarea. Şi ne pocnesc după cum
alegem.
Nu trebuie să fii un specialist
ca să vezi că ceea ce i se reproşează în mod curent lui Traian Băsescu nu-l
afectează aproape deloc; în orice caz, nu într-atît încît să-i ameninţe
viitorul politic. Că este responsabil de cariera politică a unor personaje
precum Elena Băsescu ori Elena Udrea? Dar întreaga clasă politică românească
poate fi împărţită un mediocri şi/sau arivişti. Că fratele domniei sale s-ar fi
implicat în nişte afaceri destul de necurate? Dar nimic nu a putut fi dovedit,
iar asta e, în fond, istoria economiei româneşti din cel puţin ultimii douăzeci
de ani. Că este autoritar? Dar nu aşa a promis T. Băsescu că va fi, şi nu (şi)
de aceea a fost votat? Dacă astea sînt lucrurile de care este acuzat actualul
preşedinte, atunci nu văd de ce nu l-am vota în continuare. Cu astfel de
„probe” invocate împotriva sa, omul este total inocent.
În ce mă priveşte, trei sînt
motivele pentru care nu îl voi mai vota pe Traian Băsescu. Iată-le, în ordinea
inversă a importanţei lor:
1. Pentru modul în care a fost
făcută condamnarea comunismului. Deşi acest gest i-a asigurat elitei
intelectuale pretextul („moral”) de a-i oferi în mod explicit preşedintelui
Băsescu sprijinul politic, conţinutul acestei condamnări a reuşit performanţa
dublă de a nu atinge în mod esenţial fenomenul comunist în metamorfozele sale
prezente în timp ce anulează condamnarea lui efectivă în viitor. Faţă de o
astfel de condamnare, protestele celor „322” au fost excesive. Doar dacă nu
cumva au fost de fapt simulate, spontaneitatea prestaţiei din „scena
balconului” fiind menită să lase impresia unui conflict real. Argumentul că,
„deşi imperfectă, această condamnare trebuia făcută” îmi aminteşte de cel prin
care eram îndemnaţi în 1991 să votăm o Constituţie deficientă în termenii
dreptului constituţional şi falsă din perspectiva legitimităţii istorice.
Problema comunismului nu este o
problemă rezervată specialiştilor, istoricilor. Comunismul este şi o problemă a
trecutului, într-adevăr. Dar ce altceva este trecutul decît o bucată din noi?
Este trecutul omului altundeva decît în om? Nu sînt oare strămoşii noştri, pe
care nu i-am cunoscut niciodată, prezenţi deja în strănepoţii noştri, pe care
nu-i vom cunoaşte niciodată? A ignora sau a considera clasat un interval din
trecutul nostru înseamnă a dispreţui tot ce am fost, sîntem şi vom fi.
2. Pentru susţinerea legalizării
prostituţiei în România. Nu contează dacă preşedintele Băsescu este sau nu
iniţiatorul acestui proiect. Important este că legalizarea prostituţiei pare să
fie un vechi obiectiv pedelist (susţinut public, de pildă, încă de acum doi ani
de Monica Macovei şi Vasile Blaga în cadrul emisiunii „Între bine şi rău”
difuzată de TVR1 în 13 martie 2007), obiectiv asumat recent de preşedintele
Băsescu prin susţinerea raportului prezentat în 22 septembrie 2009 de Comisia
prezidenţială pentru Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice.
Problema prostituţiei nu este o
simplă temă de moralitate civică. Este o problemă care ne afectează în
mod direct şi împotriva căreia au protestat toţi cei care au conştiinţa
demnităţii omului, a valorii lui, de la Biserică la diverse asociaţii laice.
Iniţierea şi sprijinirea acestui proiect demonstrează o iresponsabilitate
patentă faţă de prezentul imediat.
3. Pentru oferirea instrumentelor
politice unei elite a cărei adversitate declarată faţă de creştinismul ortodox
şi conştiinţa naţională poate avea de-acum efecte concrete. Funcţiile politice
îi permit acestei elite să-şi împlinească visul, acela de a fi, în cuvintele
dlui H.-R. Patapievici, „ca Schwarzenegger din filme”.1 Zis şi
făcut. Cu precizarea că în acest caz avem de-a face cu acel Schwarzenegger din The Terminator ce se dă drept cel din Kindergarten Cop.2
Înţeleg interesul preşedintelui
Băsescu pentru asocierea cu elita: în felul acesta, dincolo de aura de
respectabilitate care decurge de aici, domnia sa îşi asigură justificarea
morală a eventualelor acţiuni imorale. Astfel, „noii precupeţi”, cum au mai
fost numiţi „intelectualii lui Băsescu”, nu sînt nici măcar precupeţi: de vreme
ce nu au produs nimic, nu au nimic de vînzare. Ei nu sînt decît muncitori
„cu intelectul”, manipulatori ideologici în sensul profesional de
„încărcători-descărcători”: preiau produsul ideologic de cea mai largă
circulaţie de pe marile pieţe de idei din străinătate şi-l descarcă în România.
Aceasta înseamnă că principala lor competenţă este înşelarea, deghizarea.
Sarcina lor e să ne convingă, de pildă, că e preferabilă o minciună făcută în
numele principiilor minciunii lipsită de principii. Să ne facă să credem că în
România se confruntă răul (ceilalţi) cu binele (Băsescu), cînd, de fapt, s-ar
putea să se confrunte un rău deghizat în bine cu un mai rău deghizat în mai
binele. Să transforme poporul român într-o populaţie.3 Dincolo de
recursul permanent al elitei la valori, deciziile îi sînt determinate de
un simplu principiu de piaţă: „Fake it until you alter it!” Mai pe larg spus,
„pretinde o vreme că ceea ce oferi este chiar produsul original. Apoi vei putea
oferi produsul modificat fără să mai ai nevoie să te justifici.” Iar mai întîi
este falsificată tocmai semnificaţia acelor valori pe care elita pretinde
că le apără: sensul libertăţii, al adevărului, binelui, frumosului, al
principiilor democratice şi chiar al credinţei creştine. Mai ales al credinţei
creştine, de vreme ce creştinismul este temeiul tuturor acestor valori.
Expuşi unei jefuiri şi umiliri
sistematice de mai bine de 70 de ani, românii au ajuns să se întrebe înaintea
fiecărei „alegeri” politice la care sînt supuşi: „Ce ne vor lua de data asta?”
Istoria ne învaţă că pretenţiile jefuitorilor cresc pe măsura împuţinării
resurselor: tributul în grîne, argint şi capete de vite ajunge astfel să fie
înlocuit cu tributul în vieţile oamenilor. După ce ne-a amputat trecutul şi
ne-a batjocorit prezentul, preşedintele Băsescu urmează, cu ajutorul
indispensabil al elitei, să ne anuleze viitorul. Dacă aşa stau lucrurile,
atunci experienţa amară de pînă acum s-ar putea să nu le mai fie românilor de
nici un folos. Nu mai contează că românii rezistă la bătaie, că sînt statornici
şi nici că sînt capabili să-şi refacă gospodăriile iarăşi şi iarăşi. În faţa
desfiinţării, experienţa nu este de nici un folos: nu poţi fi desfiinţat decît
o singură dată. Este adevărat că am mai fost expuşi desfiinţării şi în trecut;
însă elitei colonizatoare de după 1948 îi lipseau şi instrumentele, şi
capacitatea intelectuală necesară. Actualei elite nu-i lipseşte nimic, cu
excepţia preşedintelui ideal.
Prin urmare, de data
aceasta nu mai avem de ales între un pumn în faţă şi unul în burtă, între unii
care ne jefuiesc pămînturile şi casele şi alţii care ne îndeamnă să le părăsim
de bună voie pentru a ne găsi un rost în afara graniţelor, ci pur şi simplu
între a rămîne sau nu aşa cum am mai fost şi cum încă nădăjduim că vom mai
putea fi: un neam de oameni liberi, pentru care nu totul e de vînzare, pentru
care robia este mai rea decît înstrăinarea iar înstrăinarea mai rea decît
moartea.
2. Pentru poziţia ambiguă a dlui H.-R. Patapievici faţă de creştinism, vezi
cîteva argumente pe care le-am discutat în Măsura vremii: îndemn la
normalitate.
3. Conform distincţiei făcută de Dan Puric (http://www.frontnews.ro/arts-si-lifestyle/arta/dan-puric-oamenii-normali-vor-deveni-o-secta-in-romania-17383/pagina-2).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu