Despre posibilitatea educaţiei în condiţiile desfiinţării omului

„Există două feluri de oameni cărora nu are rost să le oferim un pretins articol îndrumător despre patriotism şi onoare: unul este laşul, celălalt este patriotul demn de cinste. Nici unul nu este înfăţişat minţii şcolarului,” observa C. S. Lewis într-o lucrare despre educaţie întitulată Desfiinţarea omului (The Abolition of Man). Spre deosebire de elevii englezi din urmă cu jumătate de veac, tinerii români de astăzi, din România ultimilor douăzeci de ani, mai precis, sînt expuşi unei predici permanente despre laşitatea şi nemernicia naţională, remediu sigur pentru inhibarea apariţiei şi maturizării sentimentului patriotic, cu atît mai mult cu cît virtuţile care îl fac posibil, şi care se transmit prin educaţie, sînt sistematic cauterizate:

„Graţia, generozitatea, farmecul, ironia au prea puţin contact cu letargia gnostică a materiei din care sînt făcuţi românii. Ce este aceea „românul” e o chestiune mai degrabă tenebroasă. Ea nu poate fi rezolvată elegant, pentru că problema însăşi este dizgraţioasă. Ce este aceea „românul” e o întrebare la care se poate răspunde prin violenţă, ură, sînge şi şuturi în cur. […] Există probe foarte concludente care atestă că românul este intolerant, xenofob, violent-şi-laş, retractil, agitat-şi-abulic (termenii legaţi prin copulă formează o trăsătură unică)” (H.-R. Patapievici, Politice, Humanitas 2002, p. 46-47).

Ani de zile, românii au fost nemulţumiţi de faptul că statul nu se implică în educaţie, sau se implică haotic. De-abia de acum avem motive să fim cu adevărat îngrijoraţi, cînd ştim cine urmează să se ocupe de educaţie în mod profesionist: cei care ne urăsc pentru trecutul nostru şi ne dispreţuiesc pentru prezent. Educaţia va fi puternic ideologizată şi secularizată: în timp ce tinerii români vor fi împiedicaţi să participe la principalele sărbători creştine (cum s-a întîmplat în 2009, cînd începerea anului şcolar a fost devansată cu o zi, astfel încît să coincidă cu sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci), ei vor fi integraţi unui calendar secular care va celebra victoriile „alterităţii” inclusiv prin pelerinaje la siturile memoriale tradiţionale (http://www.ziare.com/actual/educatie/03-09-2010/studierea-holocaustului-va-fi-cuprinsa-in-noua-programa-scolara-1001195).

Aşadar, a vorbi despre sarcina şi natura educaţiei implică o discuţie despre posibilitatea ei într-un mediu care să fie sigur nu doar din perspectiva integrităţii sănătăţii trupeşi şi psihice a elevului (şcoala ca mediu sigur în raport cu drogurile, violenţa fizică ori psihologică), ci şi la nivelul unei libertăţi intelectuale faţă de presiunea ideologică a elitei aservite puterii. Din păcate, şcoala românească actuală nu oferă nici un fel de semnal liniştitor.

Există riscul ca, sub pretextul creşterii siguranţei elevilor, aceştia să fie urmăriţi în permanenţă de camere video, inclusiv în toaletă. Aceasta este o măsură luată deja în cîteva şcoli publice din Anglia, unde, totodată, elevilor li s-au luat amprentele, fără ca măcar părinţii să fi fost informaţi (http://uk.news.yahoo.com/5/20100309/tuk-parents-angry-over-cctv-in-school-to-45dbed5.html). Scopul real al acestor măsuri este acela de a-i face pe oameni să se simtă încă de mici că sînt urmăriţi în permanenţă şi pretutindeni. Scopul unei astfel de educaţii nu este altul decît acela al transformării omului într-o „portocală mecanică”.

Sistemul cu care avem de-a face acum întrece, dacă nu prin răutate, atunci sigur prin viclenie, sistemul comunism. Va fi mult mai greu de boicotat din interior, aşa cum românii au reuşit pînă în ‚’89 cînd, de pildă, mergeau la muncă patriotică în zilele din perioada Sfintelor Paşti cu ouă roşii în sacoşă. De data aceasta nu vor mai trebui să-şi ascundă ouăle roşii. Decît că le vor ciocni în onoarea lui Big Brother, adică fie a lui Hristos perceput ca guru, fie a unui guru văzut ca Hristos.
          Cu atît mai salutară este intervenţia lui Mircea Platon, în legătură cu sistemul educaţiei de acasă (vezi aici: http://www.ziuaveche.ro/editorial/1022-mircea-platon-propune-spre-dezbatere-scoala-de-acasa). În condiţiile ideologizării crescînde a învăţămîntului românesc, o educaţie făcută acasă va fi de preferat nu doar pentru că asigură copilului un mediu normal de învăţare, ci mai ales pentru că îi va oferi un raport normal cu realul, în care disciplinele, de la cele umaniste la cele ale naturii, vor putea fi la rîndul lor protejate de tentaculele unui probabil viitor atotcuprinzător Institut de Cercetări a Imaginarului („The only way we will actually be able to live in “unimagined futures” is by erasing the past. That is, by destroying the conditions in which imagination can flourish. Then, every future is “unimaginable,” since we will simply be living in an echo chamber populated by idiots busy creating “personalized, distinctive experiences.” This is “higher education” http://www.frontporchrepublic.com/2010/03/majoring-in-idiocy/). Românii trebuie să ştie că noua generaţie de educatori este una special antrenată în tehnicile deconstrucţiei şi a nihilismului absolut, specializată în lupta corp la corp împotriva ideii de înţeles şi de realitate. S-ar putea ca educaţia de acasă să fie ultima noastră şansă de a mai transmite, odată cu o anumită conştiinţă naţională şi istorică, paradigma umanului.