Primăvară, aburi şi
"gloanţe"
Un grup de maici cântă
imnul Mişcării Legionare. Părintele Iustin Pârvu ascultă. Multe din maici par uşor
stânjenite, de parcă ar simţi că "se dau în spectacol", de parcă ar
simţi nefirescul situaţiei. Părintele Iustin stă, şi el, cu fruntea plecată, cu
ochii mai mult închisi, dus pe gânduri. Maicile mai că n-ar vrea să fie acolo.
Părintele pare că deja a plecat înspre tinereţile lui. Cântul răsună a gol.
Chilia e, de fapt, pustie. Dar e o
pustietate cu martori. Dincolo de maicile care nu vor să fie acolo şi de părintele
care e dus pe gânduri, în chilie se mai află cineva, cineva prezent, cineva
atent la ce se întâmpla: un monah filmează întreaga scenă cu un mic aparat digital.
Ajunşi aici, ne dăm seama că altcineva îl filmează pe monahul care filmează. Înregistrarea
postată pe youtube nu e a monahului care filmează, ci a aceluia care îl filma
pe monahul care filmează.
De
70 de ani, în România, suntem prinşi în poză de persoane care nu apar în cadru.
În obiectiv. Care, deci, trăiesc în afara "realităţii" pe care ne-o însceneaza
şi pe care apoi o cultivă publicitar. Aşa s-a întâmplat şi cu Mişcarea Legionară,
un fenomen proteic redus de istoriografia comunistă şi de intelighenţia
neoliberală la un clişeu bun de speriat copiii şi de reeducat adulţii. Mai întâi
procesele înscenate de comunişti şi apoi presa neoliberală au înfierat sau
condamnat orice opozant al "sistemului" de ieri şi de azi ca
"legionar". "Legionarul" e, aşadar, util în economia
sistemului colonial comunist sau neoliberal din România. Dar şi legionarul,
adică omul de convingeri sincere, poate fi util sistemului, un exemplu fiind
modul în care Securitatea a folosit în sensul propagandei antimonarhiste
atacurile "simiste" la adresa M. S. Regelui Mihai.
Ca
fenomen deci, legionarismul are deja o istorie împaienjenita, pe alocuri obscură,
pe alocuri duplicitară, şi pe alocuri sângeroasă. Lucrul e cu atât mai
important cu cât mulţi simpatizanţi legionari de astăzi susţin că Mişcarea
Legionară nu e un simplu partid politic, ci o "şcoală de format
caractere". Sincer să fiu, nu prea am văzut multe caractere formate de Mişcarea
Legionară astăzi. Cât despre cele de ieri, rămâne de văzut dacă Mişcarea
Legionară a format caractere sau doar a instrumentalizat caractere, dacă nu
cumva doar a înhamat oameni întregi, formaţi în satul, familia, şcoala şi viaţa
românească patriarhală, la nişte activităţi fundamental antitpatriarhale pentru
că bazate pe înregimentare. Din punctul meu de vedere, în această privinţă
există două posibilităţi. Dacă Mişcarea Legionară se prezintă ca o formă de apărare
a ceea ce exista deja, a României patriarhale, atunci înseamna că Mişcarea
Legionară a beneficiat de o rezervă de caractere pe care nu le-a format, dar pe
care e posibil să le fi deformat sau anihilat, angajându-le în bătălii cu miză
falsă şi în scenarii apocaliptice. Dacă legionarii susţin că, în afara Mişcării
Legionare, nu a existat nici o altă "şcoală de format caractere", că
până la înfiintarea lor România era doar un cuib al corupţiei, atunci înseamna
că Mişcarea Legionară nu e decât o altă banală mişcare milenarist-revoluţionară
care pretinde să creeze lumea ex nihilo.
Dar,
judecând după miile de pagini dedicate de autorii legionari frumuseţii şi virtuţilor
României patriarhale, nu ne rămâne să bănuim decât că prima opţiune e cea îmbratisata
de legionari, şi anume că Mişcarea Legionară e doar una din posibilele "şcoli
de educat caractere". Dar atunci trebuie să citim şi discutăm programa
acestei şcoli. Şi aici intrăm într-o nebuloasă totală, cu elemente ortodoxe,
rasiste, geto-dacice, tehnocratice, teocratice, anticreştine, folclorice,
catolice, masonice şi fasciste amestecându-se în neorânduială. Din acest punct
de vedere, ca neorânduială, Mişcarea Legionară e mai puţin o mişcare creştină
capabilă să formeze caractere, şi mai mult un fel de răscoală cu furcile,
coasele, lopeţile, schiurile şi găleţile modernităţii. E o altă formă de
descentrare a lumii româneşti patriarhale.
Din
punctul meu de vedere, nu e de mirare că o ierarhie a Bisericii Ortodoxe Române
care a refuzat să-şi clarifice legăturile (câte au fost) şi complicităţile (câte
au fost) cu regimul comunist, refuză să trateze cu seriozitate, adică din punct
de vedere dogmatic şi canonic, tentativele de a instrumentaliza legionar
Ortodoxia. Astăzi, problema legăturii B.O. R. cu "legionarii" e
problema legăturii B. O. R. cu comuniştii. E vorba de un triunghi de complicităţi,
de un nod "naţional-securist" care nu poate fi desfăcut decât canonic
şi dogmatic. Din păcate, în lumea "ortodox"-tradiţionalistă de astăzi,
contează mai mult prietenii decât adevărul, lăsat să se apere singur. Ceea ce
contează nu e că X scrie şi trăieşte ne-
sau anti-creştin. La urma urmelor, cine suntem noi să judecăm. Ceea ce contează
e că X a scris "la noi", are dosar "la noi", la acei
"noi" pentru care comunismul, legionarismul sau liberalismul sunt mai
importante, mai apropiate, deci mai uşor de perceput şi deci mai uşor de
apreciat, decât creştinismul.
Din păcate,
de decenii bune, B. O. R. nu face decât să stea în afara obiectivului, deşi s-a
umplut de oameni care ne trag în film şi în poze. Sau poate tocmai de aceea.
(Mircea Platon)