Răpiri, şantaje, recompense: cîteva sfaturi utile

Lord, make me fast and accurate

Benjamin Martin în filmul The Patriot

Departe să mă ofenseze, remarca potrivit căreia aş fi devenit un fel de bodyguard al lui M. Platon [1] mă bucură şi îi mulţumesc dlui Codrescu pentru prilejul pe care mi-l oferă de a mai adăuga ceva despre creştinism şi legionarism. Îi mulţumesc pentru încrederea cu care mă lasă în plata Domnului şi îi mărturisesc că, la rîndul meu, l-aş lăsa în plata Domnului dacă aş fi încredinţat că e pregătit pentru asta.

Acum, revenind la subiect, dacă observaţia cu bodyguardul mă bucură este în primul rînd pentru că ea confirmă comparaţia mea cu povestea din filmul Man on Fire pe care o sugeram prin moto-ul unui eseu anterior. [2] Filmul tratează industria răpirilor de persoane din Mexic; asemenea legionarilor, şi răpitorii din film sînt creştini. Avînd în vedere complicitatea poliţiei mexicane, filmul proiectează totodată o lumină interesantă şi asupra complicităţii dintre legionari şi putere, precum cea din epocă dintre legionari şi Antonescu sau cea de astăzi dintre o anumită grupare filolegionară şi FCD. Pe de alta parte, de vreme ce ţine de natura bodyguardului să devină vizibil de-abia în momentul petrecerii agresiunii, vizibilitatea mea nu spune nimic altceva decît că asist la o acţiune de răpire. Pe care încerc să o dezvălui acolo unde s-a petrecut, să o împiedic acolo unde tocmai se desfăşoară. Răpire nu a unui om anume, desigur (şi cu atît mai puţin a lui M. Platon, lucru pe care nu cred că s-ar mai încumeta să-l mai încerce cineva după tentativele eşuate lamentabil ale elitei), [3] ci a unor oameni iniţial curaţi sufleteşte. Problema e că victimele dezvoltă complicate ataşamente psihologice faţă de agresori, care fac şi mai dificilă orice încercare de a le ajuta. Nu poţi elibera pe cineva devenit părtaş la propria sa răpire. O dovedeşte viaţa Maicii Mihaela (http://razvan-codrescu.blogspot.com/2011/03/testamentul-si-povestea-maicii-mihaela.html). Observ cu această ocazie nu doar că „tradiţia ezoterică a ML, a tradiţiei adevărate, accesibile doar iniţiaţilor” pe care o anunţam într-un text anterior [4] e bine şi prosperă, dar ea pare să fie tot atît de veche precum Mişcarea Legionară însăşi. [5] E veche, deci adevărată.

Acuma, problema într-un caz de răpire este dacă plăteşti sau nu. Unii, mai precis răpitorii şi acoliţii lor, spun să plătim pînă nu moare victima. Eu zic că victima e deja moartă. Şi că preţul, chiar dacă victima ar mai fi fost în viaţă, este prea mare. Preţul este transformarea Bisericii într-o peşteră de tîlhari.

Ce de făcut atunci? Sînt multe de făcut. În primul rînd, putem mări miza, ca în filmul Ransom (1996), amintindu-le şi victimelor, şi agresorilor că păşesc deja pe sîngele lui Hristos. Totodată, trebuie să încercăm să-i împiedicăm pe răpitori să mai răpească. Unii ar putea de pildă să meargă în cuiburi, adică în peşteri, ca în filmul The 13th Warrior (titlul iniţial, Eaters of the Dead, sugestiv mai ales în ce priveşte cazul de faţă) şi să le ia idolul, sursa puterii lor. Dar pentru asta trebuie mai întîi identificat idolul. În acelaşi timp, trebuie aduse trupurile (respectiv amintirea) victimelor în Biserică, adică acolo unde amintirea poate deveni veşnică pomenire.

Nu mă motivează decît mirosul de sînge, scandalul, e de părere domnul Iulian Capsali. [6] Depinde de sîngele cui e vorba, aş preciza; de pildă, nu ştiu ce om ar putea sta deoparte cînd sîngele este al fiicei amanetate, de chiar tatăl ei, cartelurilor mafiote. Şi tocmai de aceea nu vreau scandal, cum greşit speră domnul Capsali. Vreau dreptate.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!       

NOTE:

[1] http://razvan-codrescu.blogspot.com/2011/03/testamentul-si-povestea-maicii-mihaela.html#c6133571068024912476

[2] http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2011/03/consideratii-de-prisos-despre-o-tema.html

[3] De altfel, este interesant că dl. Codrescu se apropie de imaginea pe care mi-o atribuia dl. Hurduzeu, care mă numeşte hitman-ul lui M. Platon. http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.com/2010/12/catre-fedoplaton.html Dincolo de faptul că M. Platon ar fi mai degrabă incomodat decît ajutat de un bodyguard sau de un hitman (M. Platon se descurcă mai ales pentru că e de şcoală veche, „e vechi, domnule!”, nu „se dă” vechi), preferinţa dlor Codrescu şi Hurduzeu pentru acest tip (marţial) de metaforă are un adevăr în ea: şi eu, şi M. Platon reacţionăm violent în cazuri de răpire. În rest, ar putea fi îmbucurător faptul că domnii Codrescu şi Hurduzeu redescoperă cu regularitate „lucrurile care-i unesc” dacă această unire s-ar solda cu mai puţine victime. Vezi în această privinţă următorul comentariu de pe blogul lui Alexandru Racu: „Tarziu ii acuza pe Fedorovici, Racu si Platon de cardasie cu Voiculescu, dar camaradul Codrescu il da ca exemplu de atitudine pozitiva fata de legionarism pe Ovidiu Hurduzeu. Intamplator, Hogea, om de baza al lui Voiculescu, e sef pe la o publicatie care ii ia interviu lui Hurduzeu aici: http://www.business-point.ro/news/images/articles/bp57.pdf
Acelasi Hogea, implicat in scandaluri antisemite, apropiat de Vadim si de Becali inainte de a deveni omul lui Voiculescu, e si un infocat admirator al lui Ionel Mota: http://vladhogea.wordpress.com/2010/06/07/restituiri-ion-mota-cranii-de-lemn-1933. Am inteles. Cine se aseamana se aduna.” (http://alexandruracu.wordpress.com/2011/03/13/postmodernism-in-camasa-verde/#comment-138 )

[4] http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2011/03/legionarism-societate-civila-crestinism.html

[5] Testamentul este „transmis oral şi atestat de mai multe camarade de suferinţă din temniţa Ciucului”. http://razvan-codrescu.blogspot.com/2011/03/testamentul-si-povestea-maicii-mihaela.html

[6] http://razvan-codrescu.blogspot.com/2011/03/testamentul-si-povestea-maicii-mihaela.html#c7119800566094757758