Cardinalul Francis George (1937-2015), regretatul Arhiepiscop
Catolic de Chicago, a devenit cunoscut în special prin observația lui realistă
despre perspectivele creștinismului în lumea actuală:
„I expect to die in bed, my successor will die in
prison and his successor will die a martyr in the public square. His successor
will pick up the shards of a ruined society and slowly help rebuild
civilization, as the church has done so often in human history.” (Mă aștept ca
eu să mor în patul meu, succesorul meu în temniță, iar succesorul lui ca martir
în piața publică. Succesorul acestuia va aduna cioburile unei societăți ruinate
și va ajuta la refacerea civilizației, așa cum Biserica a făcut-o atît de des
în istoria omului.”)
Textul de mai jos al Cardinalului George vorbește despre
miza legislației favorabile căsătoriei de același sex. Articolul teologului
catolic apărea cu șase ani în urmă, pe 6 ianuarie 2013, atunci cînd creștinii
români începeau să descopere performanțele ideologiei de gen folosită ca armă în
războiul împotriva înțelegerii creștine a naturii umane și implicit împotriva creștinismului. Astfel,
Asociația Alianța Familiilor din România și Asociația Provita au fost amendate
de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru reacțiile de
protest cu care aceste asociații au întîmpinat organizarea „lunii LGBT” la
Muzeul Țăranului Român în cursul lunii
februarie 2013 (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/cncd-amenda-pentru-discriminarea-comunitatii-gay-dupa-protestul-de-la-mtr-120521,
vezi și http://ziarullumina.ro/cum-se-vede-identitatea-romaneasca-la-mr-79590.html).
Contestarea identității sexuale biologice a
cunoscut de-atunci o sporire atît în frecvența, cît și în violența discursului
progresist; corelarea acestui atac cu asaltul asupra educației religioase i-a
făcut pe cîțiva dintre noi să devină conștienți de veritabila ofensivă
desfășurată de un adversar care a făcut aceeași greșeală pe care am făcut-o și
noi: ne-au și ne-am supraestimat, după cum ne-a demonstrat-o rezultatul
Referendumului pentru căsătorie.
În 20 noiembrie 2013, Adunarea Generală din
Illinois a votat modificarea codului civil în favoarea legalizării căsătoriei
de același sex; legea a intrat în vigoare cîteva luni mai tîrziu, pe 1 iunie
2014 – de Ziua Copilului. Inițiativa Coaliției pentru Familie a urmărit să
împiedice o manevră similară în România. Din păcate, votul din noiembrie trecut
din România nu putea răspunde așteptărilor noastre și temerilor adversarilor dintr-un
motiv devenit evident încă din zilele de vot: ambele erau false. Acum știm cel
puțin că în România creștinii majori nu reprezintă nici măcar un sfert din
totalul populației. Din acest punct de vedere, Referendumul s-a dovedit extrem
de util.
Am tradus și postat în continuare articolul
Cardinalului George (unul dintre ierarhii catolici care nu a ezitat să-și
exprime public nedumerirea față de unele extravaganțe teologice ale Papei
Francisc) ca pe un îndemn la realism. Faptul că unii dintre noi nu vom sfîrși
în pat, ci în temniță sau în piața publică are și o parte bună: înseamnă că
civilizația se apropie de sfîrșitul ei, adică de acel moment cînd poate fi
refăcută de urmașii noștri. (G.F.)
Francis Cardinal George: Legislaţia creează căsătoria „de acelaşi sex”. Care este miza?
(From the “Cardinal’s Column, January 6, 2013,
Archdiocese of Chicago.
http://www.catholicnewworld.com/cnwonline/2013/0106/cardinal.aspx
http://www.catholicnewworld.com/cnwonline/2013/0106/cardinal.aspx
La începutul
Anului Nou 2013, în Adunarea Generală este propusă o lege care schimbă definiţia juridică a căsătoriei în statul Illinois
pentru a le face pe plac persoanelor de acelaşi sex care doresc să se
„căsătorească”. În această discuţie, Biserica va fi prezentată drept „anti-gay”, ceea ce
reprezintă o poziţie dificilă, mai ales că familiile şi
Biserica însăşi îi iubesc pe acei membri ai lor care au o orientare
homosexuală. Ce se află în joc în această propunere legislativă şi în
învăţătura Bisericii despre căsătorie?
De fapt, natura căsătoriei nu este o problemă
religioasă. Căsătoria ne vine din firea noastră. Hristos sfinţeşte căsătoria, care devine o taină
pentru botezaţi, dându-i
o semnificaţie dincolo de realitatea ei firească; statul ocroteşte căsătoria deoarece este esenţială pentru familie şi pentru
binele comun al societăţii. Dar nici Biserica, nici statul nu au inventat căsătoria,
şi nici unul nu-i poate schimba natura.
Natura şi Dumnezeul
Naturii, pentru a folosi expresia din Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite, dă speciei
umane două sexe reciproc complementare, capabile să transmită viaţa prin
ceea ce legea a recunoscut
până acum drept uniune maritală. Relaţiile sexuale
consumate între un
bărbat şi o femeie sînt bazate în
mod ideal pe iubire reciprocă şi
trebuie să se bazeze întotdeauna pe consimţămîntul reciproc
dacă vor să fie gesturi cu adevărat
umane. Dar indiferent
cît de puternică ar putea fi o
prietenie profundă sau o iubire între persoane de acelaşi sex, este fizic imposibil pentru doi bărbaţi sau două femei
să consume o uniune maritală. Chiar şi în dreptul
civil, ne-consumarea căsătoriei
este motiv de
anulare.
Relaţiile sexuale
între un bărbat şi o femeie
sînt în mod natural şi necesar diferite de relaţiile sexuale
între parteneri de acelaşi sex. Acest
adevăr este parte din bunul simţ al rasei
umane. Acesta era adevărul
înainte de existenţa atît a Bisericii cît și
a statului, şi va continua să fie
adevărat şi atunci cînd nu va mai exista nici un stat Illinois şi nici Statele Unite
ale Americii. O propunere de a schimba acest adevăr despre căsătorie în dreptul civil
este mai puţin o ameninţare la adresa religiei cît un afront la adresa raţiunii umane şi
a binelui comun al societăţii. Înseamnă că sîntem cu toţii gata să pretindem
că acceptăm un lucru despre care ştim că este fizic imposibil. Legislativul
ar putea la fel de bine să respingă legea gravitaţiei.
Care este prin urmare miza
legislaţiei propuse? Ce este în mod
sigur în joc este relaţia naturală dintre părinţi şi copii. Copiii,
chiar dacă sînt iubiţi şi crescuţi de
cei care nu sînt părinţii
lor biologici, vor să ştie cine sînt părinţii lor,
care este familia lor naturală. Fascinaţia pentru tabele genealogice şi deschiderea registrelor
cu înregistrările de adopţie demonstrează această dorinţă de a te găsi într-o succesiune biologică
de generaţii. Nici un „studiu” cinstit nu a infirmat ceea
ce ştim cu toţii. Căsătoria
stabilă între un soţ şi o soţie le-a protejat copiii,
înconjurîndu-i cu dragoste familială şi oferindu-le temelia sigură
pentru înflorirea umană. Această dorinţă naturală,
deja slăbită într-o
societate tot mai depravată, nu va mai fi
privilegiată în dreptul civil. Familia naturală nu va fi mai „normală” decît
orice alt acord „familial”. În
cazul în care natura căsătoriei
este distrusă în dreptul
civil, familia naturală va
dispărea la rîndul ei.
De asemenea, cei
care cunosc diferenţa dintre căsătorie şi acordurile de
acelaşi sex vor fi consideraţi
bigoţi. Aici intră în joc problema
religioasă. Includerea „libertăţii
religioase” în titlul legii propuse recunoaşte că învăţătura religioasă bazată
pe adevăruri naturale
va fi de acum considerată drept
dovadă a discriminării ilegale
şi va fi pedepsită prin lege. Titlul legii este ironic, dacă nu necinstit.
Cei care ştiu că
o căsătorie este o uniune dintre un bărbat şi o femeie
realizată din dorinţa de a întemeia o familie vor fi supuşi unui oprobriu social care-i va
face nedoriţi în cele mai multe facultăţi
şi în consiliile editoriale
ale publicaţiilor importante. Vor fi excluşi din industria
de divertisment. Copiii şi nepoţii
lor vor afla în şcolile de stat că
părinţii lor sînt nişte încuiaţi, un fel de rasişti stupizi.
Legile învaţă; ele exprimă valorile
sociale acceptate iar cei mai mulţi
oameni urmează tendinţele din societate chiar şi atunci când opinia majorităţii
susţine cauze imorale.
Legalizarea avortului este un bun exemplu pentru modul în care o procedură imorală, care
ucide copiii în
pântecele mamei lor, este mai întîi autorizată în mod legal în circumstanţe limitate ca un rău necesar pentru ca apoi să ajungă să devină după patruzeci de ani o condiţie a libertăţii umane, una care trebuie
apărată cu orice preţ ca parte esenţială
a „protecţiei sănătăţii
reproductive.” Căsătoria se află pe aceeaşi traiectorie. Legile model
care construiesc uniunile de acelaşi sex ca pe o căsătorie civilă au fost parte
a educaţiei juridice de zeci de ani. Mass-media s-au angajat într-o campanie pe această temă de aproape tot atît de mult timp, desensibilizînd
oamenii care au ajuns să accepte drept
ceva normal lucruri care pînă acum fuseseră recunoscute ca problematice. Ne aflăm la sfârşitul unui
efort extraordinar de propagandă
depus de cei siguri în convingerea că ei sînt
la vîrful dezvoltării umane. Dar
ceea ce vedem nu este
ceva deosebit de nou. Cu două mii
de ani în urmă, Biserica s-a născut într-o societate care cultiva valorile despre care acum se afirmă că sînt necesare
unei societăţi drepte.
De ce această lege? De vreme ce toate consecințele
juridice ale căsătoriei naturale sînt deja acordate partenerilor de același sex
angajați în uniuni civile, ceea ce este acum în joc în această chestiune pentru
unii oamenii cu orientare homosexuală este respectul de sine și acceptarea
deplină a societății pentru activităților lor sexuale. Întrucît oamenii onești
nu pot fi de acord cu ura sau cu disprețul față de alții, „căsătoria de același
sex” devine pentru mulți un răspuns bine intenționat și inimos pentru a-i ajuta
pe alții să fie fericiți. Dar căsătoria este un angajament public, cu o
responsabilitate care implică mai mult decît fericirea personală a doi adulți.
Inventarea „drepturilor civile” care contrazic drepturi naturale nu rezolvă o
problemă de nefericire personală.
Unii oameni religioși au considerat acceptarea legii
propuse ca o dovadă de compasiune, dreptate și incluziune. Ca atitudini, aceste
sentimente au fost folosite pentru a justifica orice, de la eugenie la
eutanasie. Dacă este ca religia să fie mai mult decît pur sentiment, conținutul
moral al acestor cuvinte trebuie să fie completat cu adevărurile provenite din ceea
ce rațiunea umană înțelege iar Dumnezeu a revelat. Uniunile homosexuale sunt
incompatibile cu învățătura care a păstrat Biserica unită cu Domnul ei timp de
două mii de ani.
Biserica Catolică din această Arhiepiscopie a
condamnat în mod constant violența sau ura față de bărbații și femeile cu
orientare homosexuală. O bună practică pastorală încurajează familiile să-și
accepte copiii, indiferent de orientarea lor sexuală, și să nu rupă relațiile
cu ei. Arhiepiscopia oferă Sfînta Liturghie și alt ajutor spiritual celor care-și
trăiesc homosexualitatea în mod anonim (grupurile Curaj) și, de asemenea,
pentru cei care doresc să facă parte în mod public din comunitatea gay (AGLO,
care își sărbătorește a douăzeci și cincea aniversare în acest an). Oamenii își
trăiesc identitatea lor sexuală în moduri diferite, dar Biserica oferă în mod
constant mijloace pentru a trăi în castitate în toate circumstanțele, după cum
iubirea lui Dumnezeu obligă și face posibil deopotrivă.
În sfîrșit, ceea ce este în joc în această legislație
propusă a făcut obiectul unor fraze din cuvîntarea de sfîrșit de an adresată de
Sfântul Părinte co-lucrătorilor săi din Roma. Citându-l pe Rabinul Șef al
Franței, Gilles Bernheim, care a vorbit recent despre impactul „filozofiei de
gen” asupra legilor privitoare la căsătorie în Franța, Papa Benedict a
comentat:
„Manipularea naturii, pe care o deplângem astăzi acolo
unde mediul înconjurător este afectat, devine acum alegerea fundamentală a
omului acolo unde este el însuși afectat. De acum înainte nu mai există decît o
ființă umană abstractă, care-și determină singur natura. Bărbatul și femeia în
starea în care au fost creați ca versiuni complementare a ceea ce înseamnă să
fii om sînt puși în discuție. Dar dacă nu există nici o dualitate pre-determinată
a bărbatului și a femeii în creație, atunci nici familia nu mai este o
realitate întemeiată prin creație. De asemenea, copilul și-a pierdut locul pe
care-l ocupase pînă acum și demnitatea care îi era proprie. Rabinul Bernheim
arată că acum, vrînd-nevrînd, de la un subiect de drept, copilul a devenit un
obiect la care oamenii au dreptul și pentru care au dreptul de a-l obține. Atunci
cînd libertatea de a fi creativ devine libertatea de a te crea pe tine, în mod
necesar Creatorul însuși este negat și în cele din urmă omul este
deposedat la rîndul lui de demnitatea de creatură a lui Dumnezeu, de chip al lui Dumnezeu
în miezul ființei sale. Apărarea familiei înseamnă apărarea omului însuși. Și devine
clar că, atunci când Dumnezeu este negat, demnitatea umană dispare de asemenea.
Oricine îl apără pe Dumnezeu îl apără pe om.”
Iată prin urmare ce anume este în joc acum. În
ciuda aparentei inevitabilități a legislației pentru „căsătoria de același sex”,
fiecare cetățean responsabil ar trebui să se gîndească la ceea ce el sau ea
trebuie să facă acum, în timp ce actuala adunare legislativă aflată pe picior
de plecare, formată din membri care nu mai sînt răspunzători față de alegătorii
lor, se pregătește să ia o decizie care va avea consecințe enorme pentru toată
lumea.
Dumnezeu să vă binecuvînteze.
(Traducere de Gheorghe Fedorovici)