Pagini

Oameni și Locuri

marți, 1 ianuarie 2019

Cardinalul Francis George: Miza legalizării căsătoriei homosexuale


Cardinalul Francis George (1937-2015), regretatul Arhiepiscop Catolic de Chicago, a devenit cunoscut în special prin observația lui realistă despre perspectivele creștinismului în lumea actuală:

„I expect to die in bed, my successor will die in prison and his successor will die a martyr in the public square. His successor will pick up the shards of a ruined society and slowly help rebuild civilization, as the church has done so often in human history.” (Mă aștept ca eu să mor în patul meu, succesorul meu în temniță, iar succesorul lui ca martir în piața publică. Succesorul acestuia va aduna cioburile unei societăți ruinate și va ajuta la refacerea civilizației, așa cum Biserica a făcut-o atît de des în istoria omului.”)

Textul de mai jos al Cardinalului George vorbește despre miza legislației favorabile căsătoriei de același sex. Articolul teologului catolic apărea cu șase ani în urmă, pe 6 ianuarie 2013, atunci cînd creștinii români începeau să descopere performanțele ideologiei de gen folosită ca armă în războiul împotriva înțelegerii creștine a naturii umane și implicit împotriva creștinismului. Astfel, Asociația Alianța Familiilor din România și Asociația Provita au fost amendate de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării pentru reacțiile de protest cu care aceste asociații au întîmpinat organizarea „lunii LGBT” la Muzeul Țăranului Român în cursul lunii februarie 2013 (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/evenimente/cncd-amenda-pentru-discriminarea-comunitatii-gay-dupa-protestul-de-la-mtr-120521, vezi și http://ziarullumina.ro/cum-se-vede-identitatea-romaneasca-la-mr-79590.html).
Contestarea identității sexuale biologice a cunoscut de-atunci o sporire atît în frecvența, cît și în violența discursului progresist; corelarea acestui atac cu asaltul asupra educației religioase i-a făcut pe cîțiva dintre noi să devină conștienți de veritabila ofensivă desfășurată de un adversar care a făcut aceeași greșeală pe care am făcut-o și noi: ne-au și ne-am supraestimat, după cum ne-a demonstrat-o rezultatul Referendumului pentru căsătorie.
În 20 noiembrie 2013, Adunarea Generală din Illinois a votat modificarea codului civil în favoarea legalizării căsătoriei de același sex; legea a intrat în vigoare cîteva luni mai tîrziu, pe 1 iunie 2014 – de Ziua Copilului. Inițiativa Coaliției pentru Familie a urmărit să împiedice o manevră similară în România. Din păcate, votul din noiembrie trecut din România nu putea răspunde așteptărilor noastre și temerilor adversarilor dintr-un motiv devenit evident încă din zilele de vot: ambele erau false. Acum știm cel puțin că în România creștinii majori nu reprezintă nici măcar un sfert din totalul populației. Din acest punct de vedere, Referendumul s-a dovedit extrem de util.
Am tradus și postat în continuare articolul Cardinalului George (unul dintre ierarhii catolici care nu a ezitat să-și exprime public nedumerirea față de unele extravaganțe teologice ale Papei Francisc) ca pe un îndemn la realism. Faptul că unii dintre noi nu vom sfîrși în pat, ci în temniță sau în piața publică are și o parte bună: înseamnă că civilizația se apropie de sfîrșitul ei, adică de acel moment cînd poate fi refăcută de urmașii noștri. (G.F.)
 

Francis Cardinal George: Legislaţia creează căsătoria „de acelaşi sex”. Care este miza?
(From the “Cardinal’s Column, January 6, 2013, Archdiocese of Chicago.
http://www.catholicnewworld.com/cnwonline/2013/0106/cardinal.aspx

La începutul Anului Nou 2013, în Adunarea Generală este propusă o lege care schimbă definiţia juridică a căsătoriei în statul Illinois pentru a le face pe plac persoanelor de acelaşi sex care doresc să se „căsătorească”. În această discuţie, Biserica va fi prezentată drept „anti-gay”, ceea ce reprezintă o poziţie dificilă, mai ales că familiile şi Biserica însăşi îi iubesc pe acei membri ai lor care au o orientare homosexuală. Ce se află în joc în această propunere legislativă şi în învăţătura Bisericii despre căsătorie?
De fapt, natura căsătoriei nu este o problemă religioasă. Căsătoria ne vine din firea noastră. Hristos sfinţeşte căsătoria, care devine o taină pentru botezaţi, dându-i o semnificaţie dincolo de realitatea ei firească; statul ocroteşte căsătoria deoarece este esenţială pentru familie şi pentru binele comun al societăţii. Dar nici Biserica, nici statul nu au inventat căsătoria, şi nici unul nu-i poate schimba natura.
Natura şi Dumnezeul Naturii, pentru a folosi expresia din Declaraţia de Independenţă a Statelor Unite, speciei umane două sexe reciproc complementare, capabile să transmită viaţa prin ceea ce legea a recunoscut până acum drept uniune maritală. Relaţiile sexuale consumate între un bărbat şi o femeie sînt bazate în mod ideal pe iubire reciprocă şi trebuie să se bazeze întotdeauna pe consimţămîntul reciproc dacă vor să fie gesturi cu adevărat umane. Dar indiferent cît de puternică ar putea fi o prietenie profundă sau o iubire între persoane de acelaşi sex, este fizic imposibil pentru doi bărbaţi sau două femei să consume o uniune maritală. Chiar şi în dreptul civil, ne-consumarea căsătoriei este motiv de anulare.
Relaţiile sexuale între un bărbat şi o femeie sînt în mod natural şi necesar diferite de relaţiile sexuale între parteneri de acelaşi sex. Acest adevăr este parte din bunul simţ al rasei umane. Acesta era adevărul înainte de existenţa atît a Bisericii cît și a statului, şi va continua să fie adevărat şi atunci cînd nu va mai exista nici un stat Illinois şi nici Statele Unite ale Americii. O propunere de a schimba acest adevăr despre căsătorie în dreptul civil este mai puţin o ameninţare la adresa religiei cît un afront la adresa raţiunii umane şi a binelui comun al societăţii. Înseamnă că sîntem cu toţii gata să pretindem că acceptăm un lucru despre care ştim că este fizic imposibil. Legislativul ar putea la fel de bine să respingă legea gravitaţiei.
Care este prin urmare miza legislaţiei propuse? Ce este în mod sigur în joc este relaţia naturală dintre părinţi şi copii. Copiii, chiar dacă sînt iubiţi şi crescuţi de cei care nu sînt părinţii lor biologici, vor să ştie cine sînt părinţii lor, care este familia lor naturală. Fascinaţia pentru tabele genealogice şi deschiderea registrelor cu înregistrările de adopţie demonstrează această dorinţă de a te găsi într-o succesiune biologică de generaţii. Nici un „studiu” cinstit nu a infirmat ceea ce ştim cu toţii. Căsătoria stabilă între un soţ şi o soţie le-a protejat copiii, înconjurîndu-i cu dragoste familială şi oferindu-le temelia sigură pentru înflorirea umană. Această dorinţă naturală, deja slăbită într-o societate tot mai depravată, nu va mai fi privilegiată în dreptul civil. Familia naturală nu va fi mai normală” decît orice alt acord „familial”. În cazul în care natura căsătoriei este distrusă în dreptul civil, familia naturală va dispărea la rîndul ei.
De asemenea, cei care cunosc diferenţa dintre căsătorie şi acordurile de acelaşi sex vor fi consideraţi bigoţi. Aici intră în joc problema religioasă. Includerea „libertăţii religioase” în titlul legii propuse recunoaşte că învăţătura religioasă bazată pe adevăruri naturale va fi de acum considerată drept dovadă a discriminării ilegale şi va fi pedepsită prin lege. Titlul legii este ironic, dacă nu necinstit. Cei care ştiu că o căsătorie este o uniune dintre un bărbat şi o femeie realizată din dorinţa de a întemeia o familie vor fi supuşi unui oprobriu social care-i va face nedoriţi în cele mai multe facultăţi şi în consiliile editoriale ale publicaţiilor importante. Vor fi excluşi din industria de divertisment. Copiii şi nepoţii lor vor afla în şcolile de stat părinţii lor sînt nişte încuiaţi, un fel de rasişti stupizi. Legile învaţă; ele exprimă valorile sociale acceptate iar cei mai mulţi oameni urmează tendinţele din societate chiar şi atunci când opinia majorităţii susţine cauze imorale.
Legalizarea avortului este un bun exemplu pentru modul în care o procedură imorală, care ucide copiii în pântecele mamei lor, este mai întîi autorizată în mod legal în circumstanţe limitate ca un rău necesar pentru ca apoi să ajungă să devină după patruzeci de ani o condiţie a libertăţii umane, una care trebuie apărată cu orice preţ ca parte esenţială a „protecţiei sănătăţii reproductive.” Căsătoria se află pe aceeaşi traiectorie. Legile model care construiesc uniunile de acelaşi sex ca pe o căsătorie civilă au fost parte a educaţiei juridice de zeci de ani. Mass-media s-au angajat într-o campanie pe această temă de aproape tot atît de mult timp, desensibilizînd oamenii care au ajuns să accepte drept ceva normal lucruri care pînă acum fuseseră recunoscute ca problematice. Ne aflăm la sfârşitul unui efort extraordinar de propagandă depus de cei siguri în convingerea ei sînt la vîrful dezvoltării umane. Dar ceea ce vedem nu este ceva deosebit de nou. Cu două mii de ani în urmă, Biserica s-a născut într-o societate care cultiva valorile despre care acum se afirmă că sînt necesare unei societăţi drepte.
De ce această lege? De vreme ce toate consecințele juridice ale căsătoriei naturale sînt deja acordate partenerilor de același sex angajați în uniuni civile, ceea ce este acum în joc în această chestiune pentru unii oamenii cu orientare homosexuală este respectul de sine și acceptarea deplină a societății pentru activităților lor sexuale. Întrucît oamenii onești nu pot fi de acord cu ura sau cu disprețul față de alții, „căsătoria de același sex” devine pentru mulți un răspuns bine intenționat și inimos pentru a-i ajuta pe alții să fie fericiți. Dar căsătoria este un angajament public, cu o responsabilitate care implică mai mult decît fericirea personală a doi adulți. Inventarea „drepturilor civile” care contrazic drepturi naturale nu rezolvă o problemă de nefericire personală.
Unii oameni religioși au considerat acceptarea legii propuse ca o dovadă de compasiune, dreptate și incluziune. Ca atitudini, aceste sentimente au fost folosite pentru a justifica orice, de la eugenie la eutanasie. Dacă este ca religia să fie mai mult decît pur sentiment, conținutul moral al acestor cuvinte trebuie să fie completat cu adevărurile provenite din ceea ce rațiunea umană înțelege iar Dumnezeu a revelat. Uniunile homosexuale sunt incompatibile cu învățătura care a păstrat Biserica unită cu Domnul ei timp de două mii de ani.
Biserica Catolică din această Arhiepiscopie a condamnat în mod constant violența sau ura față de bărbații și femeile cu orientare homosexuală. O bună practică pastorală încurajează familiile să-și accepte copiii, indiferent de orientarea lor sexuală, și să nu rupă relațiile cu ei. Arhiepiscopia oferă Sfînta Liturghie și alt ajutor spiritual celor care-și trăiesc homosexualitatea în mod anonim (grupurile Curaj) și, de asemenea, pentru cei care doresc să facă parte în mod public din comunitatea gay (AGLO, care își sărbătorește a douăzeci și cincea aniversare în acest an). Oamenii își trăiesc identitatea lor sexuală în moduri diferite, dar Biserica oferă în mod constant mijloace pentru a trăi în castitate în toate circumstanțele, după cum iubirea lui Dumnezeu obligă și face posibil deopotrivă.
În sfîrșit, ceea ce este în joc în această legislație propusă a făcut obiectul unor fraze din cuvîntarea de sfîrșit de an adresată de Sfântul Părinte co-lucrătorilor săi din Roma. Citându-l pe Rabinul Șef al Franței, Gilles Bernheim, care a vorbit recent despre impactul „filozofiei de gen” asupra legilor privitoare la căsătorie în Franța, Papa Benedict a comentat:

„Manipularea naturii, pe care o deplângem astăzi acolo unde mediul înconjurător este afectat, devine acum alegerea fundamentală a omului acolo unde este el însuși afectat. De acum înainte nu mai există decît o ființă umană abstractă, care-și determină singur natura. Bărbatul și femeia în starea în care au fost creați ca versiuni complementare a ceea ce înseamnă să fii om sînt puși în discuție. Dar dacă nu există nici o dualitate pre-determinată a bărbatului și a femeii în creație, atunci nici familia nu mai este o realitate întemeiată prin creație. De asemenea, copilul și-a pierdut locul pe care-l ocupase pînă acum și demnitatea care îi era proprie. Rabinul Bernheim arată că acum, vrînd-nevrînd, de la un subiect de drept, copilul a devenit un obiect la care oamenii au dreptul și pentru care au dreptul de a-l obține. Atunci cînd libertatea de a fi creativ devine libertatea de a te crea pe tine, în mod necesar Creatorul însuși este negat și în cele din urmă omul este deposedat la rîndul lui de demnitatea de creatură a lui Dumnezeu, de chip al lui Dumnezeu în miezul ființei sale. Apărarea familiei înseamnă apărarea omului însuși. Și devine clar că, atunci când Dumnezeu este negat, demnitatea umană dispare de asemenea. Oricine îl apără pe Dumnezeu îl apără pe om.”

Iată prin urmare ce anume este în joc acum. În ciuda aparentei inevitabilități a legislației pentru „căsătoria de același sex”, fiecare cetățean responsabil ar trebui să se gîndească la ceea ce el sau ea trebuie să facă acum, în timp ce actuala adunare legislativă aflată pe picior de plecare, formată din membri care nu mai sînt răspunzători față de alegătorii lor, se pregătește să ia o decizie care va avea consecințe enorme pentru toată lumea.
Dumnezeu să vă binecuvînteze.
(Traducere de Gheorghe Fedorovici)