Unul dintre episoadele în care Hristos îi ceartă
pe farisei se găsește în capitolul 15 al Evangheliei după Matei: „Aţi
desfiinţat cuvântul lui Dumnezeu pentru datina voastră.” (Matei 15:6).
Întotdeauna vor exista datini care să desființeze
cuvîntul lui Dumnezeu. Întotdeauna vor exista farisei acolo unde cuvîntul lui
Dumnezeu s-a manifestat. Relativismul și pluralismul sînt datinile
creștinismului fariseic modern, care ar putea fi definit cam așa:
„Cred că accentul ar trebui pus mai degrabă
într-un sens ecumenic şi pluralist, pe posibilitatea elevilor de a afla cât mai
multe perspective diferite şi de a decide singuri ulterior ce credinţă, ce
religie vor să asume.” https://adevarul.ro/educatie/scoala/laura-stifterprofesoara-religieideea-crede-sinu-cerceta-nu-oidee-biblica-1_5bdb26a6df52022f7512972c/index.html
Convingerea îi aparține profesoarei de religie
Laura Stifter, licențiată a Facultății de Teologie Ortodoxă din București, unde
a absolvit și un master. Pe un ton mai prudent, Stifter propusese deja ideea în
forme diverse în articolele publicate în Ziarul
Lumina (http://ziarullumina.ro/autor/laura-stifter-2966/).
Iată o mostră: „Toţi tindem către El (pe
căi atât de diferite) şi El pe toţi ne aşteaptă acasă!” (http://ziarullumina.ro/a-crede-versus-a-intreba-sau-despre-legile-lumii-spirituale-117813.html
sublinierea mea). Din cîte se pare, redactorii ziarului Patriarhiei nu au avut
rezerve în legătură cu astfel de propuneri curajoase. Ele au stîrnit însă
îngrijorarea unui comentator, dl Viorel Ardelean, care declară la rubrica de
comentarii că nu este de acord cu ultimul paragraf din eseul Laurei Stifter.
Din cîte îmi dau seama după pagina sa de facebook,
dl Ardelean pare să fie nu doar ardelean, ci și baptist. Acum, ce-mi place la
baptiști și neoprotestanți în general este că știu ce poate aștepta omul de la
Domnul și ce așteaptă Domnul de la om. Ei știu asta pentru că ei n-au decît
cuvîntul lui Dumnezeu. De pildă, neoprotestanții știu ce ar trebui să știe
orice creștin: dacă vorbim despre comuniunea cu Hristos, atunci știm că ea este
posibilă în niște condiții precise care presupun în primul rînd recunoașterea
lui Hristos ca Fiu al Tatălui și recunoașterea noastră ca ființe create și
căzute din relația cu Dumnezeu prin înșelarea diavolului, dar cu voia noastră. Stifter pare să sugereze însă că simpla
menționare a unor condiții echivalează cu a „contesta accesul la comuniunea cu
Hristos!”
În realitate, Dumnezeul după care tînjește omul
este un dumnezeu care nu judecă nimic și nu iartă nimic pentru că nu este nimic
de iertat: pe de o parte, pentru că omul se consideră nevinovat și lipsit de
păcat, pe de alta, pentru că, nu-i așa, Dumnezeu este iubire și iubește totul. Dar aceasta înseamnă că Dumnezeul după care tînjește omul căzut este
tot un dumnezeu căzut. Căderea a dus, prin pierderea asemănării omului cu
Dumnezeu, la alterarea imaginii lui Dumnezeu din conștiința omului. Căderea nu
a afectat doar intensitatea aspirației spre Dumnezeu, ci și calitatea ei,
producînd o imagine și percepție tulbure, neclară și subiectivă a lui
Dumnezeu. În acest sens, se poate spune că Dumnezeul după care tînjește omul nu
există; a spune că dumnezeul după care tînjește omul este același Dumnezeu
Creator și Mîntuitor nu este decît o idee proastă, sugerată de diavol. Este o
idee care a făcut carieră de la Cădere încoace. Este „datina” principală a
omului căzut dintotdeauna și nu întîmplător reprezintă propunerea principală a pluralismului
religios, care urmărește tocmai înlocuirea imaginii clare a lui Dumnezeu adusă
prin Întruparea și Jertfa Fiului cu vechea imagine, suficient de neclară pentru
a permite suprapunerea ei peste chipul divinității oricărei religii. Procedeul a
fost descris de Sf. Irineu (cel mai important adversar al gnosticismului antic
și teologul creștin cel mai urît de neognosticii moderni, care s-au răzbunat
recent demonizîndu-l în documentarul „Evanghelia lui Iuda” produs de National
Geographic), care arată cum transformă gnosticii „frumoasa imagine a unui rege,
meșteșugit alcătuită din pietre prețioase de un artist îndemînatic, și [cum] ar
strica această imagine [...] făcînd din acele pietricele
imaginea unui cîine sau a unei vulpi.” (Sf. Irineu, Împotriva ereziilor, 1.8.1. Fragmentul este citat și comentat pe
larg de Părintele John Behr în Taina lui
Hristos, Editura Sofia, București, 2008, pp. 64-67; după cum am arătat și
cu alte ocazii, procedeul este folosit cu succes de neognosticismul din
România, vezi, de pildă, la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2018/11/pe-mina-lor.html).
Satana nu va veni doar înaintea revenirii lui
Hristos: va veni mai ales în locul lui Hristos, va veni ca Mesia și, de aceea, Hristos trebuie făcut din
timp să semene cu satana. Gnosticii fac din portretul Regelui un cîine sau o
vulpe doar ca pe un exercițiu provizoriu; în realitate, ei urmăresc să facă un țap. A oferi „comuniunea cu Hristos” în mod necondiționat, fără o
lepădare prealabilă de satana și fără o dorință reală de unire cu Hristos
reprezintă modul cel mai sigur de a împiedica această comuniune. Este
obiectivul real al neognosticismului, iar forma generoasă în care acest
obiectiv este prezentat, ca o includere universală implicită și independentă de
credința și voința oamenilor reprezintă modul cel mai sigur de a rata posibilitatea
acestei comuniuni.
Faptul că pluralismul religios cultivat de școala
Pleșu a avut nevoie de treizeci de ani pentru a rodi în sînul BOR ar trebui să
constituie un motiv de bucurie, dacă ținem cont de familiaritatea ortodocșilor
cu Biblia. Este un argument în favoarea înrădăcinării tradiției ortodoxe în
cuvîntul lui Dumnezeu. Pînă la urmă
însă, chiar și o astfel de datină are limitele ei, mai ales atunci cînd este
confundată cu cuvîntul lui Dumnezeu. Tradiția creștină este răsad crescut din
Cuvîntul, și tocmai de aceea, pentru a trăi, este obligat să se hrănească din
El. Trăiește atît cît se hrănește. După cum observă Rod Dreher în The Benedict Option,
„Iisus Hristos a făgăduit că porțile iadului nu
vor birui Biserica Lui, dar nu a promis că iadul nu va birui Biserica apuseană.
Acest lucru depinde de noi și de alegerile pe care le facem chiar aici, chiar
acum.” (The Benedict Option,
Sentinel, New York, 2017, p. 5. Vezi un comentariu al cărții lui Dreher la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2017/07/cheita-de-aur.html).
Am aflat recent, dintr-un articol postat pe
site-ul active news (https://www.activenews.ro/stiri-educatie/Ora-de-religie-ca-motor-de-propaganda-si-activism-155078),
că Stifter nu este susținută și promovată doar de BOR, cum credeam eu, ci și de
Școala9 (https://scoala9.ro/religia-ca-motor-de-gandire-critica/320/?fbclid=IwAR3SJrIABfRkH25mHwUZMbFWSmHy-9mr63vB7Eo-ljlVoRCGtsbXGJ9KWBE).
Asemenea coincidențe ne fac să ne întrebăm dacă nu cumva BOR se transformă la
rîndul ei într-o școală9.
Gabriel Popa, autorul articolului, face o
precizare care ar putea fi șocantă pentru generațiile mai tinere de creștini-ortodocși
și cel puțin discutabilă pentru actuala ierarhie a BOR: „O religie nu este
despre faptul că «toate celelalte religii pot fi adevărate»; ci despre mântuire
și calea adevărată spre mântuire. Nu are nici un sens să îți spui creștin, de
pildă, dacă nu crezi că creștinismul deține calea spre mântuire. De asemenea, o
religie nu este despre «eu nu dețin adevărul absolut». În cazul creștinismului,
religia este tocmai despre Adevăr: deoarece Hristos însuși este cel care spune:
«Eu sunt Calea, Adevărul și Viața».” (https://www.activenews.ro/stiri-educatie/Ora-de-religie-ca-motor-de-propaganda-si-activism-155078#frm-comentariu).
Observația domnului Popa este corectă, dar merită precizat totuși că există o
religie, sau mai bine zis un curent religios, gnosticismul, în cadrul căruia toate religiile sînt adevărate. Despre asta sper că voi reuși să vorbesc mai pe larg cu
altă ocazie.
„Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel
ceresc, va fi smuls din rădăcină” declară Hristos în pasajul evanghelic
menționat mai sus (Matei 15:13). Nu este destul ca o datină creștină să fie
întemeiată în cuvîntul lui Dumnezeu: dacă nu continua să se hrănească din
cuvîntul lui Dumnezeu, ea devine o datină anticreștină. Cei care cultivă astfel
de datini învață „învăţături ce sunt porunci ale oamenilor” (Matei 15:9),
devenind „călăuze oarbe, orbilor; şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor
cădea în groapă.” (Matei 15:14).