Domnul Andrei Pleșu a publicat recent un volum
întitulat Pe mâna cui suntem? (http://www.humanitas.ro/humanitas/pe-m%C3%A2na-cui-suntem).
O apariție recentă o constituie și volumul domnului Gabriel Liiceanu, Așteptând o altă omenire (http://www.humanitas.ro/humanitas/a%C8%99tept%C3%A2nd-o-alt%C4%83-omenire).
În ciuda faptului că elita a apreciat simplitatea
ortodoxiei manifestată mai degrabă de
monahi necultivați precum părintele Cleopa sau Teofil Părăian, de treizeci de ani încoace BOR a insistat
să recomande intelectuali pretins ortodocși, dar neognostici sau neoliberali în esență,
pe care i-a delegat să o reprezinte în relația cu straturile superioare și de
mijloc ale societății românești post-decembriste. O inadecvare tragică în
raport cu intelectualii și cu Vestul demonstra în 1992 și regretatul Ioan
Alexandru, care spera ca intelectualii români să evanghelizeze România și să-l
aducă aici pe Hristos din Vest (https://www.youtube.com/watch?v=2CE35xcyzHo).
Sfîntul Irineu de Lyon îi compară pe gnostici cu
niște artiști neîndemînatici care deformează din nepricepere portretul unui
rege. Mă tem însă că Sf. Irineu i-a subestimat pe gnostici; mi se pare mai
probabil ca scopul lor să fie tocmai deformarea/deconstrucția și re-formarea
ulterioară, cu ajutorul pieselor prețioase ale valorosului mozaic, a chipului
unui cîine sau vulpe (procedeu comentat pe larg de John Behr în Taina lui Hristos, Sophia, 2008). Doar
pentru că noul portret este format (și) din piese ale portretului original nu
înseamnă că este adevărat; însă oamenii care nu l-au cunoscut pe rege pot fi
înșelați de gnostici (Împotriva ereziilor,
4.26.1, vezi la Behr, pp. 64-73). Un nepriceput nu ar putea da formă unui pumn
de pietre colorate; dar oricît de iscusit ar fi un artist, atunci
cînd încearcă să recreeze imaginea Regelui după propria sa inspirație, ori potrivit
unui alt canon decît cel al Bisericii, nu poate realiza decît cel mult imaginea
unui cîine sau a unei vulpi.
Te-ai putea
întreba însă cum de oamenii acceptă să le fie rege un cîine sau o vulpe? Chiar
dacă nu-l cunosc pe rege, nu se poate să nu știe cum arată un cîine sau o vulpe!
Un posibil răspuns ar fi acesta: cei care nu-l
cunosc pe Rege ajung să nu se mai cunoască nici pe sine. Cine nu se-nchină
Creatorului se-nchină creaturii, ne amintește Sf. Pavel. Asemănarea omului cu
propriul său chip, cel al Regelui, se deformează atunci cînd omul își uită modelul. Gnosticii și liberalii
profită de această uitare și nepăsare pentru a-i oferi omului un alt model.
Chiar dacă am avut la dispoziție treizeci de ani
pentru a înțelege pe mîna cui am fost dați, nu este ușor să înțelegem
gravitatea situației în care am ajuns, cu atît mai mult cu cît suferim de
absența unor teologi și duhovnici care ne-ar putea trezi, rostind adevărul
despre imaginile falsificate ale omului și ale lui Dumnezeu. Aroganța,
agresivitatea, minciuna, impostura și violența de care ne plîngem astăzi împreună cu
intelectualii noștri nu ar fi atins aceste proporții dureroase dacă nu ne-am fi
oglindit, de peste un sfert de veac, în imaginea unui cîine.
Cunoașterea chipului autentic al Regelui este
importantă nu doar pentru a nu-L confunda cu un cîine, ci și pentru ca El să se
poată recunoaște în noi și să ne recunoască în felul acesta. De cunoașterea
Regelui depinde ca noi să ne pierdem trăsăturile de cîini și de vulpi.
Pînă la urmă, intelectualii au evanghelizat
România și l-au adus pe hristos din Vest, dar rezultatul nu poate decît să-l
întristeze pe fratele Ioan Alexandru. Pentru că au adus o altă evanghelie decît
cea vestită de Domnul și au adus un hristos cu chip de cîine și de vulpe.
Am fost lăsați la mîna lor. Și au cîștigat. Presupun
că nu aceasta este noua omenire așteptată de domnul Liiceanu. Însă cîtă vreme
Regele are chip de cîine, nici nu se poate aștepta la vreo alta.
