Nota traducătorului:
După cum am mai arătat
pînă acum, pervertirea înțelegerii ortodoxe urmărește compromiterea reperelor
fundamentale ale gîndirii ortodoxe astfel încît ele să permită desprinderea nebănuită
a credinciosului de Dumnezeu și reorientarea lui în exterior către Piața
globală, iar în interior către sinele divin al omului aflat în armonie cu o
natură divină, potrivit concepției neognostice care a găsit în România un teren
spiritual lăsat liber după stingerea ultimei generații de mari duhovnici. Perfidia
acestui proiect constă în faptul că sunt folosite chiar temele și conceptele
ortodoxe în scopul avansării unei viziuni despre om și Dumnezeu aparent
creștină, dar care în realitate este complet opusă adevărurilor creștine
fundamentale.
Gîndul morții
sau cugetarea la moarte, un exercițiu propriu viziunii creștine, poate fi la
rîndul lui deturnat. De pildă, în practicile de tipul mindfulness, wellbeing,
open mind, gîndul la moarte este întrebuințat în scopul optimizării vieții și
randamentului personal. Prin urmare, înainte de a continua seria mea de
intervenții pe tema cugetării la moarte, mi s-a părut potrivit să traduc și să
postez un text de referință în literatura rezervată acestui subiect. Este
vorba despre articolul lui Constantine Malandrakis, „The Mindfulness of Death
According to the Ascetic Patristic Tradition”, (θεολογία, 1988, Vol. 59, Num. 2, pp 346-360, accesibil online la
http://www.ecclesia.gr/greek/press/theologia/material/1988_2_8_Malandrakis.pdf).
Întrucît este vorba despre un eseu de dimensiuni apreciabile, îl voi posta aici
în trei părți.
Gheorghe
Fedorovici
*
Pomenirea morții în tradiția patristică ascetică
de Constantine
Malandrakis
Credința
creștină a însemnat chiar de la început așteptarea lucrurilor de pe urmă și a Împărăției
lui Dumnezeu. Primele comunități creștine erau comunități eshatologice care
așteptau revelarea slavei Împărăției lui Dumnezeu; la rîndul ei, Împărăția avea
să descopere slava credincioșilor, mădulare ale lui Hristos. [1] Forța acestei așteptări a lucrurilor de pe
urmă este exprimată precis în timpul perioade apostolice în biserica
tesalonicenilor, unde creștinii se așteptau ca sfîrșitul lumii să se petreacă
într-un viitor apropiat, motiv pentru care abandonaseră ca inutilă orice
implicare în această lume. Apostolul Pavel a condamnat această concepție de
indiferență față de viața cotidiană, recomandînd vigilența și stăpînirea de
sine (1 Tes. 5, 6 și 2 Tes. 2, 1).
Timpul care ne-a
rămas de trăit aici, o durată care rămâne întotdeauna necunoscută pentru
fiecare persoană, a fost definit ca timp de pocăință. Irosirea acestui timp
este cea mai mare pierdere pentru om potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur (†407).
[2] Devotîndu-și acest timp lui
Dumnezeu, credinciosul este eliberat de frica de bătrînețe, boală și moarte și
își asumă viața în timp dintr-o nouă perspectivă. Calea de ieșire din această
lume, care se realizează biologic prin moarte, poate fi realizată la nivel spiritual
prin înțelegerea vanității acestei lumi și prin reorientarea către realitatea
celeilalte lumi. [3]
Înțelesul tainei
botezului constă tocmai în aceasta, și anume că toți cei care doresc acest har trebuie
să moară păcatului după cum este scris că Hristos a murit păcatului întrucît a
murit în trup, care este asemănarea păcatului. [4] Prin Taine creștinii
își asumă moartea lui Hristos. [5] Astfel
în timp ce ei sunt considerați din punct de vedere spiritual morți pînă la
botez, prin această taină ei sunt altoiți în Hristos și primesc viață
(vivified) în timp ce mor pentru această lume. [6] Nicolae Cabasila († 1391), marele teolog al secolului 14,
compară Tainele cu ferestrele prin care lumina lui Hristos pătrunde în lume
pentru a mortifica viața lumească, oferind viața veșnică și supra-lumească. [7]
(Traducere de
Gheorghe Fedorovici)
Note:
[1] Vezi Col. 3,
3-4. Vezi și la Sf. Nicolae Cabasila, Despre
viața în Hristos, 2, PG 150, 548BC.
[2] Vezi Omilie la Ioan, 58, 5, PG 59, 321.
[3] Vezi C.
Mantzarides, Christian Ethics, p. 93,
Thessaloniki, 1981.
[4] Vezi Fer.
Augustin, Enchiridion ad Laurentium,
cap. 42, PL 40, 253.
[5] Vezi Sf. Nicolae
Cabasila, Despre viața în Hristos, I, PG 150, 501D-504A.
[6] ibid. Vezi de
asemenea și la Matei 8, 22, unde Hristos îi spune unui ucenic care îi ceruse
permisiunea de a merge să-și îngroape tatăl: „Lasă morții să-și îngroape morții
lor”. Se subînțelege că cine nu-l urmează pe Hristos este de fapt mort.
[7] Sf. Nicolae
Cabasila, ibid., PG 150, 504BC.