Peste o săptămînă, Rod Dreher își va lansa la Centrul Național de Simulare a Ortodoxiei Luptătoare organizat la biserica Precupeții Noi din București cartea Să nu trăim în minciună! Un Manual pentru disidenții creștini (https://allevents.in/bucharest/lansare-de-carte-%E2%80%9Es%C4%82-nu-tr%C4%82im-%C3%8En-minciun%C4%82-%E2%80%93-un-manual-pentru-disiden%C8%9Aii-cre%C8%98tini-de-rod-dreher/200021080064531). Potrivit lui Dreher, cultura terapeutică este unul dintre principalele instrumente ale totalitarismului soft instalat în Vest. După cum am putut constata în ultimii doi ani, pandemia de Covid-19 a înlesnit apariția unui astfel de regim politic și în România. Dar această instrumentalizare politică a sănătății publice a fost precedată de o valorificare ortodoxă a idealului de sănătate, fericire și dezvoltare personală făcută în termeni strict seculari, din perspectivă predominant psihoterapeutică, în paginile cotidianului Lumina al Patriarhiei Române, în conținutul social-caritativ al mesajelor publice ale centrelor eparhiale ortodoxe, culminînd prin identificarea iresponsabilă a Sfintei Euharistii cu adevăratul vaccin – „medicamentul nemuririi”! – în mesajele publice ale unor clerici ortodocși, ierarhi ori preoți. Recent, Biserica Rusiei și cea a Greciei au admis validitatea etică a vaccinurilor covid în ciuda faptului că acestea includ culturi de celule de embrioni umani avortați (https://theodosie.ro/2021/05/27/si-in-biserica-rusa-dupa-cea-greaca-sunt-acceptate-vaccinurile-anti-covid-chiar-daca-utilizeaza-celule-de-fetusi-la-producerea-lor/)
Însă deismul terapeutic moralist despre care vorbea Dreher în The Benedict Option (vezi https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2017/07/cheita-de-aur.html) nu este singurul mod prin care ortodocșii români își manifestă disidența față de realitate: dincolo de asumarea unui creștinism terapeutic asupra căruia ne-a prevenit cu peste cincizeci de ani în urmă părintele Alexander Schmemann, adaptarea principiilor neoliberale la teologia ortodoxă realizată prin intelectualii de dreapta susținuți public de ierarhia BOR a coincis în ultimii treizeci de ani cu adaptarea teologiei ortodoxe la principiile neoliberale realizată prin ierarhi și profesori ortodocși de teologie, proiect distructiv pentru ortodoxie despre care au scris pe larg intelectuali neafiliați precum Mircea Platon și Alexandru Racu (vezi https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/05/anti-neomarxismul-ortodox.html; despre presiunea exercitată și la noi de ideologizare a mentalității am scris cîte ceva la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2020/11/despre-intelesul-crestin-al-libertatii.html). În Să nu trăim în minciună! Dreher arată că relativismul religios, piața liberă și cultura terapeutică converg într-un mod care-i împiedică pînă și pe creștinii conservatori să le perceapă ca pe o amenințare:
„Războiul Rece și consecințele conflictelor culturale din anii șaizeci și șaptezeci au determinat mulți creștini conservatori albi să perceapă Partidul Republican și teoria economică a pieței libere ca fiind în concordanță cu moralitatea creștină. Relativismul travestit în dogma pieței libere a contribuit la disponibilitatea dreptei religioase de a asimila etosul terapeutic. La urma urmei, dacă libertatea adevărată este definită ca libertatea de alegere (în opoziție cu perspectiva clasică a alegerii virtuții), atunci ușa este larg deschisă reformării religiei de-a lungul liniilor terapeutice centrate în jurul experienței subiective. Acesta este motivul pentru care atît de mulți creștini conservatori nu au văzut și încă nu pot explica victoriile curente ale transgenderismului în războiul cultural. Fenomenul transgender, care pretinde prioritatea psihologiei asupra realității biologice [și, merită amintit, prioritatea biologiei asupra spiritului, premisa majoră a gîndirii seculare, nota mea, G. F], este un punct culminant logic al unui proces care a început cu secole mai devreme [o altă precizare importantă a lui Dreher, de care anti-neomarxiștii ortodocși precum PS Ignatie al Hușilor nu par dispuși să țină cont din motive pe care le-am menționat în parte la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/05/anti-neomarxismul-ortodox.html, subl. mea, G. F. ].
Rezistența creștină pe scară largă față de anti-cultură a fost lipsită de rezultat și este de așteptat să rămînă la fel pentru viitorul previzibil. De ce? Pentru că spiritul terapeutic a cucerit și bisericile – chiar și cele populate de creștini care se identifică drept conservatori. Relativ puțini creștini contemporani sunt pregătiți să sufere pentru credință, deoarece societatea terapeutică care i-a format neagă rostul suferinței în primul rând, în timp ce ideea de a suferi pentru adevăr pare ridicolă.” (Rod Dreher, Live Not by Lies: A Manual for Christian Dissidents, Sentinel, 2020, p. 13, pasaj redat în românește în traducerea mea, G. F.)
Într-un interviu, gînditorul american ne prevenea: „E suficientă ruperea transmiterii doar către o singură generație pentru a risca ruperea întregului lanț. Comuniștii au făcut tot ce-au putut pentru a rupe lanțul acesta, dar nu au reușit. Ce dezastru ar fi dacă bogatul și decadentul Occident post creștin ar reuși ceea ce comuniștii n-au putut!” (https://r3media.ro/interviu-cu-scriitorul-american-va-rog-nu-va-cedati-identitatea/)
Dacă vrem să nu mai trăim în minciună, ar trebui să începem prin a recunoaște două lucruri:
1. Lanțul este rupt.
2. Lanțul nu putea fi rupt dinafară. Acesta este motivul pentru care nici comuniștii, nici capitaliștii nu au reușit să-l rupă. Pentru ruperea acestui lanț a fost necesară atît implicarea intelectualilor ortodocși neoliberali și neognostici formați direct sau indirect de spiritul dilematic al dlui Andrei Pleșu, cît și a teologilor și ierarhilor ortodocși condiționați de reguli de comportament care exclud afirmarea oricărui adevăr incomod și care, fie în mod interesat, fie din pură prostie, au identificat neoliberalismul cu libertatea, neognosticismul cu sensibilitatea creștină și cultura terapeutică cu învierea din morți.
În recenzia mea la cartea lui Dreher, The Benedict Option, observam că una dintre cauzele care fac din opțiunea Benedict o alegere inevitabilă ține de „dificultatea de a rămîne creștin într-o biserică tot mai necreștină” (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2017/07/cheita-de-aur.html). La discuțiile de sîmbăta viitoare din curtea bisericii Precupeții Noi se va vorbi însă mai degrabă despre sensul anti-neomarxist al disidenței, pentru ca generațiile de români desprinse de adevăr să fie legate de-acum înainte de-o minciună care să le ofere iluzia unui sens vital.