Problema noului sistem de educație despre care vorbeam în postarea anterioară nu este că produce imbecili la nivel intelectual, ci că produce imbecili la nivel sufletesc și moral. Imbecilitatea intelectuală, singura deplînsă de majoritatea criticilor la adresa învățămîntului actual, este efectul, nu cauza imbecilității morale. Tinerii devin incapabili să înțeleagă un text literar ori să rezolve o problemă matematică de dificultate medie nu pentru că sunt leneși sau dezinteresați din cauză că mintea le este captivă în lumea virtuală a jocurilor pe calculator sau a rețelelor de socializare: ei devin leneși, dezinteresați și captivați de virtual pentru că realitatea care le este oferită este golită de un sens ultim revelat. Tinerii devin incapabili să înțeleagă un text literar pentru că aceste texte au fost produse într-o lume cu sens din care ei au fost excluși sistematic prin chiar acest sistem de educație. Este fals că elevii nu fac față la o programă supraîncărcată: ei nu pot face față la o programă supraîncărcată cu nimic. Iar acei elevi care strălucesc în condițiile actualei programe, fie trăiesc prin grija părinților într-o lume care a conservat cîteva fragmente de sens, fie sunt atît de goliți sufletește încît nimic nu-i împiedică să devină viitorii profesioniști ai nimicului.
Sensul nu este în primul rînd o categorie intelectuală, ci una existențială, marcată moral. Odată cu sensul intră în lumea omenească lăuntrică categoriile fundamentale ale binelui și răului, adevărului și neadevărului, frumosului și urîtului, dreptului și nedreptului, libertății și robiei. Sensul educației depinde de sensul omului; o educație care nu urmărește să trezească în om vocația sensului său ultim este opusă educației. Educația coruptă introdusă în ultimele decenii în România corupe elevul în primul rînd la nivel moral, refuzîndu-i orizontul sensului. Înainte de a-i distruge mintea, noua educație distruge sufletul elevului, refuzîndu-i așteptările ultime cu privire la natura umană și la destinul persoanei umane.
Refuzul unui
sens ultim face ca aceste categorii să-și piardă propria lor întemeiere, fiind
expuse pervertirii. Cel puțin în România, din 1990 încoace, implicați în această
operațiune de contestare a sensului ultim ca reper indispensabil creșterii și
împlinirii ființei umane au fost tocmai intelectualii de dreapta care au limitat
căutarea sensului în orice afirmare de sine care respectă exigențele rațiunii
carteziene. În ciuda faptului că responsabili pentru această fraudă teologică au
fost intelectualii legitimizați de BOR, apreciați reprezentanți ai ortodoxiei
contemporane continuă să-l găsească vinovat pentru stingerea sa sufletească tot pe
poporul român, după cum am mai arătat pe acest blog în repetate rînduri. În
condițiile în care media ortodoxă nu a spus niciodată nimic despre această
complicitate a răului, este evident că atît media ortodoxă, cît și
reprezentanții BOR au fost și sunt folosiți în continuare de această elită
pretins creștină. Acest fapt explică și de ce tot mai puțini ortodocși sunt capabili să deosebească între ceea ce este și nimicul care pretinde că este.