„Furul nu vine decît ca să fure și să junghie și să piardă. Eu am venit ca [oile] viață să aibă și din belșug să aibă.” (Ioan 10, 10)
Furul, tîlharul și păstorul plătit din capitolul 10 din Evanghelia după Ioan îi reprezintă pe liderii corupți, oportuniști și preocupați de ei înșiși, o comparație familiară în cultura biblică iudaică, folosită explicit în capitolul 34 din Iezechiel:
„Fiul omului, proorocește împotriva păstorilor lui Israel, proorocește și le spune: Așa grăiește Domnul Dumnezeu: Vai de păstorii lui Israel, care s-au păstorit pe ei înșiși! Păstorii nu trebuia ei oare să păstorească turma? Dar voi ați mîncat grăsimea și cu lîna v-ați îmbrăcat; oile cele grase le-ați junghiat, iar turma n-ați păscut-o. Pe cele slabe nu le-ați întărit; oaia bolnavă n-ați lecuit-o și pe cea rănită n-ați legat-o; pe cea rătăcită n-ați întors-o și pe cea pierdută n-ați căutat-o, ci le-ați stăpînit cu asprime și cruzime. De aceea rătăcesc oile Mele prin toți munții și pe tot dealul înalt; împrăștiatu-s-au oile Mele peste toată fața pământului și nimeni nu îngrijește de ele și nimeni nu le caută.” (Iezechiel 34, 2-6)
La noi, personalitățile publice sunt judecate după stăpîn, dar stăpînul nu este niciodată Hristos. Este Putin, Biden (sau Trump) ori Merkel (sau Macron). La noi grav este că te plătește Moscova sau Washington, nu faptul că ești plătit în primul rînd.
O turmă poate fi stăpînită sau poate fi condusă. Turma este stăpînită de furi, tîlhari și mercenari. Doar păstorul adevărat își conduce turma. Ce înseamnă să-ți conduci turma? Înseamnă să te îngrijești ca turma să aibă viață și să aibă din belșug. O turmă stăpînită este o turmă care-și însușește nepurtarea de grijă a liderilor necinstiți care o stăpînesc și care este din acest motiv confuză, speriată și lipsită de nădejde. Este o turmă căreia i se pare normal să fii plătit pentru a fi ceea ce trebuie să fii și care pretinde să fie plătită la rîndul ei pentru simplul fapt că este turmă. O turmă stăpînită de păstori vicleni este împrăștiată și rătăcită. Doar păstorii mincinoși și slugile lor o pot face să creadă că-și merită stăpînii și că turma este de vină pentru starea ei de risipire și pentru împuținarea vieții sale (vezi mai pe larg la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/07/consensul-culpabilitatii-nationale.html și la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/08/lumea-lor-si-lumea-noastra.html). Cine sunt păstorii vicleni? Cei care nu au intrat prin ușa care este Hristos (Ioan 10, 1-9)
În ortodoxia actuală se „sare pe aiurea” (Ioan 10, 1) în staulul oilor. În momentul de față, se sare prin spărtura tot mai largă cunoscută drept antimarxism. Antimarxismul tinde să devină intrarea principală în staul; pînă și oile încep să creadă că de fapt acolo se află ușa acum. Dacă ești antimarxist și dacă mai ești și criticat de cei doi, trei neomarxiști români a căror consistență intelectuală este comparabilă cu cea a corpului unei meduze, atunci ești automat creștin conservator chiar dacă ți-ai declarat public insatisfacția față de ceea ce denunți drept caracterul superficial și mai degrabă păgîn al creștinismului tradițional, deplîngînd „deficitul de urbanizare” al ortodoxiei românești (vezi Adrian Papahagi, „Creștinism și civilizație”, https://episcopiahusilor.ro/recenzie-un-eveniment-revista-horeb) și în ciuda încercărilor constante de a adapta ortodoxia la viziunea despre lume a culturii europene occidentale. Antimarxistul român va valorifica întotdeauna prompt acuzații excesive precum cea de „taliban”, care-i permit în același timp să se identifice cu masa de credincioși (întrucît este urît de progresismul secular) și totodată să se distanțeze de masa de credincioși în numele valorilor europene pe care le afirmă odată cu un progresism creștin.
De fapt, în
măsura în care se intră în staul prin oricare altă parte decît prin ușa care
este Hristos, oricît de bune ar fi valorile afirmate de acești intruși acestea nu sunt în ultimă
instanță decît mijloace de camuflare a naturii de păstor mincinos. În lista lui
Gelu Duminică de principii și practici impuse de talibani care se regăsesc în
agenda politică a liderilor români inspirați „de ceea ce înțeleg ei din religia
creștină” (o precizare importantă, care le-a scăpat însă criticilor lui
Duminică, dar care ar trebui luată în serios avînd în vedere că atît stînga,
cît și dreapta se folosesc de creștinism în vederea stăpînirii României și nu a
conducerii ei; am scris mai pe larg despre barbarizarea/înstrăinarea ortodoxiei
în numele stăpînitorilor acestui veac la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/08/bor-si-talibanii.html
și în cadrul rubricilor Libertate și adevăr și Creștinismul și ideologia de pe
acest blog) se află și interzicerea avortului. Observația este surprinzătoare, întrucît nu am auzit ca vreun politician
român să propună o astfel de măsură; nu am auzit nici măcar un ierarh ortodox
să ceară interzicerea avortului. De altfel, Adrian Papahagi însuși, unul dintre
cei acuzați nominal de Duminică, s-a opus cu fermitate acuzației: „Dezaprob
profund practica avortului, dar nu am cerut nicăieri niciodată interzicerea ei.
Chiar și dacă aș fi făcut-o, nu puteam fi comparat cu niște ucigași” (https://newsweek.ro/actualitate/scandalul-talibanortodox-adrian-papahagi-il-da-in-judecata-pe-gelu-duminica-pozitia-bor) Dacă talibanii barbari interzic avortul, atunci ce mai rămîne din civilizația occidentală, care permite și chiar încurajează avortul? Respectarea libertății de a alege să ucizi un copil nenăscut? O Biserică Ortodoxă a Personalităților (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2017/06/biserica-ortodoxa-personalitatilor.html) poate că este civilizată, dar nu va deveni niciodată creștină.
Dar dacă avortul
este în mod evident o crimă – și încă una dintre cele mai odioase, cînd cele
mai neajutorate și mai nevinovate dintre ființele purtătoare de chip și
asemănare cu Dumnezeu sunt date morții în numele libertății de alegere a
părinților –, atunci nu este obligația oricărui om și cu atît mai mult a
oricărui creștin să ceară interzicerea prin lege a avortului? Doar dezaprobarea
publică a avortului este suficientă pentru conștiința noastră creștină? Problema
creștinilor de astăzi și mai ales a liderilor este că se tem să nu fie
comparați cu talibanii. Din cîte se poate vedea însă, temerea este nejustificată. Nu pentru că majoritatea creștinilor ar fi superioară
talibanilor, ci pentru că nu a ajuns nici măcar la nivelul talibanilor. Creștinilor le lipsesc nu doar tăria credinței și curajul ci și, într-o măsură tot mai mare, pînă și înțelegerea ortodoxă a propriei credințe. Sunt făcuți să creadă de actualii lideri că marea realizare a creștinismului este civilizația occidentală (din acest punct de vedere, este foarte probabil ca natura reală a ofensei reclamată de Papahagi în polemica subtilă cu Duminică concentrată într-o replică de genul „taliban ești tu!” să fie determinată nu atît de caracterul criminal al talibanilor, cît de cel de trib necivilizat).
Cei care
ocrotesc, păzesc și conduc turma ferind-o de furi, tîlhari și păstori plătiți
vor fi întotdeauna comparați cu niște ucigași de această lume. Dar pentru a conduce turma
trebuie să ai mai întîi nu doar conștiința vieții, ci mai ales conștiința belșugului
de viață. Furul nu vine decît ca să fure și
să junghie și să piardă: să piardă belșugul de viață, de cunoaștere și de
dragoste printr-o ideologie, printr-o falsă interpretare a adevărului de
credință, prin frica de a nu fi acuzat că a păstorit cu dreptate și în adevăr.