Pagini

Oameni și Locuri

duminică, 24 octombrie 2021

Ce scrie pe vaccin? (I)

 

„În sezonul gripal 2017-2018, ca să luăm un exemplu recent, persoanele vaccinate aveau doar 36% mai puține șanse de a face gripă decît cele care nu fuseseră vaccinate. În consecință, a fost un an trist în America, cu un număr de decese estimat la optzeci de mii. În cazul unei epidemii cu adevărat catastrofale – una care a ucis copii sau adulți tineri în număr mare, de exemplu – Kinch crede că nu am fi capabili să producem vaccin suficient de repede pentru a trata pe toată lumea, chiar dacă vaccinul ar fi eficient. «Adevărul este,» spune el, «că nu suntem cu adevărat mai pregătiți pentru o epidemie în prezent decît eram atunci cînd gripa spaniolă a ucis zeci de milioane de oameni în urmă cu o sută de ani. Motivul pentru care nu am avut o altă experiență de acest fel nu ține de faptul că am fost deosebit de vigilenți. Este pentru că am fost norocoși.»”

Bill Bryson, The Body: A Guide for Occupants, Doubleday, 2019, p. 334

 

Notă introductivă: În acest text urmăresc să arăt că refuzul Patriarhiei de a aborda aspectul etic al vaccinării anticovid (chestiune pe care am semnalat-o în mai multe rînduri, vezi de pildă la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/10/libertatea-de-pasi-pe-cai-gresite.html sau la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/10/si-pierdut-patriarhia-simturile.html) în condițiile în care vaccinarea a devenit obligatorie de fapt, chiar dacă nu încă și de drept, a generat în societatea românească două răspunsuri teologice diferite: unul apocaliptic, prin care vaccinul este refuzat ca un instrument al celui rău, și altul mesianic, care salută vaccinul ca pe o binecuvîntare divină. 

Foarte probabil, reacții excesive ar fi apărut și în cazul formulării unei declarații înțelepte din partea Patriarhiei, dar ele nu s-ar fi bucurat de răspîndirea și justificarea din prezent. Pe lîngă aceasta, în ciuda faptului că ambele atitudini reprezintă deformări simetrice ale credinței creștine, Patriarhia a criticat doar reacția de tip apocaliptic, încurajînd astfel în mod indirect speranța revenirii la normalitate prin intermediul vaccinării universale. În felul acesta, Biserica Ortodoxă Română se lasă folosită ca un instrument al noii religii umaniste universale, întemeiată pe celebrarea vieții biologice, religie opusă nu păcatului și morții, ci conștiinței personale și tradiției creștine care formează și protejează această conștiință.

 

*

 

Problema taxelor romane impuse evreilor era un subiect care-i frămînta pe mai-marii poporului. Era morală în termenii Legii lui Moise această obligație legală, avînd în vedere că era impusă de o putere străină și nu urmărea binele comun al poporului, ci întreținerea Imperiului Roman? Era moral să susții financiar o putere care-ți voia răul? Acesta era impasul în care fariseii și irodienii voiau să-l împingă pe Hristos în pasajul de la Matei 22, 15-22. Hristos le arată însă că problema este greșit pusă: acceptarea taxei nu validează dominația străină, mai precis, ea nu este imorală cîtă vreme îi dăm lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu, cîtă vreme ne manifestăm supunerea noastră față de Dumnezeu, pe care-L recunoaștem, prin credința noastră, ca singurul Împărat adevărat. Cezarului îi dăm banul, lui Dumnezeu ne dăm pe noi înșine.

Dar cu vaccinul anticovid nu ne aflăm într-o situație similară, mai ales în condițiile vaccinării obligatorii (obligatorie deocamdată doar prin presiune psihologică indirectă, prin șantaj emoțional și amenințare). Obligația legală a vaccinării este dedusă din obligația morală: vaccinarea nu mai este cerută ca o taxă, necesară administrației statului, ci este descrisă ca un imperativ moral orientat spre bunăstarea aproapelui nostru și în numele sănătății publice. Pe vaccin, indiferent de producător, nu este trecut acum numele Cezarului, și nici doar simpla promisiune de sănătate și viață, ci numele și chipul aproapelui nostru, a cărui salvare depinde de noi. Vaccinarea este cerută ca datorie morală, ca manifestare a spiritului creștin de sacrificiu: E o generație care nu și-a avut «Mărășeștiul» sau «Revoluția» ei și este fascinată de sacrificiul sfinților din temnițele comuniste. Și totuși, când momentul a venit pentru ca această generație sa-și facă propria jertfă – aproape rizibilă in comparație cu cea a înaintașilor, prea mulți dintre creștinii noștri iubitori de aproapele au scos ghioaga propriei libertăți de a alege. Când am fost chemați nu în prima linie a unui război, nu să rezistăm eroic in munți, ci să beneficiem de un vaccin care este darul lui Dumnezeu, eroii noștri s-au ascuns după conspirații pe care nici ei nu le cred cu adevărat.” (https://republica.ro/scrisoarea-unui-teolog-vaccinat-diferenta-dintre-olanda-zatee-si-romania-crestina-despre-vaccin-fatarnicie)

Pentru cunoscutul realizator de emisiuni la Trinitas TV, Sever Voinescu, doar un „pinguin” (un neiluminat?) nu ar putea înțelege că Cel care a făcut trupul omului i-a inspirat și mintea pentru a găsi soluția la boală: „Dar o mică, o foarte mică parte dintre oameni vor fi recunoscători acelui autor de software care a dat corpurilor noastre puterea de a se vindeca și minților noastre puterea de a ști cum să stimuleze misterul vindecător din fiecare corp omenesc” (https://dilemaveche.ro/sectiune/tilc-show/articol/inchinarea-pinguinilor-la-vaccin). Nu mă îndoiesc că, pentru „o foarte mică parte dintre oameni”, intelectul omenesc reprezintă puterea superioară prin care omul care și-a stăpînit puterile iraționale ajunge să stimuleze, în relație cu Inginerul Divin de Software, diverse misterii vindecătoare. Însă în creștinism doar cugetul credincios poate participa la tainele vindecării și restaurării omului. Fără credință, omul poate ajunge la „misterul vindecător” dar nu poate rezista tentației de a-l folosi în vederea unei vindecări totale și ireversibile. Orice creștin știe că omul poate ajunge ca Dumnezeu mai ales într-un mod ilicit, printr-o auto-îndumnezeire care concide cu nimicirea omului. Chiar dacă accesul la pomul vieții îi este refuzat omului căzut (Facerea 3, 22-24), nimic nu-l împiedică să-și construiască propriul lui pom al vieții, cu atît mai mult cu cît omul se simte stimulat deja de gustarea din pomul cunoștinței binelui și răului.

Majoritatea creștinilor care au adoptat o atitudine apocaliptică au, prin urmare, motive întemeiate să fie neîncrezători față de aura mesianică a vaccinului. Impresia mea este că ei se-nșală însă atunci cînd refuză vaccinul doar pentru că acesta sună prea bine pentru a fi adevărat (de fapt, rezultatele înregistrate în intervalul administrării lui – reacții adverse grave într-o frecvență mai mare decît a oricărui alt vaccin, eficiență tot mai redusă în timp, necesitatea repetării lui la fiecare șase luni sau chiar mai des etc. –  indică faptul că recomandările au fost mult prea optimiste, iar tot mai mulți dintre cei care l-au făcut încep să se simtă trași pe sfoară). Ce vreau să spun este că vaccinul nu trebuie suspectat pentru că nu îndeplinește așteptările, ci mai ales în cazul în care le-ar împlini în termenii mesianici în care a fost anunțat. Vaccinul ar trebui să fie privit de creștini cu o rezervă și mai mare dacă ar face exact ceea ce se spune despre el: că va elimina boala, că va oferi imunitate, că este singurul mijloc prin care ne putem relua viața de dinainte. Oricărui creștin ar trebui să i se pară suspect faptul că pe vaccin este trecut nu numele Cezarului, ci numele lui Dumnezeu însuși care ne amintește, prin vaccin, să ne iubim aproapele ca pe noi înșine. De aceea, deși este bine că Patriarhia descurajează interpretările apocaliptice, ar trebui în același timp să intervină pentru a preciza că vaccinul nu este nici Calea (singura soluție), nici Adevărul (opiniile „experților”) și cu atît mai puțin Viața (ca bine social).