Unul dintre efectele Iluminismului asupra mentalității generale este prejudecata anormală, dar perfect rațională, că normalul trebuie să coincidă cu raționalul. Revoluțiile, indiferent că vorbim despre Revoluția industrială sau despre cele sociale-politice-culturale precum Revoluția franceză de la 1789, Revoluția rusă din 1917, Revoluția sexuală începută în anii ’60 și încheiată prin victoria din zilele noastre marcată prin celebrarea noii normalități, pleacă toate de la premisa superiorității raționalului asupra normalului, superioritate în virtutea căreia normalul poate și trebuie redefinit în funcție de obiectivele unei noi ordini, determinată strict rațional și impusă revoluționar. Revoluția este necesară deoarece normalul este, prin firea lucrurilor, conservator și urmărește corespondența cu realitatea, în timp ce rațiunea tinde să-și subordoneze realitatea în vederea stăpînirii și manipulării ei (despre diferența dintre ordinea corespondenței și ordinea consensului am scris la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/08/ordinea-corespondentei-cu-realitatea-si.html; un text clarificator în această privință poate fi citit la https://contramundum.ro/2021/10/04/acceptarea-realitatii-2/). Rațiunea se desprinde de (corespondența cu) realitatea în momentul în care pretinde dreptul de a explora și realiza o ordine rațional posibilă, dar inacceptabilă din perspectiva normalului. Întreaga cultură modernă și postmodernă este construită pe această temelie iluministă și de aceea generează în mod necesar un model de gîndire revoluționar, care presupune dreptul și obligația rațiunii de a determina normalul, de a-l contrui și reconstrui pe principii strict raționale. Raționalul a uzurpat autoritatea normalului și, de peste două sute de ani, declamă: normalul sunt eu!
Problema nu este că întreaga cultură profană și-a însușit acest model de gîndire; problema este că Biserica însăși a adoptat, în mare parte, aceeași viziune asupra realității. Așa se explică, pe de o parte, complexele de inferioritate ale creștinilor conservatori, care fie se retrag cu un aer vinovat din dezbaterile publice privitoare la justificarea morală a unor inițiative care par raționale, precum căsătoria homosexuală (absența masivă a credincioșilor ortodocși la referendumul pentru familie din 2018, care a fost de fapt un referendum pentru normal și împotriva unei rațiuni revoluționare, putînd fi înțeleasă și din această perspectivă), fie intervin printr-o ridicolă atitudine triumfalistă. Pe de altă parte, tot astfel se explică și poziționarea constantă a Patriarhiei în perioada post-comunistă și în special în contextul pandemic recent de partea raționalului și împotriva normalului. În comunicatele prin care Patriarhia critică declarațiile clericilor care-și exprimă îndoielile cu privire la actualele vaccinuri anticovid, revine constant observația că aceste îndoieli sunt iraționale, paralele cu realitatea și, prin urmare, dăunează imaginii unei Biserici realiste (https://www.g4media.ro/reactie-dura-a-patriarhiei-fata-de-calugarul-anti-vaccinist-dezavuam-ferm-asemenea-mesaje-razna-la-realitate-toxice-centrul-de-care-aprtine-trebuie-sa-l-sanctioneze.html), în timp ce vaccinarea reprezintă „un act de bun simț dacă te informezi” (https://www.mediafax.ro/social/cultele-si-vaccinul-vasile-banescu-m-am-cutremurat-cand-unii-declarati-zgomotos-antivaccinisti-din-randul-clerului-au-comparat-vaccinul-cu-sfanta-impartasanie-20063761).
Sunt cu totul de acord că vaccinarea anticovid reprezintă o poziție rațională, chiar dacă avem de-a face cu un vaccin controversat; din punct de vedere rațional, fie și numai o eficiență de 51% împotriva bolii însoțită de un procent oricît de mare de reacții adverse grave – cu condiția să nu amenințe cu nimicirea speciei umane – justifică vaccinarea obligatorie a întregii planete. Dar asta nu ar face din vaccinare un act de bun simț, deși Patriarhia Română tocmai asta afirmă, împreună cu întreaga lume rațională, făcînd din bunul simț un organ al acestei rațiuni desprinsă de ordinea normalului. Dimpotrivă, tocmai bunul simț autentic, acel common sense care a dispărut din lume odată cu creștinismul, ne spune că ar trebui să fim precauți în legătură cu orice gest ireversibil, cu atît mai mult cu cît consecințele lui nu pot fi anticipate. Bunul simț ne amintește, odată cu Richard Weaver, că ideile au consecințe, iar experiența istorică ne arată că revoluțiile au avut consecințe cu atît mai teribile cu cît au fost mai raționale.
Raționalul actual este tautologic, așa cum tautologică și expusă prăbușirii este orice ordine întemeiată prin consensul arbitrar; ne spune că este normal orice lucru posibil din punct de vedere rațional. Este vorba, de fapt, despre un nou tip de raționalitate, despre un nou rațional care determină noul normal. În schimb, normalul (vechi) ne spune că ceea ce este rațional doar pentru că este posibil este de fapt un lucru anormal și, de aceea, irațional.