Pagini

Oameni și Locuri

sâmbătă, 30 octombrie 2021

Reprețuirea de noi înșine

 

Am dat recent într-un articol peste o tragică neînțelegere a culturii populare: „satul și comunitatea sînt sterile științific și cultural, pe cînd orașul inovează, e creator, e fertil” (https://www.contributors.ro/odajdiile-clanului-soprano/; este important de amintit că o percepție identică poate fi întîlnită și printre teologii și intelectualii ortodocși reprezentativi pentru ortodoxia liberală, iluministă apărută după 1990 https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/06/despre-binele-ideal-si-raul-absolut-si.html). Însă diversitatea și noutatea din mediul urban reprezintă în mare parte doar variații de serie, o originalitate artificială incapabilă să exprime o autenticitate organică, după cum productivitatea mecanică nu demonstrează neapărat fertilitate organică. Organic înseamnă coerență, corespondență, înseamnă ca interiorul să se regăsească în exterior, înseamnă ca lumea dinafară să corespundă lumii dinăuntru într-o anumită continuitate semnificativă. Această continuitate este asigurată de tradiție. Creativitatea tradițională se realizează prin recunoaștere mai degrabă decît prin invenție, omul lucrează la sat cu lumea și prin lume, nu separat de ea sau chiar împotriva ei ca la oraș. La oraș, interiorul există doar în exterioritate, iar în afara acestei exteriorități, interiorul, sufletul, nu există. Barbarul medieval distrugea cetatea, organizarea exterioară a lumii, pentru că interiorul lui nu se recunoștea în acea formă exterioară de civilizație. În schimb, barbarul contemporan este incapabil să (se) recunoască (în) formele exteriorizate ale interiorității. Satul pare steril unei lumi care și-a părăsit interioritatea tocmai pentru că el este o prelungire în lume, în istorie, a sufletului omului (am discutat diferența dintre sat și oraș la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/05/persoana-si-timp.html ; după cum observam la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2019/04/petre-s-aurelian-tara-dinauntru.html,  ca prelungire a lumii interioare satul face posibilă o țară dinăuntru, o lume în care interiorul și exteriorul comunică în mod natural).

Grecii aveau dreptate: barbar este cel care nu știe limba omului, cel incapabil să asculte cuvintele lăuntrice fiind la fel de barbar ca distrugătorul incapabil să recunoască expresia lor exterioară, împlinirea lor în piatră și lemn, în covoare și icoane, într-o întreagă operă concepută nu pentru a fi admirată, ci trăită și locuită. Casa țărănească nu este odihnitoare pentru că este ecologică și pentru că este situată în aer curat, ci pentru că ea însăși se odihnește într-o ordine pe care cei care se mută la sat ori patronii de pensiuni agroturistice nu o pot întemeia. Pensiunea turistică vinde de fapt această ordine, tot mai slăbită cu fiecare țăran care dispare. În satele turistice este chiar mai puțină ordine tradițională decît în curtea muzeului satului din oraș: în tot mai multe cazuri, nici măcar casele nu mai sunt țărănești în aglomerările de pensiuni turistice denumite fraudulos „sat”.

Din 1945 pînă astăzi ne-am tot confruntat cu diverse triburi barbare, care au încercat să ne facă să ne abandonăm fie lumea lăuntrică, fie locul nostru din afară. Disprețuiți de elită, disprețuiți de clasa politică, am ajuns să ne disprețuim și între noi. Ca remediu, cotidianul Patriarhiei ne îndeamnă să depășim disprețuirea de sine prin stima de sine (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2020/11/identitatea-contradictorie.html), în ciuda faptului că spiritualitatea ortodoxă vede în mulțumirea de sine cauza principală a orbirii minții și a bolii duhovnicești (cf. Hierotheos Vlachos, Boala și tămăduirea sufletului în tradiția ortodoxă, Sophia, 2001).

Cum ne putem reprețui? Recunoscînd mai întîi că am ieșit din noi înșine și că nu ne putem regăsi singuri pe noi înșine, iar acesta este un lucru tot mai greu de realizat la oraș. De fapt, este tot mai puțin dorit. Orașul ne propune să ne inventăm, să ne recreăm, să fim fertili și creativi. „Creatorul” Mark Zuckerberg tocmai a anunțat redenumirea Facebook în Meta (https://www.theguardian.com/technology/2021/oct/28/facebook-name-change-rebrand-meta?fbclid=IwAR3ixxNlsz5DTxRIcjx-OS-92Y4ZMTcP3V32TNoIya6d8fnB6cdXc66V3wE). 

„Meta” înseamnă dincolo, după: ceea ce a creat orașul în acest caz este o lume aflată dincolo de lume. O lume virtuală, un „metavers”, aflat dincolo de exterior și de interior deopotrivă. O lume perfectă în care toți cei pierduți, toți cei disprețuiți și-ar putea regăsi stima de sine. Cu siguranță, partea creativă din ortodoxia românească va prospera în acest metavers (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/01/realitatea-ca-o-suprafata-alunecoasa-si.html vezi și https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/02/cuprinsi-de-inviere.html).

Dar dacă vrem într-adevăr să ne regăsim, am putea încerca în schimb să trecem dincoace, de partea celor care au știut să trăiască în lume tocmai pentru că nu erau din ea. Nu au putut fi disprețuiți și nu s-au lăsat disprețuiți pentru că știau un lucru foarte simplu: sufletul fiecărui om prețuiește mai mult decît întreaga lume (Matei 16, 26).

Pînă cînd vom deveni capabili să auzim cuvintele lăuntrice, să-i ascultăm pe cei din trecut care au știut să asculte și care ne-au vorbit despre sufletul nostru adevărat.