„Goarna ce n-o auzim” este „graiul dulce ce ne înfrățește”, este „glasul vitejesc clocotitor/ Care toate inimile-adună” din melodia lui Jean Moscopol, „Tot ce-i românesc nu piere” (https://www.youtube.com/watch?v=UJJyJXvB_Sw). În măsura în care nu auzim această goarnă, tot ce-i românesc piere.
Țara este mai mult decît un teritoriu delimitat geografic și politic. Este casa moștenită a unui neam. Oricine a părăsit definitiv casa neamului nu mai face parte din neamul lui.
Nu se poate locui doar afectiv în casa neamului tău, așa cum nu mai faci parte din neamul tău nici atunci cînd locuiești nepăsător în ea. O parte dintre românii stabiliți în străinătate sunt convinși că dacă prepară sarmale de Crăciun și drob de Paști continuă să facă parte din „tot ce-i românesc”. Sunt foarte atenți să respecte cu strictețe rețetele autentice de preparare a produselor tradiționale românești, în timp ce pe proprii copii, care nu știu decît puține cuvinte românești și alea stîlcite, i-au botezat Patrick și Emma.
Apare un tînăr cu ochelari de soare și gluga trasă pe cap, care poate avea orice naționalitate sau nici una. O tînără schițează un număr de pași de dans mai degrabă irlandez. Riverdance? Cuvintele melodiei pronunțate gutural, greu de deslușit, la limita scrîșnetului: „Neamul rămîne, chiar dacă pleacă” (https://ea.md/moldovenii-din-londra-au-incins-hora-unirii-in-fata-palatului-buckingham-cu-emotii-si-dor-de-casa-video/) Melodia, cu influențe balcanice, românești și cu elemente de rap, ne ajută să ne facem o imagine destul de realistă în privința lucrurilor care mai rămîn dintr-un neam care pleacă. Faptul că unii văd în ceea ce arată mai degrabă a „Bătuta lui George Soros” o „horă românească” nu face decît să confirme proporțiile cumplite ale dezastrului în care am ajuns.
În același timp, o mare parte dintre românii care au rămas în țară o regretă și-și percep situația ca pe o neîmplinire sau ca pe un eșec. Dimpotrivă, alții se simt bine în țară în aceste vremuri dramatice și încearcă să surprindă avantajul din fiecare nouă grea încercare prin care trecem. Nu lipsesc neadaptații la noua situație, cei care speră orbește că Dumnezeu va scoate un iepure din pălărie și lucrurile vor reveni la normal iar noi vom fi lăsați să ne rugăm ca și pînă acum, fără să deranjăm pe nimeni. Aceasta este ortodoxia luptătoare, captivată de numerele de prestidigitație ale unei ierarhii solomonare. Există, în sfîrșit, și unii care nu mai speră nimic și trăiesc pregătiți pentru tot ce este mai rău, fără să le mai pese cu adevărat de nimic din tot ce se-ntîmplă.
Deși aceste categorii trăiesc împreună, este vorba în general despre oameni care nu împărtășesc nimic din ceea ce este propriu neamului nostru: încrederea în viitor întemeiată pe modelele trecutului; credința în Dumnezeu; dragostea adevărată de țară, manifestată prin respectul față de „tot ce-i românesc”, de la locuri la întîmplări și pînă la oameni.
Românii din țară și din afara ei sunt înstrăinați față de ei înșiși, față de țara lor, față de neamul lor și față de Dumnezeu, pe care-l confundă cu un Bruce Willis care în final salvează pe toată lumea. Majoritatea ortodocșilor nici nu vor să audă că Dumnezeu nu salvează pe nimeni cu forța. Și-l forțează pe Dumnezeu să ne salveze cu forța, deși de asta se ocupă deja „experții” în sănătate recomandați inclusiv de Patriarhie.
În tot acest timp, goarna răsună, dar noi nu o auzim. Și nu o auzim pentru că suntem departe de țara noastră cu inima, precum majoritatea românilor din țară, ori pentru că suntem aproape de țara noastră doar cu inima, precum mulți dintre românii stabiliți în străinătate.
O țară adevărată este o țară întreagă (vezi și http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2019/04/petre-s-aurelian-tara-dinauntru.html). O țară întreagă nu este neapărat o țară care și-a păstrat integritatea teritorială. O țară întreagă este doar una care este locuită de oameni întregi, cu trup și cu suflet. O țară întreagă este o țară locuită de oameni care și-au păstrat integritatea proprie ființei umane.