Pagini

Oameni și Locuri

joi, 20 ianuarie 2022

Lagărul libertății

 

Criza cu care ne confruntăm în special în ultimii doi ani ar fi trebuit să ne facă să înțelegem cel puțin un lucru elementar: și anume, că spre deosebire de anti-normalitatea care ne-a asediat în cursul epocii de aur a „României normale”, normalitatea autentică nu poate fi impusă. Normalitatea poate fi descoperită, încurajată, cultivată, transmisă, ocrotită și, mai ales, apărată. Dar nu poate fi impusă. Doar anormalitatea poate fi impusă.

Normalitatea poate fi un zid, precum în Scrisoarea III, dar nu poate deveni niciodată o armă. Nu este nimic normal în atitudinea celui care își amenință adversarul cu propria sa normalitate. Normalitatea îi este inaccesibilă anormalului, dar asta nu înseamnă că nu poate fi pierdută de cei care se lasă convinși de anormali că normalitatea funcționează singură. În primul rînd, normalitatea nu funcționează pentru că omul normal nu funcționează. Inima lui bate, plămînii lui respiră nu pentru că funcționează și îi permit omului să funcționeze, ci pentru ca omul să intre în ritmul inimii și al suflului. Pentru ca omul să intre în ordinea ritmică a vieții. Viața are ritm pentru că este un dans. 

Este adevărat că și anormalul dansează, dar dansul lui este mecanic, iar ritmul îi este determinat și reglat exterior, de un mecanic. Anormalul funcționează. Astăzi, educația nu este decît un proces de reglare și programare a omului, de aducere și menținere a lui în stare de funcționare.

Cu toate acestea, tot mai mulți români par hotărîți să-și ia normalitatea înapoi într-un mod care demonstrează că sunt la fel de străini de normalitate ca și adversarii lor. După cum observam într-un text postat pe acest blog cu peste un an și jumătate în urmă, în România se confruntă diverse tipuri de anormalitate care se pretind una mai normală ca cealaltă (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2020/10/starea-de-anormalitate.html; vezi și https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2020/04/revenirea-la-anormal.html). Am remarcat recent manifestarea acestei normalități amenințătoare într-un mesaj mobilizator care-i pregătea pe insurgenți pentru apropiata victorie: „Să învățăm din asta și să înțelegem că în  România lucrurile pot fi după cum vrem și noi, cei mulți! […] Impunerea unei normalități va depinde numai de noi, cei mulți.” (https://www.activenews.ro/opinii/Av.-Elena-Radu-Invatati-din-acesti-2-ani-Invatati-ca-vocea-poporului-conteaza-172194 subl. mea, G. F.)

Indiferent de învingător, din ciocnirea dintre elita care-și asumă privilegiul de a defini normalitatea în ciuda corupției ei morale lamentabile și mulțimea care pretinde că normalitatea este determinată de majoritate în ciuda confuziei și lipsei ei de discernămînt nu poate rezulta decît o formă și mai anormală de anormalitate.

Astăzi, oamenii sunt mînați în două țarcuri separate. Nici unul nu are poartă, turnuri de control, santinele. Intrarea și ieșirea din ele sunt libere. La intrarea unuia dintre cele două țarcuri este un indicator pe care scrie „Lagărul totalitarismului”. La intrarea celuilalt scrie „Lagărul libertății”.

Dansul s-a oprit.