NOTĂ: Am tradus în continuare o parte din articolul lui Peter Hitchens “We have pointlessly made an enemy of Russia”, publicat pe blogul său personal și în Daily Mail în dimineața zilei de 23 februarie, 2022 ( https://hitchensblog.mailonsunday.co.uk/2022/02/we-have-pointlessly-made-an-enemy-of-russia-.html). Textul lucid al conservatorului britanic este cu atît mai binevenit cu cît ne poate ajuta nu doar să depășim prejudecata „rușilor criminali iresponsabili”, ci și prejudecata, poate chiar mai gravă prin consecințele ei, a „occidentalilor responsabili și pacificatori”. (G. F.)
*
Am fost neînchipuit de proști. Am tratat Rusia cu o prostie uimitoare. Acum plătim prețul pentru asta. Am avut șansa să ne-o facem aliat, prieten și partener. În schimb am transformat-o într-un dușman, insultînd o țară mare și mîndră din lăcomie, din superioritate nedemonstrată, cinism, dispreț și neîncredere.
Trebuie să suport, adesea de mai multe ori pe zi, să ascult oameni care în mod normal sunt perfect normali și raționali dezlănțuindu-se sălbatic împotriva Rusiei și a rușilor. Cîndva, eram la fel ca ei. Am avut prejudecățile normale anti-rusești ale atîtor oameni occidentali. Dar dintr-un mare noroc, nu mai sunt ca ei acum. Am locuit în Rusia, îi cunoșteam pe ruși ca prieteni. Am învățat să fac distincția între ce era rus și ce era comunist.
Și am văzut ceva ce majoritatea oamenilor nu vor vedea niciodată – un eveniment esențial în istorie, cînd am fi putut schimba lumea în bine. Unul dintre cele mai fericite momente din viața mea a fost ziua în care comunismul a murit la Moscova.
[…] A fost o fericire să fiu în viață în acea dimineață, așa cum a spus greșit cineva odată despre un alt eveniment important. Nu am trecut niciodată peste asta. Inima neagră a unui imperiu malefic se oprise. Un soare negru fusese îndepărtat de pe cer. Toate minciunile și represiunile murdare la care asistasem în vasta zonă de tiranie care se întindea din inima Germaniei pînă în inima Coreei își pierduseră forța vitală.
Nu cred că lumea a avut o asemenea șansă din 1945. De fapt, a fost mai bine decît în 1945, pentru că în 1991 nu exista Stalin, nici Partidul Comunist Sovietic.
[…] De fapt, problema s-a redus rapid la încercarea de a găsi vreo modalitate de a guverna acea țară vastă, deoarece vrăjile obligatorii și incantațiile care o ținuseră împreună nu mai funcționau.
Ce șansă era aceasta pentru Occidentul bogat, stabil și bine guvernat de a veni în ajutor! Nu a reînviat și reconstruit Planul Marshall o Europă de Vest ruinată după cel de-al Doilea Război Mondial? Nu promisese Marea Britanie și celelalte puteri de ocupație că vor aduce democrația, libertatea și statul de drept într-o Germanie distrusă? Nu a fost acesta un moment pentru un act la fel de unic de generozitate și clarviziune?
Nu, nu a fost. Ceea ce s-a dezlănțuit, în schimb, a fost o armată de trepăduși politici („carpet baggers”) din Occident, care propovăduiau lozinci despre piața liberă, care și-au găsit rapid perechea în escrocii și experții în corupție, mulți dintre ei înalți oficiali comuniști. Acești escroci s-au grăbit să-i exploateze și să-i păcălească pe trepăduși. În același timp, a fost introdusă „democrația” formală – adică au fost niște alegeri, care, desigur, au fost trucate cu ajutorul unor sume mari. Și în mintea rușilor ale căror economii au fost vaporizate, care au fost alungați din case de escroci, care și-au pierdut locurile de muncă și pensiile, democrația a devenit un blestem.
Oamenii și guvernele care pretind acum că îl disprețuiesc pe Vladimir Putin pentru agresiunea sa, pentru suprimarea libertății și pentru corupția sa nu păreau să fie deranjați de aceste lucruri atunci cînd erau săvîrșite de precursorul său, Boris Elțîn. Este un contrast fascinant.
Elțîn, un fost politician din sistemul comunist cu un trecut departe de a fi perfect, a ordonat tancurilor să-și bombardeze propriul Parlament, în timp ce poliția sa împușca demonstranții. A sfîșiat Cecenia. Realegerea ca președinte puțea a bani. Corupția sub conducerea sa a fost atît de flagrantă și grotească încît, atunci cînd a demisionat, mulți ruși au salutat cu ușurare revenirea a ceea ce regizorul Stanislav Govoriukin a numit „corupție normală”. Elțîn, adesea paralizat de băutură, a fost un oaspete binevenit în Occident, chiar și la Casa Albă, în ciuda comportamentului său respingător și grosolan. Dar Elțîn, spre deosebire de Putin, nu a făcut nimic pentru a-i controla pe oligarhi, a permis Occidentului să-și continue violul asupra economiei Rusiei și – mai presus de toate – nu a protestat nici o clipă împotriva umilirii țării sale prin extinderea continuă a NATO către estul Europei. NATO era pînă atunci o alianță mai mult sau mai puțin deschis anti-rusă (împotriva cui altcineva mai este îndreptată?) Problema nu ține doar de faptul că Occidentul a promis că nu se va extinde, așa cum numeroase documente o arată acum fără îndoială. Problema este că Occidentul a fost tîmpit și a creat tocmai criza de care pretindea că ne protejează.
În mod interesant, protestatarii de frunte împotriva acestei expansiuni NATO nu au fost naționaliști ruși, ci personalități independente de mare inteligență și experiență. Unul a fost politicianul liberal rus Igor Gaidar – un om pe care liderii occidentali pretind că l-au admirat. El a profețit cu o precizie perfectă că politica NATO va favoriza prezența celor de linie dură și a naționaliștilor de la Kremlin. Apoi a venit genialul diplomat american George Kennan, un om pe care nimeni nu-l putea acuza că este blînd cu comunismul. Dar, spre deosebire de atîția alții, el putea să deosebească noua Rusia transformată de vechea URSS.
Kennan fusese arhitectul politicii SUA de izolare („containment”) a URSS. Se retrăsese la pensie, dar s-a simți dator să revină în public pentru a deplînge sprijinul lui Bill Clinton pentru împingerea NATO spre est. Îi citez predicția pe larg pentru că avea atîta dreptate.
„Cred că este începutul unui nou Război Rece. Cred că rușii vor reacționa treptat destul de negativ, iar asta le va afecta politica. Cred că este o greșeală tragică. Nu exista niciun motiv pentru asta. Nimeni nu amenința pe nimeni altcineva. Această expansiune i-ar face pe Părinții Fondatori ai Statelor Unite să se întoarcă în mormintele lor. Ne-am înscris pentru a proteja o serie întreagă de țări, deși nu avem nici resursele și nici intenția de a face acest lucru într-un mod serios. [Extinderea NATO] a fost pur și simplu o acțiune iresponsabilă („light-hearted”) a unui Senat care nu are niciun interes real în afacerile externe. Ceea ce mă deranjează este cît de superficială și prost informată a fost întreaga dezbatere a Senatului.”
El a adăugat: „M-au deranjat în mod deosebit referirile la Rusia ca o țară nerăbdătoare să atace Europa de Vest. Oamenii nu înțeleg? Diferențele noastre în Războiul Rece au fost cu regimul comunist sovietic”. Exact.
După 1991, Rusia a avut, pentru prima dată de la puciul bolșevic din 1917, șansa de a construi o societate nouă și liberă. După cum a spus Kennan, extinderea NATO a fost o insultă la adresa democraților ruși. „Întoarcem spatele tocmai oamenilor care au organizat cea mai mare revoluție nesîngeroasă din istorie pentru a înlătura acel regim sovietic.”
El a întrebat de ce relațiile Est-Vest ar trebui „să devină centrate pe întrebarea cine va fi aliat cu cine și implicit împotriva cui într-un viitor conflict militar fantezist, total imprevizibil și cel mai improbabil”. Aceste întrebări au cerut un răspuns și nu au primit niciodată unul.
Opinia mea neclintită, în mijlocul isteriei actuale anti-Putin, este că liderii Occidentului au creat din nimic criza cu care ne confruntăm astăzi. De asemenea, mi se întîmplă să cred că mulți dintre ei, din diferite motive, sunt atît de inconsistenți („lightweights”) încît se bucură de șansa de a face pe grozavii („to posture”) și de a amenința – și nu își dau seama că acest lucru este extrem de grav. În sugestii, în cereri, în discursuri publice și în demersuri private, Rusia ne-a implorat ani de zile să-i arătăm cel mai elementar respect. Răspunsul nostru a fost acela de a reacționa cu neîncredere și în mod abuziv, prin încercări arogante de a înrăutăți situația din Ucraina și Georgia, două puncte inflamabile incredibil de periculoase în care un război adevărat ar putea începe prea ușor. După ce am fost acolo cînd totul era posibil, în acea zi de vară la Moscova din 1991, nu pot ierta sau uita această mare șansă ratată de a aduce Rusia în lumea liberă și justă. Și cred că popoarele din Occident ar trebui să se gîndească foarte atent înainte de a urma calea către o nouă și amară împărțire a Europei. Este ceva ce poate fi pe deplin evitat. Nu ne aduce nici un beneficiu. Dar ne-ar putea face să pierdem totul.
(traducere de Gheorghe Fedorovici.)