Pagini

Oameni și Locuri

duminică, 20 martie 2022

Francis Schaeffer: Un Manifest creștin

 


Notă introductivă: Am selectat și tradus în continuare din discursul susținut de Francis Schaeffer în 1982 la Biserica Presbiteriană Coral Ridge, Fort Lauderdale, (textul integral la https://www.peopleforlife.org/francis.html). Discursul prezintă într-o formă concentrată conținutul lucrării lui Schaeffer cu același titlu, publicată cu un an mai devreme de Crossway (https://www.amazon.com/Christian-Manifesto-Francis-Schaeffer/dp/1581346921). La 40 de ani de la publicarea acestui manifest, situația în care ne aflăm astăzi confirmă observația lui Schaeffer despre tendința autodistructivă și criminală care pune stăpînire pe orice societate umanistă. Din perspectivă creștină, singura diferență dintre Rusia stalinistă și Occidentul secular este că în Rusia sovietică societatea era victima, în timp ce în lumea civilizată occidentală societatea este agresorul, acționînd împreună cu statul împotriva Adevărului și împotriva persoanei.

Întotdeauna a fost necesar un efort pentru a descoperi și înțelege ce se-ntîmplă, pentru a-ți păstra o conștiință curată, pentru a crește ca persoană. Dar niciodată omul nu a depus un efort atît de mare ca în prezent pentru a nu afla și a nu înțelege ce se-ntîmplă și din ce cauză. Această atitudine demonstrează, cred, o anumită recunoaștere tacită a propriei vinovății pentru situația în care am ajuns și totodată un refuz al asumării explicite a oricărei responsabilități pentru aceasta. Minciuna umanistă are nevoie de o întreagă acumulare de orori pentru a-și ascunde propria oroare. Minciuna umanistă are nevoie de copiii uciși în Ucraina de efectele războiului pentru a-și ascunde zecile de milioane de crime asupra copiilor prin avort sau abandon după naștere. Cu siguranță nu s-ar fi manifestat nici un val de indignare publică dacă Putin ar fi încurajat o politică socială care, în numele emancipării femeii și al libertății de alegere, ar fi dus în mod științific și cu justificări etice la moartea unui număr înmiit mai mare de copii decît cei care și-au pierdut viața din cauza războiului. Poate că ar fi primit chiar premiul Nobel pentru pace. După cum o afirmă unii dintre specialiștii actuali în etică aplicată,

 

„Dacă criterii precum costurile (sociale, psihologice, economice) pentru potențialii părinți sunt motive suficient de bune pentru a avorta chiar și atunci cînd fătul este sănătos, dacă starea morală a nou-născutului este aceeași cu cea a fătului și dacă niciunul nu are vreo valoare morală în virtutea faptului că este o persoană potențială, atunci aceleași motive care justifică avortul ar trebui să justifice și uciderea persoanei potențiale atunci cînd aceasta este în stadiul de nou-născut.” (Alberto Giubilini, Francesca Minerva, „After-birth abortion: why should the baby live?”, The Journal of Medical Ethics, May, 2013, p. 263, https://jme.bmj.com/content/medethics/39/5/261.full.pdf)

 

După cum observa părintele Dumitru Stăniloae, conștiința „rar poate fi astupată definitiv. Glasul ei se aude adeseori pe neașteptate de sub povara uriașă pusă asupra ei, uneori însă fără a ne mai putea da puterea să ne îndreptăm. Ea grăiește cum grăiește un mort pe care l-am ucis și mortul sunt eu însumi” (nota 27 la avva Dorotei, „Despre conștiință” 1, în Filocalia, vol. 9, EIBMO, 2013, p. 584).  

Conștiința reușește totuși să ajungă de fiecare dată pînă la noi, chiar și în starea de îndrăcire în care ne aduce minciuna fundamentală a antropocrației umaniste: suntem ca Dumnezeu. Din acest motiv, plasa ideologică a societății deschise vînează un vînat care nu-și dorește nimic mai mult decît să fie prins, în speranța că în felul acesta va scăpa de propria conștiință pentru totdeauna.

Nu cred că omul poate fi mințit ori se poate minți cu desăvîrșire. Trebuie desființat în umanitatea lui pentru ca trezirea să nu mai fie cu putință. Omul care trăiește în minciună este într-o anumită măsură conștient de această minciună. Tocmai de aceea, efortul lui de a se adînci în minciună este continuu. Pentru a vedea adevărul este suficient să deschizi ochii și să-ți destupi urechile. Pentru a rămîne în minciună trebuie să faci un efort permanent de a nu rămîne singur cu propriul discernămînt și cu propria conștiință. De aceea, trebuie să deschizi televizorul, să citești toate analizele din mass media, toate comentariile de pe rețelele de socializare și să comunici în permanență doar cu ceilalți care au aderat la consensul universal al minciunii. Pentru a rămîne în afara adevărului, pentru a fi izolat și protejat de adevăr trebuie să fii conectat în permanență la rețeaua minciunii. Prin urmare, întrucît omul a ajuns să se ferească instinctiv de adevăr, el nu mai este dispus să facă nimic pentru a-l afla, ci totul pentru a-l ignora și ascunde. Discursul lui Schaeffer ne ajută să recunoaștem că suntem cuprinși de o nouă viziune asupra lumii, o viziune instaurată cu sprijinul direct al creștinilor (reformați în SUA, ortodocși la noi).

Nu-mi dau seama în ce măsură ortodocșii români sunt pregătiți pentru a se confrunta cu o versiune umanistă a ortodoxiei, însă dedicarea promptă cu care credincioși din zona conservatoare a lumii ortodoxe românești au apărat caracterul ortodox al viziunii creștine a dlui Andrei Pleșu în urma unor intervenții cu scop clarificator pe care le-am făcut cu mai mulți ani în urmă (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2009/10/avem-catre-domnul.html, http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2009/10/despre-cum-pot-esua-dialogurile.html, http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2009/10/despre-atitudinea-sectara-si-pareri.html sau la https://lumeacredintei.com/taine/andrei-plesu-gheorghe-fedorovici-si-presupusa-ortodoxie/), ar fi trebuit să ne facă să recunoaștem că cel puțin unii dintre noi înțeleg unitatea viziunii ortodoxe ca pe o obligație de a îmbrățișa orice expresie care nu contestă în mod direct adevărul de credință. Această mi se pare o gravă eroare, determinată de premisa falsă potrivit căreia singurul adversar al creștinismului este materialismul, iar orice formă de spiritualitate este dacă nu co-naturală creștinismului, atunci cel puțin favorabilă creștinismului. Această falsă premisă a limitat manifestarea politică a creștinismului ortodox la anti-comunism și anti-neomarxism, permițînd neoliberalismului să distrugă neobservat cultura națională, instituția familiei, educația clasică, credința tradițională și societatea în ansamblul ei. Ortodocșii euroatlantici au profitat de naivitatea, poate și de anumite limite sau chiar de un posibil complex de inferioritate ale ortodocșilor tradiționaliști, definind și limitînd în permanență adversarul în progresismul neomarxist, lăudînd implicarea și consolînd înțelegător frustrările „luptătorilor” din tabăra tradiționalistă.

Această complicitate, asumată sau nu, conștientă sau nu, între ortodocșii tradiționaliști și occidentaliști împiedică mai mult chiar decît acțiunea subversivă a societății deschise realizarea unei viziuni ortodoxe. O astfel de viziune este astăzi mai necesară decît oricînd, nu doar pentru că fără ea nu putem avea o viață creștină integrală, prelungită și asupra vieții cotidiene, din afara participării la slujbele bisericești. Umanismul realizat prin obiectivele societății deschise este un umanism total. Aceasta înseamnă că el va afecta – va ataca – inclusiv înțelegerea noastră creștină nu doar din lume, ci și din Biserică. Biserica însăși va fi constrînsă să adopte noua viziune umanistă. Din cîte am putut vedea, liderii ortodocși din BOR par dispuși deja să o facă. Din acest motiv, o viziune ortodoxă integrală este mai necesară acum decît oricînd. O viziune creștină ortodoxă totală este singura șansă în fața unei viziuni umaniste totalitare.

În lumea ortodoxă, părintele Schmemann a insistat punctual și sistematic asupra acestei urgențe (din păcate, în traducerile românești ale scrierilor sale, termenul „worldview” a fost redat în general prin „concepție”, fapt care a afectat semnificativ valoarea intenției părintelui Schmemann). În Manifestul creștin, Schaeffer vorbește la rîndul lui, aproximativ în aceeași perioadă în care scria și părintele Schmemann (care avea să moară în 1983, la doi ani după publicarea cărții lui Schaeffer), despre o viziune totală a creștinismului. Această viziune este esențială nu doar pentru integritatea vieții noastre creștine, ci și pentru credibilitatea creștinismului, care nu poate fi adevărat doar în mod parțial sau doar în domeniul sufletesc sau spiritual al vieții:

 

„Cînd spun despre creștinism că este adevărat, vreau să spun că este adevărat în raport cu întregul realității – este adevărat față de totalitatea a tot ceea ce este, începînd cu realitatea centrală, și anume, existența obiectivă a Dumnezeului personal, infinit. Creștinismul nu este doar o serie de adevăruri, ci Adevărul – Adevărul despre toată realitatea. Și menținerea în acel Adevăr din punct de vedere intelectual – și apoi într-un fel, niciodată deplin, trăind acel Adevăr, Adevărul a ceea ce este – aduce nu numai anumite rezultate personale, ci și rezultate guvernamentale și juridice.” (Francis A. Schaeffer, A Christian Manifesto, Crossway Books, 1982, p. 19-20).

 

Aceste rezultate personale, guvernamentale și juridice erau produse deja în Occident de viziunea umanismului totalitar încă de la jumătatea secolului trecut. Pentru Schaeffer, mentalitatea omului occidental nu era cu nimic diferită esențial de mentalitatea anticreștină și inumană a autorităților sovietice. De aceea, atunci cînd intelectuali ortodocși euroatlantici afirmă că Occidentul este superior Rusiei pentru că aceasta „nu are nimic creștinesc și nimic ortodox” (https://inliniedreapta.net/monitorul-neoficial/adrian-papahagi-exista-romani-care-lauda-rusia-cand-ameninta-sa-porneasca-un-razboi-la-granitele-noastre/), ar trebui să-i întrebăm ce mai este creștin într-un Occident în care oricine se declară fericit și recunoscător pentru felul în care s-a născut este acuzat de crimă transfobică (https://www.wionews.com/entertainment/hollywood/news-adele-accused-of-transphobia-for-saying-i-love-being-a-woman-at-brit-awards-452305)?

Cu 40 de ani în urmă, Schaeffer semnala caracterul esențial anticreștin și inuman al Occidentului umanist. Să-l ascultăm.

(Gheorghe Fedorovici)

 

*

 

Francis Schaeffer: Un Manifest creștin

 

În ultimii 80 de ani, creștinii au văzut doar fragmente din ce se-ntîmplă. Aceste aspecte izolate dintr-un fenomen mai larg au început treptat să-i deranjeze pe creștini și pe necreștini, dar fără ca ei să înțeleagă că aceste lucruri sunt rezultatul natural al unei schimbări de la o viziune creștină asupra lumii la una umanistă. Este vorba despre lucruri precum permisivitatea excesivă, pornografia, dezastrul școlilor publice, destrămarea familiei, avortul, pruncuciderea (uciderea nou-născuților), accentul sporit pe eutanasierea bătrînilor și numeroase alte chestiuni deosebit de grave.

Însă problema este că toate aceste lucruri și multe altele sunt doar efectele unui fenomen mai profund. S-ar putea să fim nemulțumiți de anumite lucruri care nu sunt în regulă, dar în realitate ne lipsește viziunea de ansamblu și de aceea nu vedem că fiecare dintre aceste lucruri și multe altele sunt doar simptome ale problemei mai profunde. Problema adevărată ține de schimbarea petrecută în societatea noastră, de o schimbare în țara noastră, o schimbare în lumea occidentală de la un consens iudeo-creștin la unul umanist. Mai precis, realitatea ultimă a încetat să mai fie Dumnezeul creator infinit; un astfel de Dumnezeu creator a fost eliminat de la temelia întregii realități, fiind înlocuit cu materia sau energia care a existat pentru totdeauna într-o formă oarecare, modelată în forma sa complexă actuală numai prin pură întîmplare.

Vreau să vă spun vouă, celor care sunteți creștini sau chiar dacă nu sunteți creștini și sunteți îngrijorat de direcția în care se îndreaptă societatea noastră, că nu trebuie să ne concentrăm doar asupra unor fragmente. Trebuie să înțelegem că toate aceste probleme vin în urma înlocuirii viziunii iudeo-creștine asupra lumii – că realitatea finală este un Dumnezeu creator infinit – cu o nouă viziune pentru care realitatea finală este doar energie sau materie într-un amestec sau formă care a existat pentru totdeauna și care și-a luat forma actuală din pură întîmplare.

[…]  Umanismul înseamnă că omul este măsura tuturor lucrurilor. Dacă această altă realitate finală de materie sau energie modelată de pură întîmplare este realitatea finală, ea nu dă nici un sens vieții. Nu oferă un sistem de valori. Ea nu dă nicio bază pentru lege și, prin urmare, în acest caz, omul trebuie să fie măsura tuturor lucrurilor. Deci, Umanismul definit în mod corespunzător, în contrast, să zicem, cu umanioarele sau cu umanitarismul (lucruri cu totul diferite și față de care creștinii ar trebui să fie favorabili) fiind măsura tuturor lucrurilor, urmează firesc, matematic, inevitabil, că dacă într-adevăr realitatea ultimă tace cu privire la aceste valori, atunci omul trebuie să le genereze din sine.

Prin urmare, Umanismul este inevitabil dacă alegem această diferită realitate ultimă și spunem că este ceea ce este. Trebuie să vă dați seama că atunci cînd vorbim despre om ca măsură a tuturor lucrurilor din perspectivă umanistă, primul lucru pe care-l observăm este că omul are cunoștințe doar de la sine. Că el, fiind finit, limitat, foarte eronat în observarea multor lucruri, totuși, nu are nicio sursă posibilă de cunoaștere decît ceea ce omul, plecînd de la sine, poate afla din propria sa observație. Mai exact, din această perspectivă, nu există loc pentru vreo cunoaștere de la Dumnezeu.

Dar nu numai că omul trebuie să plece de la sine în domeniul cunoașterii și învățării, ci orice sistem de valori trebuie să provină arbitrar de la omul însuși prin alegere arbitrară. Mai înfricoșător încă, în țara noastră, în acest moment al istoriei, este faptul că orice bază a dreptului devine atunci arbitrară – doar anumiți oameni pot lua decizii cu privire la ceea ce constituie binele societății la momentul dat.

Acesta este adevăratul motiv al decăderii moravurilor în țara noastră. Este adevăratul motiv pentru decăderea valorilor în țara noastră și este motivul pentru care Curtea Supremă funcționează acum atît de temeinic pe baza unui drept arbitrar. Curtea Supremă nu are nicio bază stabilă pentru lege. Prin urmare, asemenea tînărului care decide să trăiască hedonist potrivit propriilor valori alese arbitrar, societatea face acum același lucru în mod legal. Anumiți indivizi se adună și decid ce cred ei în mod arbitrar că este bun pentru binele societății la momentul dat, iar asta devine lege.

Viziunea asupra lumii conform căreia realitatea finală este doar materială sau energie modelată de pură întîmplare, aduce obligatoriu toate aceste rezultate din țara noastră și din societatea noastră care au dus la prăbușirea țării – a societății – și care sunt necazurile prezente. Deci, dacă ai această altă viziune asupra lumii, trebuie să înțelegi că este inevitabil să ajungem la necazurile relativismului și la toate aceste alte lucruri care sunt atît de reprezentate în țara noastră în acest moment al istoriei.

Trebuie observat că această nouă viziune dominantă asupra lumii este o viziune exact opusă celei a părinților fondatori ai acestei țări. Acum, nu toți Părinții fondatori au fost individual, personal, creștini. Asta cu siguranță este adevărat. Dar, cu toate acestea, ei au întemeiat țara pe baza ideii că există un Dumnezeu care este Creatorul (acum ajung la următoarea frază centrală) care a dat drepturile inalienabile.

Trebuie să înțelegem foarte bine un lucru. Dacă societatea – dacă statul acordă drepturile, atunci le poate lua oricînd înapoi – ele nu sunt inalienabile. Dacă statele dau drepturi, le pot schimba și le pot manipula. Dar aceasta nu era punctul de vedere al Părinților fondatori ai acestei țări. Ei credeau, deși nu toți erau creștini, că există un Creator și că acest Creator a dat drepturile inalienabile – pe aceasta s-a întemeiat țara noastră și El ne-a dat libertățile pe care le avem încă – chiar și libertățile care sunt folosite acum pentru a distruge libertățile.

[…] Rezultatul este un sistem de valori relativist. Lipsa unui sens final al vieții – acesta e primul rezultat. De ce viața umană are vreo valoare, dacă asta este tot ceea ce este realitatea? Nu numai că vom muri individual, dar întreaga rasă umană se va stinge cîndva. Poate că nu va fi nevoie de căderea bombelor atomice, dar într-o zi lumea va deveni prea caldă sau prea rece. Asta ni se spune despre această altă realitate finală și, într-o zi, toți oamenii, nu numai că vor fi morți individual, dar întreaga viață conștientă de pe această lume va fi moartă și nimeni nu va vedea păsările zburînd. Și viața nu are sens.

[…] Constatăm că în revista Time din 18 ianuarie a existat un articol care spunea că a existat un sondaj care a subliniat că aproximativ 76% dintre oamenii din această țară au considerat că ar fi o idee bună să aibă creația și evoluția predate în școlile publice. Nu știu dacă sondajul a fost corect, dar presupunînd că sondajul a fost corect, ce înseamnă asta? Înseamnă că școlilor publice li se spune de către instanțe că nu pot preda acest lucru, chiar dacă 76% dintre oamenii din Statele Unite vor să fie predat. Vă spun cum se numește asta. Se numește tiranie. Nu există alt cuvînt care să se potrivească într-un asemenea moment.

Și, în același timp, constatăm că profesia medicală s-a schimbat radical. Dr. Koop, în seminariile noastre pentru Whatever Happened to the Human Race, spunea adesea că (vorbind despre sine) „Cînd am absolvit facultatea de medicină, ideea era «cum pot salva această viață?» Dar pentru un număr mare de studenți la medicină acum, nu este «Cum pot salva această viață?», ci «Ar trebui să salvez această viață?»”

[…] Newsweek din 11 ianuarie are un articol despre copilul din uter. Primele 5 sau 6 pagini sunt minunate. Dacă nu ați văzut-o, ar trebui să vedeți dacă puteți obține acest număr al revistei. Aproximativ primele 5 sau 6 pagini arată în mod concludent ceea ce fiecare biolog a știut de-a lungul timpului, și anume că viața umană începe de la concepție. Nu există alt moment pentru ca viața umană să înceapă, decît la concepție. Viața de maimuță începe de la concepție. Viața măgarului începe de la concepție. Și viața umană începe de la concepție. Din punct de vedere biologic, nu există nicio discuție – n-ar fi trebuit niciodată să existe – din punct de vedere științific. Nu vorbesc de religie acum. Și aceste 5 sau 6 pagini abordează foarte atent faptul că viața umană începe de la concepție. Dar întoarceți pagina și dați peste acest titlu mare cu litere negre: „Dar este fătul o persoană?” Și voi citi ultima propoziție, „Problema nu este a determina cînd începe viața umană reală, ci cînd valoarea acelei vieți începe să depășească alte considerații, cum ar fi sănătatea sau chiar fericirea mamei.”

Nu vorbim doar de sănătatea mamei (este vers de propagandă), ci chiar de fericirea mamei. Înseamnă că mama, pentru propria ei fericire hedonistă – fericirea egoistă – poate opri viața umană prin alegerea ei, prin lege. Înțelegeți ce am spus? Prin lege, pe baza alegerii ei individuale a ceea ce o face fericită. Ea poate lua ceea ce s-a declarat a fi, în primele cinci pagini [ale articolului], fără nici o rezervă, viață umană. Cu alte cuvinte, ei recunosc că viața umană există, dar este o întrebare deschisă dacă nu este corect să ucizi acea viață umană în măsura în care aceasta o face pe mamă fericită.

Practic, asta nu este diferit de Stalin, Mao sau Hitler, de principiul de a ucide pentru ceea ce credeau ei că este binele societății. Nu există absolut nici o graniță între cele două afirmații – nici o separație absolută. Una decurge din cealaltă: Odată ce se recunoaște că viața umană este implicată (și așa cum am spus, acest număr al Newsweek arată în mod concludent că este) acceptarea morții vieții umane la copiii născuți sau nenăscuți, deschide ușa către luarea arbitrară a oricărei vieți umane. Din acest moment, totul este pur arbitrar.

Această viziune a fost cea care a deschis ușa către tot ce a urmat în Germania înainte de Hitler. Este un fapt interesant aici că singura Curte Supremă din lumea occidentală care s-a pronunțat împotriva avortului făcut din comoditate este Curtea Germaniei de Vest. Motivul pentru care au făcut-o este pentru că știau, și istoria o demonstrează limpede, că această viziune asupra vieții umane în profesia de medic și profesia juridică combinate, înainte ca Hitler să vină pe scenă, este ceea ce a deschis calea pentru tot ce s-a întîmplat în Germania lui Hitler. Și astfel, Curtea Supremă Germană a votat împotriva avortului ușor pentru că ei știu – știu foarte bine unde duce.

[…] Acum, nu putem fi deloc surprinși cînd teologii liberali susțin aceste lucruri, pentru că teologia liberală este doar umanism care folosește termeni teologici, și asta este tot ce a fost vreodată în Germania, imediat după Iluminism. Așa că, atunci cînd acești teologi admit avortul ușor și pruncucidere, așa cum fac unele dintre aceste confesiuni liberale, nu ar trebui să fim surprinși. Urmează ca noaptea după zi.

Am o întrebare să vă pun, și anume: Unde au fost creștinii care cred în Biblie în ultimii 40 de ani? Toate astea despre care vorbesc au venit abia în ultimii 80 de ani. Nimic din toate acestea nu a fost adevărat în Statele Unite. Nimic! Iar punctul culminant s-a manifestat în ultimii 40 de ani, ceea ce se încadrează în intervalul în care mulți dintre voi care sunteți prezenți acum ați fi putut acționa. Unde au fost creștinii care cred în Biblie? Nu ar trebui să fim surprinși că teologii liberali nu ne-au fost de ajutor – dar unde am fost noi? Cînd am trecut la acest alt consens și la toate ororile și prostia momentului prezent care au căzut asupra culturii? Trebuie să recunoaștem că această țară este aproape de a fi pierdută. Nu, în primul rînd, din cauza conspirației umaniste – cred că există cei care conspira, dar nu acesta este motivul pentru care această țară este aproape pierdută. Această țară este aproape pierdută pentru că creștinii care cred în Biblie, în ultimii 40 de ani, care au spus că știu că realitatea finală este acest Dumnezeu infinit-personal care este Creatorul și toate celelalte, nu au făcut nimic în privința asta, deoarece consensul s-a schimbat. A fost o mare tăcere!

[…] Și cum rămîne cu școlile noastre? Cred că ar trebui să mă supăr din nou! Prin lege, nu aveți voie să predați valori și opinii religioase în școlile noastre publice mai mult decît în școlile din Rusia în această seară. Noi nu predăm marxismul aici în majoritatea școlilor noastre, dar în ceea ce privește toată predarea religioasă (cu excepția religiei Umanismului, care este un alt lucru) este la fel de interzisă prin lege în școlile noastre și școlile sunt la fel de seculare ca și școlile din Rusia sovietică – exact! Nu peste zece ani. Astă seară!

[…] Acum aș repeta din nou cuvîntul pe care l-am folosit înainte. Nu există niciun alt cuvînt pe care să-l putem folosi pentru situația noastră actuală pe care tocmai am descris-o, cu excepția cuvîntului TIRANIE! TIRANIE! Cu asta ne confruntăm! Ne confruntăm cu o viziune asupra lumii care nu ne-ar fi oferit niciodată libertățile noastre. Ne-a fost impusă de către tribunale și guvern – de oamenii care dețin această altă viziune asupra lumii, indiferent dacă o vrem sau nu, indiferent dacă această nouă viziune distruge chiar libertățile și construiește libertăți pentru excese și pentru lucrurile care sunt greșite.

Noi, care suntem creștini și alții care iubim libertatea, ar trebui să acționăm în zilele noastre așa cum au acționat Părinții fondatori în zilele lor. Cei care au fondat această țară au crezut că se confruntă cu tirania. Tot ce trebuie să faceți este să le citiți scrierile. De aceea s-a purtat războiul. De aceea a fost fondată această țară. Ei credeau că Dumnezeu niciodată, niciodată, niciodată nu a vrut ca oamenii să ajungă sub guverne tiranice. Ei nu au făcut-o ca un lucru pragmatic sau economic, deși asta era implicat și asta, ci din principiu. Ei erau împotriva tiraniei și dacă Părinții fondatori s-au împotrivit tiraniei, ar trebui să recunoaștem, în acest an 1982, că dacă s-ar fi întors aici și unul dintre ei ar fi stat chiar aici, el ar spune același lucru – că lucrul cu care vă confruntați este tiranie. Însuși genul de tiranie împotriva căruia am luptat, ar spune el, pentru a putea scăpa.

Și ne confruntăm cu o cenzură foarte ascunsă. Din cînd în cînd, de îndată ce începem să vorbim despre necesitatea reintroducerii în discuție a valorilor creștine, cineva strigă „Komeini!” Ni s-ar reproșa că ne interesează teocrația. Absolut nu! Trebuie să spunem absolut clar, nu suntem în favoarea teocrației, nici în nume, nici în fapt. Dar, spunînd asta, totuși, trebuie să ne dăm seama că deja ne confruntăm cu o cenzură ascunsă – o cenzură ascunsă în care este imposibil să obținem să susținem la o televiziune publică viziunea creștină. Este absolut imposibil.

[…] Trebuie să înțelegeți că această nouă viziune umanistă este total intolerantă. Nu cred că vom avea o altă ocazie dacă nu  profităm acum. Repet, am ajuns într-un punct critic. Nu cred că vom avea o altă ocazie. Dacă creștinii, în special, dar și alții, care iubesc libertatea, nu fac ceva acum în privința asta, nu cred că nepoții voștri vor avea vreo șansă. În actuala așa-zisă evoluție conservatoare de la ultimele alegeri, avem o posibilitate, dar trebuie să ne amintim acest lucru și chiar aș introduce acest lucru în gîndirea dumneavoastră: un umanism conservator nu este mai bun decît un umanism liberal. Umanismul este greșit, nu doar accentul. Și, prin urmare, în momentul de față, ceea ce trebuie să insistăm, pentru oamenii din guvernul nostru care ne reprezintă, este să nu ne mulțumim doar cu vorbe. Trebuie să vedem, la situația actuală, dacă va continua, o schimbare reală. Nu trebuie să-i permitem aceste șanse să se reducă la simple cuvinte.

Acum vreau să spun ceva de mare forță, chiar aici. Ceea ce am tot vorbit, fie că știți sau nu, este adevărata spiritualitate. Aceasta este adevărata spiritualitate. Spiritualitatea, după ce ești creștin și L-ai acceptat pe Hristos ca Mîntuitor al tău, înseamnă că Hristos este Domnul peste toată viața ta – nu doar în viața ta religioasă, și dacă faci o separare în aceste lucruri, îi refuzi Domnului tău propriul Său loc. Nu-mi pasă cît de tulburat ești, ești sărac din punct de vedere spiritual. Adevărata spiritualitate înseamnă că Domnul Iisus Hristos este Domnul întregii vieți și, cu excepția lucrurilor despre care El ne-a spus în mod specific în Biblie că sunt păcătoase și le-am lăsat deoparte – toată viața este spirituală și toată viața este spirituală în toate privințele. Aceasta include (după cum au făcut strămoșii noștri) că trebuie să susținem aceste lucruri ale libertății și aceste lucruri ale vieții umane și toate aceste alte chestiuni care sunt atît de cruciale, dacă într-adevăr, acest Dumnezeu viu există așa cum știm că El există.

[…] Cred că Biserica nu și-a îndeplinit obligația în ultimii 40 de ani din două motive specifice. Primul ține de faptul că a asumat această viziune falsă, trunchiată a spiritualității, care nu vede adevărata spiritualitate cuprinzînd întreaga viață. Celălalt lucru este că prea mulți creștini, fie că sunt doctori, avocați, pastori, evangheliști – orice ar fi ei – prea mulți dintre ei se tem să vorbească cu adevărat pentru că nu au vrut să-și riște confortul. Sunt convins că aceste două motive, ambele fiind o tragedie și cu adevărat oribile pentru creștin, sunt o explicație a motivului pentru care am mers pe drumul pe care l-am parcurs în ultimii 40 de ani.

Trebuie să ne fie clar, costă să iei atitudine față de aceste lucruri. Sunt medici care vor fi dați afară din spitale pentru că refuză să facă avorturi; sunt asistente care dacă văd un semn pe un pătuț pe care scrie: „Nu hrăniți”, și hrănesc acel bebeluș sunt concediate. Există un cost, dar te-aș întreba, ce preț are pentru tine loialitatea față de Hristos? Cît de mult crezi că Hristos este adevărat? De ce ești creștin? Ești creștin dintr-un motiv mai mic, sau ești creștin pentru că știi că acesta este adevărul realității? Și atunci, cît de mult îl iubești pe Domnul Iisus Hristos? Cît de mult ești dispus să plătești prețul pentru loialitatea față de Domnul Iisus?

Trebuie neapărat să ne propunem să zdrobim minciuna noii viziuni precum și noul concept al separării religiei de stat pe care majoritatea oamenilor îl afirmă acum și pe care creștinii tocmai l-au acceptat. Acesta este ceva nou. Nu are nicio legătură cu semnificația Primului Amendament. Primul amendament a fost că statul nu va interfera niciodată cu religia. Asta e tot sensul Primului Amendament. Citiți doar Madison și Spectator Papers dacă nu credeți. Asta e tot!

Dar noi i-am răsturnat sensul, așa că ceea ce trebuie să facem este să insistăm absolut să ne întoarcem la ceea ce a însemnat Primul Amendament în primul rînd – să respingem ideea că religia nu poate avea o influență în societate și în stat. Trebuie să insistăm că există o libertate pe care Primul Amendament a oferit-o cu adevărat. Acum, asta trebuie să subliniem, și am mai spus-o, nu vrem o teocrație! Eu personal sunt împotriva unei teocrații. De această parte a Noului Testament, nu cred că există un loc pentru o teocrație pînă cînd Iisus Regele se va întoarce din nou. Dar a fi în favoarea unei teocrații în nume sau de fapt este un lucru foarte diferit de intenția de a ne opune excluderii oricărei influențe religioasă din procesele statului și ale școlilor publice. Cerem doar un singur lucru. Cerem libertatea pe care a garantat-o ​​Primul Amendament.

[…] Cînd guvernul neagă legea lui Dumnezeu, își anulează singur autoritatea. Dumnezeu a dat anumite funcții pentru a înfrîna haosul în această lume căzută, dar nu înseamnă că aceste funcții sunt autonome, iar atunci cînd un guvern comandă ceea ce este contrar Legii lui Dumnezeu, își abrogă autoritatea.

[…] Părinții fondatori ai acestei țări s-au confruntat și au acționat înțelegînd că, dacă nu există nici un loc pentru nesupunerea față de guvern, înseamnă că acel guvern s-a pus în locul Dumnezeului celui viu. Într-un astfel de caz, guvernul a fost transformat într-un dumnezeu fals. Dacă nu există loc pentru neascultarea unui guvern uman, acel guvern a fost făcut dumnezeu.

Cezar, sub un anumit nume, dacă ne amintim de Biserica primară, a fost pus pe tronul suprem. Răspunsul Bibliei este nu! Cezarul nu trebuie pus în locul lui Dumnezeu și noi, în calitate de creștini, în numele Domniei lui Hristos și a întregii vieți, trebuie să gîndim și să acționăm la nivelul potrivit. Ar trebui să fie întotdeauna la nivelul corespunzător. Avem încă mult de făcut în privința instanțelor de judecată, în legătură cu oamenii pe care îi alegem – toate lucrurile pe care le putem face în această țară. Dacă, din nefericire, ajungem în situația unui Cezar absolut, nivelul corespunzător al atitudinii noastre trebuie să includă și o neascultare față de stat.

Dacă nu faceți asta, nu v-ați gîndit suficient de adînc. Înseamnă că pentru voi Iisus nu este cu adevărat pe tron. Dumnezeu nu este central. Ați făcut să fie central un zeu fals. Hristos trebuie să fie Domnul suprem și nu societatea și nu Cezarul.

Pot să repet ultima propoziție? Hristos trebuie să fie Domnul suprem și nu Cezar, nu societatea.

 

(Discurs susținut de Francis Schaeffer în 1982 la Biserica Presbiteriană Coral Ridge, Fort Lauderdale. Textul integral la https://www.peopleforlife.org/francis.html. Selecție și traducere de Gheorghe Fedorovici)