Incapacitatea creștinilor de a recunoaște în știința ideologizată și în ideologiile actuale tot atîtea proiecte teologice demonstrează cît de secularizată este propria lor credință. Ce este mai grav nu este că propria secularizare îi împiedică pe creștini să remarce natura religioasă a ideologiilor actuale, ci faptul că îi face să se înșele cu privire la propria lor credință, care le pare cu atît mai autentică cu cît este mai ideologizată post-modern sau mai păgînizată pre-modern.
Incoruptibilitatea sufletului omenesc este percepută în conștiința ortodoxă contemporană ca o compensație pentru pierderea legăturii credincioșilor cu trupul înviat a lui Hristos. Învierea cu trupul este mai degrabă rezervată în mod excepțional lui Hristos ca minune supremă și unică, eroare gravă apărută în conștiința ortodoxă actuală și care ne refuză practic participarea noastră la Învierea lui Hristos (vezi Pr. Alexander Schmemann, „The Christian Concept of Death” https://www.oca.org/reflections/fr-alexander-schmemann/the-christian-concept-of-death, traducere în română la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/12/inviere-sau-nemurire-parintele.html).
O viziune creștină deformată nu poate decît să justifice o respingere a creștinismului sau o adaptare a lui la obiectivele uneia dintre ideologiile curente: ce oferă creștinismul de astăzi pe lîngă lucrurile pe care oricum le aveam? Nemurirea sufletului? Dar nemurirea era un lucru comun tuturor credințelor chiar și înainte de Hristos, după cum o amintește părintele Schmemann în articolul menționat; iar astăzi, ea se găsește și pe internet, după cum au descoperit cu satisfacție generațiile născute după 1990.
Îl cunoaște creștinismul actual pe Dumnezeu, sau mai degrabă nu face decît să construiască imaginea unui Dumnezeu tolerant, inclusiv și generos, cu care credincioșii trebuie să se conformeze pentru a se putea adapta la noua religie civilă globală? Aceiași intelectuali, teologi și ierarhi ortodocși care se împotrivesc astăzi divinizării neo-marxiste a marginalității nu au făcut din 1990 încoace decît să-l identifice pe Hristos în celălalt, în alteritate, în străin, în victimă (vezi, de pildă, un asemenea exercițiu semnalat la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/03/dragostea-focusata-de-la-centru.html). În acest proces de îndumnezeire a marginalului, realizat atît dinspre umanismul secular, cît și dinspre ortodoxia anti-marxistă, a fost eliminat vecinul și redefinită persoana, conștiința locului propriu fiind suspendată odată cu înțelegerea creștină a hotarelor, adică a determinărilor care ne orientează pentru că ne înrădăcinează în primul rînd.
Un progresism etic a pus stăpînire de peste zece ani și pe ortodoxia românească, grăbită să-și demonstreze virtuozitatea civică, bifînd voios traininguri, work-shop-uri, sesiuni de strategii de comunicare într-o atmosferă febrilă de activism social care nu poate să nu trezească invidia fraților neoprotestanți sau a tinerilor useriști. Noile surse de regenerare și de incoruptibilitate sufletească sunt astfel împărtășite de ortodocșii de astăzi cu colegii lor de generație, ne-ortodocși sau chiar necreștini. Este vorba despre o credință generală progresistă, ecumenică, deschisă la dialog și care, în ciuda diverselor accente confesionale specifice (ortodoxe, reformate sau darwiniste), este întemeiată pe credința în incoruptibilitatea universală a copiilor și tinerilor și în triumful binelui realizat prin revoluție socială. Această incoruptibilitate sufletească este demonstrată prin condamnarea spontană a răului suprem (adică pesedismul și putinismul, în timp ce avortul, homosexualitatea, transgenderismul sau Critical Race Theory constituie teme mai degrabă discutabile și ca atare de evitat) și prin credința în știință, care asigură prin cele patru rapeluri anuale biruința reală asupra morții, prefigurată simbolic și de (credința în) Învierea lui Hristos, de care ne împărtășim tot de patru ori pe an la recomandarea specialistului în domeniul religios – în măsura în care nu există contraindicații din partea specialistului în domeniul medical, desigur.
Noua viziune ortodoxă îi împiedică astfel nu doar pe necreștini sau pe ne-ortodocși să caute și să descopere ortodoxia autentică, ci chiar și pe ortodocșii înșiși, care pretind că participă la nemurirea concentrată în imanența divină a unei acțiuni de binefacere sau, dimpotrivă, în manifestarea ordinii transcendente a Împărăției lui Dumnezeu din cursul slujbelor bisericești, negînd astfel, într-un fel sau altul, dubla natură a Persoanei Fiului întrupat.