(Continuare de la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/04/fertilizarea-in-vitro-natiunilor-cazul.html)
Dar oricît de importantă a fost contribuția elitei intelectuale din România la topirea identității naționale în creuzetul civilizațional global, efortul ei nu ar fi reușit fără participarea Bisericii, care, prin implicarea directă a unor reprezentanți ai BOR (ierarhi, profesori de teologie, preoți de rețea și mireni din mass media ortodoxă care se ocupă deja de organizarea „rezistenței spirituale” cu sprijinul logistic al ortodoxiei americane), produce și întreține panica mediului ortodox implicat, obligîndu-l să rămînă într-una din cele două corăbii aflate în derivă controlată (cea a naționalismului civic globalist al ortodoxiei euro-atlantice și cea a naționalismului legionar), împiedicîndu-l astfel să descopere prezența ortodoxiei tradiționale autentice.
Această rezistență ortodoxă anticomunistă post-comunistă – și aplicat antirusească – promite revenirea ortodoxiei în istorie, oferă un tip de comunitate militantă (întemeiată pe idei comune, fie cosmopolite, fie naționaliste, mai degrabă decît pe relații umane de familie, prietenie și învecinare) și un stil de viață (un lifestyle pentru euro-ortodocși întemeiat pe moderație, atitudine cool și elitism condescendent, respectiv un program de viață și mai ales de luptă și jertfă pentru filolegionari) ca o compensație pentru pierderea familiei naturale și a comunității tradiționale și care, mai ales, se prezintă ca soluție pentru o viitoare regenerare a societății românești, fie printr-o „ortodoxie ca afară”, fie printr-o redobîndire verde a Grădinii Maicii Domnului eliberată de balaurul rusesc care își întinde botul spre Uniunea Europeană încununată cu stele (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/03/triumful-euroatlantic-al-ortodoxiei-iii.html).
Mi se pare incontestabil că Ucraina a provocat reacția Rusiei nu doar prin opțiunea pentru NATO și UE, ci și în mare măsură prin hărțuirea constantă a populației vorbitoare de limbă rusă de pe teritoriul ucrainean, hărțuire care a culminat prin atacuri criminale repetate. Cu toate acestea, consider că felul în care Vestul a speculat și încurajat niște tensiuni mai vechi din interiorul lumii ruse în scopul transformării ei într-o societate deschisă este mai important decît compararea nesfîrșită a victimelor produse de naționaliștii ucraineni cu cele cauzate de acțiunea militară a Rusiei (din acest punct de vedere, merită menționate observațiile expertului militar american Scott Ritter, care subliniază repetat că cel puțin pînă în acest moment campania militară rusească a respectat toate regulile internaționale ale războiului, iar abuzurile săvîrșite sunt, la o asemenea desfășurare de forțe, la fel de inevitabile cum au fost și unele acțiuni ale soldaților americani din Irak și Afganistan; brutalitatea excesivă atribuită armatei ruse este, potrivit analistului american, o mitologie mediatică și de o absurditate extremă: https://www.youtube.com/watch?v=w5RKNoIhE40. În același timp, observațiile lui merită urmărite și pentru a înțelege mai bine atacul de panică al autorităților din Polonia, precum și capacitatea limitată a lui Zelenski de a negocia și de a comanda efectiv, liderul ucrainean fiind, potrivit lui Ritter, ostatecul comandanților extremiști din armata ucraineană). Dar dacă admitem că acest conflict militar are și cauze culturale, atunci abordarea lor ne-ar putea ajuta într-o măsură mai mare să înțelegem criza mai cuprinzătoare și mai profundă revelată de războiul ruso-ucrainean (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/04/ucraina-si-criza-umanismului-occidental.html). Acest aspect cultural și spiritual este indicat încă din primele zile ale invadării Ucrainei prin condamnarea constantă, afirmată public în cele două grupări principale din ortodoxia românească (cea liberală și cea naționalist-legionară), a ortodoxiei ruse și a Patriarhului Chiril. Această condamnare a culminat recent prin Declarația Centrului Ortodox al Universității Fordham (https://publicorthodoxy.org/2022/03/13/a-declaration-on-the-russian-world-russkii-mir-teaching/), declarație semnată și de un număr de intelectuali români ortodocși din țară și străinătate.
Declarația reprezintă o serie de anateme aruncate asupra Patriarhiei Moscovei, prin care ortodoxia rusă este de facto excomunicată, fiindu-i anulată calitatea creștină, prin formula „We therefore condemn as non-Orthodox and reject…” repetată ca atare de șase ori (chiar de șapte, dacă includem și articolul „we reject the «Russian world» heresy”). Dar care este erezia de care este acuzată ortodoxia rusă? Este credința într-o lume ortodoxă rusă. Este însă această credință o erezie?
După cum voi încerca să arăt în continuare, era inevitabil ca tocmai cele două forme degenerate de ortodoxie să condamne ideea de lume (în realizările ei istorice slavă, bizantină, elenistică etc), a cărei desființare este necesară construirii unei lumi noi și unui om nou. Ortodoxia liberală, euro-atlantică, curățată de naționalism și de aceea mai credibilă (în sensul în care dl Radu Oltean, ilustratorul unor lucrări de istorie popularizată, consideră că „o istorie curățată de naționalism este mult mai credibilă. Este limpede, interesantă și mult mai ușor de înțeles. O istorie naționalistă seamănă cu un basm, cu o legendă și se adresează emoțiilor primare, tribale. E utilă propagandei, dar nu te ajută să înveți ceva real sau corect despre trecut. În momentul în care renunți la încărcătura ideologic-patriotică, personajele istorice devin oameni reali, cu bune și rele, nu icoane hieratice, pe fundal de aur.” https://www.viataromaneasca.eu/revista/2022/01/radu-oltean-o-istorie-curatata-de-nationalism-este-mult-mai-credibila/), împreună cu ortodoxia naționalist-legionară, care-și asumă mai degrabă rădăcini neopăgîne în trecutul tracic decît în cel al ortodoxiei tradiționale, învăluită în nimbul eroismului pe care credincioșii sunt făcuți să-l confunde cu cel al sfințeniei, sunt interesate de desființarea conștiinței unei lumi tradiționale. Pentru că o astfel de lume constituie o amenințare prin trecutul, identitatea și tradiția ei. De aceea, în timp ce ortodoxia deschisă (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/04/ortodoxia-deschisa.html) urmărește producerea unei lumi noi prin alchimia civică a melting pot-ului civilizațional, ortodoxia naționalist-legionară răspîndește semințele unei Românii „ca soarele sfînt de pe cer” prin cultivarea rebeliunii și a ispășirii ulterioare prin suferință și moarte.