Hristos ar fi destul de OK dacă nu ar fi stabilit niște standarde atît de aiurea pentru bine și adevăr. Adică, noi credeam că standardul binelui și adevărului suntem noi înșine, sau cel puțin dl Pleșu (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/04/ortodoxia-alternativa.html). Iar Hristos vine și ne spune că standardul binelui și adevărului sunt binele și adevărul, adică El însuși. Nasol.
E nasol, pentru că din cauza lui Hristos nu mai putem demonstra cît de buni suntem condamnînd corupția, urîndu-l pe Dragnea, făcînd mișto de Veorica, dîndu-i muie pesedeului (https://www.catavencii.ro/editorial/puie-mutin-noua-defulare-elitista/) sau osîndindu-l pe Putin la iad. De altfel, Putin pare să constituie singurul motiv pentru care iadul există și singura situație în care ortodoxia deschisă (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/04/ortodoxia-deschisa.html) crede în existența iadului. E nasol, pentru că asta ar putea însemna că răul este altceva decît credeam noi. Și dacă răul este mai adînc, înseamnă că nu mai putem reînvia așa cum credeam noi, prin simpla condamnare a încarnărilor lui imediate.
În toate pastoralele de Paști ale ierarhilor ortodocși români, Putin a fost condamnat ca răul absolut, care se împotrivește Învierii. Ierarhii ortodocși instrumentalizează astfel Învierea tocmai prin denunțarea ideologizării ei. Pentru că Învierea lui Hristos nu ne aduce eliberarea de un rău exterior, ci de răul din noi. Ce ne arată Învierea lui Hristos nu este că Putin este rău, ci că nici noi nu suntem mai buni și că suntem la fel de vrednici de iad. Dar pentru ortodoxia alternativă de astăzi, acest lucru este inacceptabil: ar însemna că nu mai putem învia prin fiecare condamnare a răului din afara noastră, și nici măcar prin lepădarea de răul din noi, ci doar prin urmarea lui Hristos.