Tot mai mulți oameni din lumea asta sunt convinși că sunt oameni buni și că merită o lume bună. Ei tind să creadă că în fapt aparțin unei lumi mai bune, fiind nevoiți să trăiască fie din greșeală, fie dintr-o rațiune superioară în lumea aceasta, nepregătită să-i recunoască și să-i prețuiască. Pentru ei, lumea aceasta rămîne o lume rea pînă în clipa în care începe să-i descopere cu recunoștință.
O parte dintre oamenii buni din lumea asta s-a împăcat cu gîndul că trebuie să trăiască într-o lume rea. Pentru restul, lucrul acesta reprezintă o nedreptate care trebuie îndreptată. Cei mai mulți o fac prost, manifestîndu-și disprețul sau ura față de toți cei care-și închipuie că lumea asta se poate descurca și fără ei. Evident, o astfel de atitudine riscă din păcate să trădeze adevărata natură a omului bun. De aici poate și necesitatea introducerii programului corectiv al corectitudinii politice, care prin cenzură și prin pîrghiile programului DEI (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/03/despre-solidaritatea-ontologica-dintre.html) îi va determina pe toți oamenii să creadă și mărturisească că nu există oameni răi cu excepția celor care refuză să creadă și să mărturisească acest lucru. Ca celebrare a desăvîrșirii omului, agenda corectitudinii politice ne-a fost oferită ca o pregustare a lumii viitoare de clerul ortodox și elita de dreapta prin noul cult ortodox al admirației (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2010/09/marturia-ca-binefacere-si-ca.html vezi și https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/06/despre-modele.html), dezvoltat în prelungirea, firească pentru oamenii buni, a cultului cinstirii sfinților. În vederea transformării lumii acesteia rele în lumea bună care va veni, este indispensabilă recunoașterea publică a funcției salvatoare a prezenței omului bun.
Lumea ce va să fie nu va fi o lume a superiorității rasiale ori a superiorității de clasă. Va fi o lume a superiorității oamenilor buni. Creștinii înșiși lucrează la realizarea acestei lumi: protestanții prin activism social, catolicii prin umanism, iar ortodocșii prin spiritualitate.