Spiritualitatea New Age este o spiritualitate egocentrică, întemeiată nu pe descoperirea și imitarea lui Hristos, ci pe descoperirea de sine și pe dezvoltarea personală și pe celalte forme de îndumnezeire pe cont propriu pe care ni le recomandă cotidianul Patriarhiei, Ziarul Lumina. Este o spiritualitate cool, reprezentată în România de personalități incluzive precum dl Andrei Pleșu și de liderii ortodocși care se străduiesc să-l imite și să propună modelul Pleșu.
Spiritualitatea New Age este o spiritualitate a inimii, ceea ce face din ortodocșii „trăitori” victime sigure. Inima nu înseamnă în spiritualitatea New Age un centru personal care trebuie curățit prin nevoință și har în vederea unirii cu Dumnezeu. Inima gnostică este divină. De aceea, ea nu trebuie salvată prin împreună lucrarea omului cu Dumnezeu, ci trebuie descoperită prin împreună lucrarea omului cu un maestru ca Pleșu. Prin urmare, spiritualitatea New Age este un refuz al sfințeniei ca dar al lui Dumnezeu și ca prezență a Duhului Sfînt în trupul și sufletul credinciosul nevoitor. Întrucît spiritualitatea New Age este întemeiată pe distincția sacru-profan, ea refuză din capul locului distincția sfințenie-păcat. În spiritualitatea New Age, sursa sacrului este natura nealterată de om și starea naturală a omului, care poate fi indicată de inimă sau de orice trimite spre ordinea originară intangibilă a ființei umane.
Omul este sacru din capul locului, adică sfînt în termenii spiritualității New Age. El este o ființă spirituală care se poate vindeca singură dacă reușește să se întoarcă în sine. În inima omului are loc o cincizecime neîntreruptă; inima nu are nevoie de o pogorîre a Duhului Sfînt întrucît ea iradiază spiritualitate, este un Rug Aprins veșnic pe care trebuie doar să-l regăsim. Spre această spiritualitate demonică este orientată de treizeci de ani ortodoxia românească sub ochii, iar uneori cu binecuvîntarea, ierarhiei ortodoxe.
Iată o mostră de spiritualitate de tip New Age tot mai răspîndită printre creștinii din zilele noastre:
„Chiar dacă Iisus este preferatul meu dintre toate zeitățile, știu că am încetat să mă identific ca fiind creștină pentru că nu vreau să fiu asociată cu sentimente homofobe, cu ura împotriva avortului și cu ipocriziile auto-justificatoare și acuzatoare care tind să fie asociate cu unele biserici creștine. Și totuși, nimeni nu exemplifică capacitatea de a proiecta conștiința lui Dumnezeu în formă umană mai mult decît Iisus, pe care îl iubesc.
Așa că, deși am fost deranjată de unele dintre practicile și limbajul acestui atelier la care am participat în acest weekend, am continuat să mă implic și am ajuns să am o experiență profundă, transformatoare, resimțită ca un fulger de lumină și dragoste atunci cînd părintele Paul a privit în ochii mei și mi-a atins fruntea cu degetele. Am fost rușinată de propriile mele judecăți meschine și m-am supus înțelegerii că există multe fețe ale lui Dumnezeu și că atunci cînd ne limităm la o zonă de confort îngustă, pierdem binecuvîntarea Divinului în toate formele Lui sau ale Ei, indiferent dacă experimentăm Divinul în noi înșine sau sub forma lui Iisus, Buddha, Allah, Iehova sau a Zeițelor.” (https://lissarankin.com/has-spirituality-become-trendy/)
Această viziune spirituală a înlocuit de cîteva decenii spiritualitatea creștină în Occident și în timp ce ortodocșii români se luptă eroic împotriva neo-marxismului din societatea nord-americană, această spiritualitate se prezintă la noi tot mai mult ca spiritualitate ortodoxă veritabilă prin contribuția intelectualilor neognostici și a clericilor ortodocși asociați, fiind deja îmbrățișată de generațiile de ortodocși născute în ultimii 30-40 de ani. Departe de a semnala pervertirea spiritualității ortodoxe, liderii ortodocși și intelectualii neo-gnostici au semnalat doar pericolul de a nu lua această nouă spiritualitate în serios. BOR le-a cerut credincioșilor doar să trăiască spiritualitatea, fără să-i facă vreodată atenți la pericolul unei spiritualități anti-creștine. Este un aspect asupra căruia insistă de altfel mai ales practicanții spiritualității New Age:
„Trezirea (waking up) nu este despre ego-ul spiritualizat limitat la etapele inițiale ale trezirii și care le folosește pentru a-i judeca pe alții sau pentru a-și înnobila imaginea. Înseamnă mai degrabă să-i accepți pe toți și să devii un martor al tău din interiorul vieții tale, astfel încît să-ți observi motivațiile și să ai compasiune pentru tine și pentru ceilalți. Te îmbraci în haine scumpe de yoga pentru că speri să cîștigi mai multă dragoste și apartenență de la ceilalți sau pur și simplu iubești felul în care se simt ei? Vorbești despre meditație atunci cînd întîlnești oameni noi pentru că ți se pare că așa este cool sau pentru că meditația ți-a schimbat cu adevărat viața și speri că îi va ajuta și pe alții? Îți ții mintea deschisă la toate fețele lui Dumnezeu și le permiți altora să găsească Divinul în felul lor – sau judeci pe cineva care nu este la fel de spiritual ca tine? A devenit calea ta spirituală un alt lucru pe care ego-ul tău îl folosește pentru a te defini și a te judeca ca fiind superior sau inferior altora? Răspunsurile la aceste întrebări nu sunt menite să provoace autocritica sau auto-prețuirea, ci doar conștientizarea de sine.” (https://lissarankin.com/has-spirituality-become-trendy/)
Cu toate că redacția revistei Familia Ortodoxă a întitulat interviul cu părintele Roman Braga într-un sens care încurajează neclaritatea de tip New Age („Adevărata cultură este cultura inimii”), impresia mea este că părintele Braga vorbește mai degrabă despre o cultură a locului, a localului, care permite o bună așezare a inimii. Și mi se pare fundamental faptul că părintele Braga începe prin a identifica lucrurile care împiedică formarea unei culturi a locului. Este vorba despre o nouă mentalitate care, pe de o parte, pretinde că orice continuitate cu trecutul a fost întreruptă, iar pe de alta că este necesară formarea unei noi mentalități, adică a unei noi culturi. De ce? Pentru a împiedica cultivarea și transmiterea spiritualității ortodoxe tradiționale.
Suntem paznici ai acestui loc și ai acestei tradiții, ne spune părintele Braga. Tradiția este memoria chipului lui Dumnezeu și a împreună-locuirii cu El. Este o experiență a unei împreună-lucrări cu Dumnezeu. De treizeci de ani însă intelectuali care se pretind creștini sugerează că această tradiție este inutilă sau chiar falsă pentru că Dumnezeu poate arăta oricum. De aceea, tradiția ortodoxă trebuie îmbunătățită, adaptată, actualizată. Spiritualitatea ortodoxă trebuie tratată cu doze tot mai puternice de ecumenism, iar creștinii ortodocși trebuie eliberați de povara unei tradiții sclerozate.
Redau în continuare transcrierea unui pasaj din mesajul părintelui Roman Braga:
„[…] Tot ce le transmit românilor este să continue tradiția culturală românească dintre cele două războaie. Și să nu creeze acum altă mentalitate și creăm noi o cultură nouă. Pentru că asta este … mai ales mă refer la Colegiul Noua Europă a lui Pleșu … ei au terminat cu… Deci generația … într-un articol al lui… și cum spune el, generația dintre cele două războaie a adus comunismul. […] Cultura este ceva organic, nu este ceva artificial ca să spui am terminat-o cu asta, ca să creăm altceva. Tu nu creezi, tu te manifești. Cultura este spirituală și faptul că generațiile trecute au creat ceva înseamnă că ce au făcut ele trebuie să continue, să crească. De aceea, cred că reluarea firului cu tradiția dintre cele două războaie va fi o cultură adevărată românească.
Noi trecem printr-o criză morală acum în România pentru că am întrerupt ce a făcut generația dintre cele două războaie. Și vrem noi ceva nou, să inventăm și ne dăm peste cap și ne dăm la cap noi înșine. Și mai ales, este important în România să se reia firul tradiției, să crească cultura aceea în formele, să adauge formele noi dar să nu o taie cu trecutul pentru că ideea asta a globalismului este foarte periculoasă. Noi trebuie să ne păstrăm specificul, altfel … suntem cetățenii nimănui, ai universului, înseamnă că nu mai exiști deloc.
[…] Noi trebuie să ne manifestăm ca un popor din Carpați, în care intră influența mediului, geografic, relieful, împrumuturile culturale pe care le reintegrezi, tot ceea ce creează omul în mediul în care a fost pus de Dumnezeu. Știi că pe un călugăr în Pateric, l-au întrebat, «Ce faci aici?» Și el a răspuns «Eu păzesc locul». Așa a răspuns călugărul. E așa de important lucrul acesta. Locul în care stai te formează. Și toate acestea nu se creează artificial, să spui că avem și noi o cultură … sunt naivități. Toate acestea sunt în Dumnezeu.” (https://www.familiaortodoxa.ro/roadele-noastre/iunie-2015/)