După cum se poate vedea din sesiunile Adunărilor Generale ale Consiliului Mondial al Bisericilor, creștinismul a fost înlocuit deja de o religie diferită, al cărei scop, după cum subliniază foarte bine părintele Lavrentie într-un comentariu pe marginea ultimei Adunări, „nu este nicidecum unitatea Bisericii, ci o reconciliere strict politică lumească și, mai corect spus, păgână în sensul unei credințe fetișiste și a unei venerări a pământului, naturii și lumii.” (https://theodosie.ro/2022/09/09/a-xi-a-adunare-generala-a-cmb-atmosfera-pagana-in-rugaciuni-si-dezbateri-despre-unitate-si-pace-pamanteasca/). Este vorba despre o concepție religioasă, păgînă, panteistă. Tot proiectul este folosit împotriva creștinismului ortodox (a se vedea la min. 35 din Opening Prayer predica unei femei pastor cu un fular curcubeu).
Religia mărturisită de CMB nu mai intră în categoria ereziei creștine. Este pur și simplu altă religie, care seamănă doar foarte vag cu creștinismul. Este o religie unificatoare în sensul unei unități spirituale sincretiste, de tip New Age. Tocmai presiunea enormă cu care este prezentat idealul unității ar trebui să-i facă pe credincioși să fie prudenți și neîncrezători. Însă credincioșii sunt lipsiți de lideri care, în loc să îndrăznească să cerceteze duhurile (1 Ioan 4, 1), urmează mai degrabă duhurilor înșelătoare (1 Timotei 4, 1).
Este important însă ca idolatrizarea naturii și cosmosului manifestată de această religiozitate care se pretinde creștină să nu-i determine pe credincioșii ortodocși să se raporteze la pămînt și la natură ca la simple lucruri. Demonizarea lumii occidentale prin acest păgînism ecocentrist este rezultatul direct al unui creștinism care a făcut exact acest lucru, tratînd natura și pămîntul cu o uluitoare lipsă de grijă (grijă care presupune acel amestec de atenție și afectivitate, prețuire și recunoștință, despre care vorbește Wendell Berry). Apusul a văzut în pămînt un loc neutru, sălbatic, ostil, care trebuia supus.
Întrucît lumea occidentală și-a refuzat o conștiință creștină cosmică, a fost incapabilă să trăiască împreună cu natura; în timp ce studia natura doar pentru a o putea folosi mai eficient, Apusul și-a construit propria lui natură (civilizația) împingînd natura în afara zidurilor cetății moderne. Prin această separare s-a născut modernitatea. Premisa catolică a opoziției dintre natură și har, respingerea teologiei bizantine a energiilor necreate și a rațiunilor divine din creație a condus gîndirea occidentală în mod inevitabil la o concepție industrială, mecanică față de lume încă de la sfîrșitul Evului Mediu. Iar în fața dezastrului produs de propriile sale premise, Occidentul apelează la păgînismul triburilor primitive. Este mult prea orbit de întunericul pe care l-a ales singur pentru a mai fi capabil să-și recunoască eroarea, iar liderii ortodocși se grăbesc să profite de această orbire și să tragă și ortodoxia după ei.
Dar o cultură nu poate supraviețui în afara naturii. Apusul pare să înțeleagă acest lucru de-abia acum, după ce a distrus toate culturile în numele civilizației.