Cultura actuală este prima cultură din istorie definită prin separarea de trecut. De aceea, rezultatul ei are consistența și posibilitățile visului. Un vis frumos, protejat prin coduri de securitate cibernetică de amenințarea trecutului, acest virus care nu poate supraviețui decît în realitatea concretă și în unele zone afectate din creier și din inimă.
Comunitatea nu este posibilă în afara trecutului, iar cultura nu este posibilă în afara comunității. Un lucru făcut doar pentru tine nu ține și nu te poate susține. Nu poți participa la ceea ce îți este destinat în mod exclusiv decît în măsura în care dispari.
În cultura pre-modernă, fiecare nouă generație se măsura cu cele din trecut. Omul creștea la măsurile sale doar atunci cînd creștea în locul și pe locul strămoșilor. Grija pentru acest loc (prin recunoașterea, asumarea și cultivarea lui) era una dintre condițiile subînțelese ale creșterii.
Feciorul se raporta la tată, unchi, bunici, la puterea lor fizică și la caracterul lor moral, fata la mama și bunicile care fuseseră, de regulă, „cele mai frumoase și mai harnice tinere din sat”. Dimpotrivă, în cultura progresistă indivizii se raportează la versiunea lor mai bună din viitor, de care nu-i separă decît noua generație de implanturi wireless pentru creier. Progresismul este mesianic, dovadă că vindecă, iartă, readuce speranța: „Chiar dacă cineva nu a avut niciodată vedere, ca şi cum s-ar fi născut orb, noi credem că putem restabili vederea”, ne promite Musk (https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/lumea-digitala/neuralink-spune-ca-in-6-luni-poate-realiza-implanturi-in-creierul-uman-persoanele-paralizate-o-sansa-sa-si-recapete-functiile-motorii-2170815). Omul vechi trebuie să moară pentru ca „Orbii își capătă vederea și șchiopii umblă, leproșii se curățesc și surzii aud, morții înviază şi săracilor li se binevestește” (Matei 11, 5).
O țară ca afară este o țară de vis, o țară a tuturor posibilităților, accesibile doar în măsura în care rămîn virtuale.
Vezi și