„Prin viclenia celor care iubesc, oamenii frumoși sînt atrași în cursele lor; iar unii care erau înainte încăpățînați, devin acum oameni de înțeles. Dar de ce i s-a spus Iubirii că are o putere magică? Deoarece întreaga putere a magiei este totuna cu Iubirea. Puterea magiei este atracția reciprocă a lucrurilor unele spre altele prin asemănările ce sînt în natura lor. Părțile acestei Lumi atîrnă toate, ca părțile unei singure ființe, de o singură Iubire; astfel ele se unesc între ele prin natura lor comună, și după cum creierul, plămînul, inima, ficatul și celelalte părți iau unele de la altele cîte ceva și își fac bine una alteia, astfel că suferința unei părți este resimțită și de cealaltă parte; tot astfel, părțile acestei mari ființe, adică toate corpurile Lumii înlănțuite între ele, își cer unele altora și își împrumută reciproc naturile lor. Din această înrudire a tuturor se naște iubirea tuturor; din această iubire se naște atracția tuturor între ele, și aceasta este adevărată magie.
[…] Și cunoscînd Iubirea reciprocă ce sălășluiește în natură, trebuie să spunem că în întregimea ei ea are o putere magică. Deci se mai poate adăuga că orice corp frumos turbură ochii celui care îl privește îndelungat și cu atenție, că cei care iubesc îi prind pe cei iubiți în mreaja lor prin puterea cuvîntului rostit și prin cîntecele lor, ca și cum i-ar atrage prin vrăji anumite, și că în sfîrșit ei îi ademenesc prin binele pe care li-l fac și prin daruri, strîngîndu-i astfel ca într-o plasă magică. De aceea nu se îndoiește nimeni că zeul Eros ar fi el însuși un magician. Căci toate forțele magiei se găsesc strînse în Iubire și acțiunea acesteia se împlinește de asemenea prin deochi, prin farmece și prin vrăji.” (Marsilio Ficino, Asupra iubirii, în Platon, Banchetul. Marsilio Ficino, Asupra iubirii, Editura de Vest, Timișoara, 1992, p. 201-202).
Dacă în Occident tinerii frumoși și liberi au fost generați printr-o combinație de religii asiatice și marxism, în România ei au fost formați de intelectualii care sub aparența unei identități ortodoxe practicau un neoplatonism consecvent.
Totodată, pe lîngă acest creștinism platonizat, sinteza realizată de elita ortodoxă include și o înțelegere optimistă asupra naturii umane împrumutată de la Rousseau (care l-a citit de altfel pe Platon și prin Ficino https://cogentoa.tandfonline.com/doi/full/10.1080/01916599.2022.2062779?scroll=top&needAccess=true&role=tab). Neoplatonismul oferă mîntuirea personală, în timp ce umanismul creștin liberal-iluminist preluat de la Rousseau oferă posibilitatea transformării civice a societății, obiectiv împărtășit de intelectualii ortodocși cu neoprotestanții, chiar dacă aceștia urmează un model de creștinism liberal produs de Reformă. Întrucît acesta este mediul intelectual în care s-au format actualele generații de teologi și ierarhi ortodocși, este de înțeles sprijinul entuziast pe care aceștia l-au acordat intelectualilor ortodocși în ultimii treizeci de ani.
Tocmai acest aspect esențial lipsea din descrierea transformării magice a societății despre care am scris într-un text anterior (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/02/in-ce-consta-un-act-magic.html). Gîndirea neoplatonică reprezentată în citatul din Ficino de mai sus ne arată că inversiunea presupusă de transformarea magică se realizează mai ales prin realizarea unei asemănări care poate fi impusă (inclusiv prin viclenie), atunci cînd principiul frumosului este recunoscut cu întîrziere (pentru o discuție revelatoare asupra naturii magice a transformării atribuite iubirii în neoplatonism, vezi Katherine Crawford, “Marsilio Ficino, Neoplatonism, and the Problem of Sex,” Renaissance and Reformation; Renaissance et réforme XXVIII, 2, Spring, 2004, 3-35). Este vorba despre tehnici mai mult sau mai puțin naturale de seducție, dar care au, toate, o finalitate magică. De pildă, genul de vulnerabilitate/timiditate jucată perfect de Patapievici, aerul ușor inadaptat al profesorilor din mediul universitar preocupați în mod special de formarea spirituală a studenților, practica înfierii spirituale, asocierea frumuseții și inteligenței/culturii, care devin condiții ale binelui și adevărului, toate aceste atitudini și strategii țin de inventarul de vrăji menționate de Ficino mai sus, obligatorii pentru ca cei iubiți să ajungă pînă la urmă în plasa magică. Stîngăcia, timiditatea, aerul copilăresc, imatur dacă nu chiar infantil al majorității acestor profesori-mentori sunt roluri studiate care urmăresc să afirme sublimarea propriei sexualități, un semnal adresat victimei că cel puțin din punct de vedere sexual este în siguranță. Ceea ce este adevărat, în ciuda unor derapaje de moment, care nu contează (pentru că 1. doar sufletul contează și 2. Frumosul este irezistibil): ceea ce îi interesează pe acești educatori este educarea sufletului prin îndreptarea lui spre Frumos cu ajutorul Erosului.
În această plasă magică i-a găsit și recunoscut Liiceanu pe tinerii adunați la protestele anticorupție din 2017, descriindu-i drept „frumoși” (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/02/poporul-populatia-si-ceilalti.html); acesta este poporul nou, al celor asemănători printr-o frumusețe pură, spirituală, care prin atracția reciprocă dintre cei asemenea, depășesc diferențele biologice ajungînd la mîntuire prin unirea intelectuală (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/02/in-ce-consta-un-act-magic.html).