Actul magic constă în anularea legilor fizice prin acțiunea unor forțe supranaturale în scopul inversării legilor fizice: bătrînul devine tînăr, tînărul devine bătrîn, animalele vorbesc, iar oamenii se manifestă ca animalele. Realitatea magică are o altă cauzalitate decît realitatea fizică și nu poate fi explicată în planul realității fizice. Inversarea legilor fizice este solidară în actul magic cu inversarea legilor morale: actul magic implică o ofrandă care deși seamănă cu jertfa, este opusul ei. Inversiunea magică își atinge puterea supremă tocmai prin această ofrandă: dacă prin jertfă se obține eliberarea și iertarea, prin sacrificiul magic victima devine cu totul posedată de forța supranaturală invocată. Spre deosebire de spectacolul de iluzionism, magia nu oferă iluzia unei realități alternative, ci creează efectiv această realitate.
Cred că în orice încercare de invocare a unei realități alternative sau de a transforma în iluzie realitatea determinată de legea naturală și de Revelație și recunoscută de rațiunea omenească se poate ascunde o mentalitate magică. De pildă, felul în care bizantinologul Petre Guran redefinea creștinismul ca religie „preponderent eshatologică” într-un text apărut cu trei zile înaintea desfășurării referendumului pentru familie din 2018 ar putea fi văzut ca o încercare de inversiune magică:
„În actualul referendum deci nu este vorba despre creștinism în dimensiunea sa preponderent eshatologică din Evanghelii. […] creștinul nu trăiește într-o bulă a inocenței paradisiace, aproape tot ce-i oferă lumea ar trebui să fie pentru el iluzie, dar esența demersului spiritual este tocmai eliberarea graduală, foarte lentă și sinuoasă de aceste iluzii. Pentru creștin cel mai bun lucru care i se poate întâmpla este moartea biologică, cu condiția să fi ajuns interior în pragul acelei lumi pe care și-o dorește, iar cel mai rău lucru este deznădejdea, în termeni moderni depresia, însingurarea, suferința psihică. Sexualitatea face parte din marile iluzii ale omului contemporan, tocmai fiindcă a fost decuplată de la funcția ei biologică, reproductivă. Menirea iubirii creștine este depășirea sexualității, iar celibatul și abstinența au fost preferința creștinismului dintru început. Având în vedere acest deziderat al depășirii sexualității, este irelevantă identitatea sexuală care este lăsată în urmă: „Că sunt fameni care s-au născut așa din pântecele mamei lor; sunt fameni pe care oamenii i-au făcut fameni, şi sunt fameni care s-au făcut fameni pe ei înșiși, pentru împărăția cerurilor. Cine poate înțelege să înțeleagă.” (Matei 19, 12) Ambiguități sau nedeterminări sexuale există fie în mod natural, fie din acțiunea de multe ori abuzivă sau mincinoasă a altor oameni, fie cu scopul și în nădejdea depășirii diferențelor în împărăția lui Dumnezeu. Pentru dimensiunea existenței terestre se aplică: „N-ați citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat şi femeie? Şi a zis: Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Așa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu omul să nu despartă.” (Matei 19, 4-6), dar pentru dimensiunea existenței eterne se aplică alt răspuns: „Şi le-a zis lor Iisus: Fiii veacului acestuia se însoară şi se mărită; dar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela şi învierea cea din morți, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita. Căci nici să moară nu mai pot, ci sunt la fel cu îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii.” (Luca 20, 34-36) Astfel, deși există o diferențiere biologică pentru viața aceasta, distincția se sublimează în viața aceea. Iar unii dintre oameni suprimă deja diferența dintre viața aceasta și viața aceea făcându-se pe sine fameni. Această chemare la viața veșnică este datoria de a mărturisi a creștinului. De aici derivă și dreptul fiecărui creștin, indiferent de poziția sa în Biserică, mirean, preot de mir, monah, ieromonah sau episcop, de a se exprima pe tema referendumului.
Referendumul din 6-7 octombrie se inserează pe parcursul spiritual al creștinului ca o etapă individuală de conștientizare a stării sale interioare. Alegerea pe care o face, dar mai ales implicarea în dezbaterea din jurul referendumului devin pentru el ocazia evaluării eventualelor sale predispoziții pentru alunecări în planuri colaterale, minore sau contradictorii față de obiectivul mântuirii sale, în alte cuvinte o confruntare cu înșelarea. Spre exemplu, o exacerbare a planului comunitar sau etnic este o posibilă astfel de alunecare, dar respingerea acestui plan nu-l exonerează pe creștin de responsabilitatea față de fragilitatea naturii umane.” (https://www.contributors.ro/datoria-marturisirii/ subl. mea, G. F.).
În fapt, ordinea păcatului este o realitate, nu o iluzie. Dacă păcatul ar fi fost o iluzie, omul ar fi avut motive să spere la salvare în ciuda păcatului. Dar Hristos nu a venit să ne elibereze de o iluzie, să ne semnaleze capcana simțurilor sau cea a imaginației. Dintr-o iluzie te trezești sau nu, dar nu este ceva care trebuie iertat. Omul nu alege o iluzie în locul lui Dumnezeu, ci o realitate alternativă nu atît imaginată, cît produsă prin respingerea lui Dumnezeu. Respingerea lui Dumnezeu nu trebuie să ia neapărat forma unei contestări directe; ea poate fi realizată și prin redefinirea lui Dumnezeu ca Mamă, sau ca energie supraființială, lipsită de orice determinare.
Omul nu-și poate pierde mîntuirea din cauza unei iluzii: omul are de ales între a-l avea pe Dumnezeu ca Tată sau pe satana ca părinte, între împărăția lui Dumnezeu și împărăția celui rău. În plus, diferențierea sexuală nu este limitată la viața aceasta; cum spuneam într-un alt comentariu pe acest subiect, Dumnezeu nu l-a făcut pe om bărbat și femeie doar pentru viața asta, pămîntească: l-a făcut bărbat și femeie încă de pe vremea cînd nu exista viața pămîntească și viața cerească, ci o singură viață. Se poate admite teologic că diferențierea sexuală se „sublimează” în viața viitoare, dar asta nu înseamnă că ea dispare, așa cum nu dispare trupul. Trupul este transfigurat, devine interior duhului, așa cum în prezent duhul omului este interior trupului. Învierea cu trupul înseamnă că nevoile biologice ale trupului devin nevoi duhovnicești, trupul participînd la viața duhovnicească a omului înviat. Hristos nu a devenit androgin după Înviere.
Prin urmare, datoria creștinului nu este de a mărturisi o viață veșnică nediferențiată sexual. Caracterul principal al vieții veșnice nu este determinat de depășirea diferenței sexuale; faptul că oamenii nu mai au relații sexuale în viitor nu înseamnă că încetează să mai fie bărbați și femei, ci că relația de comunicare dintre ei este mult mai profundă decît o poate permite relația sexuală (care nu este limitată la reproducere nici în viața aceasta). Viața mărturisită de creștini nu este o viață fără sex și fără sexe, ci o viață deplină, adevărată ca fiu sau fiică ai lui Dumnezeu. Dacă așa cum insista părintele Patrick Henry Reardon, caracterul de Tată al lui Dumnezeu nu este o metaforă, ci ține de ceea ce Dumnezeu este în relație nu doar cu noi, ci și cu Fiul și cu Duhul („Father, Glorify Thy Name! The Patriarchal Shape of Trinitarian Theology” (Touchstone Magazine, July/August 2000, https://www.touchstonemag.com/archives/article.php?id=13-06-022-f&readcode=&readtherest=true#therest), atunci nici caracterul nostru de fii și fiice nu este o metaforă. Părintele Patrick are dreptate cînd observă că noul apofatism teologic urmărește de fapt să se descotorosească de Dumnezeu ca Tată, însă obiectivul acestei noi teologii este încă și mai ambițios: vrea să scape totodată de Iisus ca Fiu și de oameni ca fii și fiice ai Tatălui. Iar unul din aceste mijloace este transformarea creștinismului într-o religie pură, eshatologică, prin privilegierea dimensiunii eshatologice și anularea caracterului său istoric, adică întrupat.
Impresia mea este că în
ciuda aparentei dezvrăjiri a lumii, trăim în plină epocă magică. În acest caz,
cred că ar fi util să vedem Marea transformare actuală a omului, a societății, a
creștinismului ca acte de inversiune magică prin care o realitate alternativă
înlocuiește – ca realitate eshatologică, ca societate deschisă, ca mit al
progresului etc – vechea realitate determinată de legea naturală și de
Revelație. [Completare ulterioară, 20 februarie 2023, 07:19: Semnele acestei noi realități magice sunt vizibile în transformările realizate deja: bărbatul se poate preface în femeie, femeia în bărbat, omul se poate preface și în bărbat, și în femeie în același timp sau în ceva care este nici una, nici alta, Biserica în societate civilă, iar societatea civilă în Biserica cea adevărată, eshatologică, prin „Învierea” adevăraților credincioși care au realizat un cer nou și un pămînt nou prin procesiunea liturgică din cadrul protestelor anticorupție din 2017-2019.]
