Idealismul este calea sigură spre utopism, adică spre un totalitarism mascat de intenții bune. Deși idealismul se manifestă prin două atitudini aparent opuse, rădăcina lor este una comună, de natură gnostică, și este întemeiată pe credința în esența ideală/spirituală a ființei umane, credință care presupune că răul este fie limitat la un nivel material, fie nu este decît o iluzie (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/02/in-ce-consta-un-act-magic.html). Prima atitudine urmărește eliberarea spirituală, a doua mai degrabă eliberarea sexuală (ca mijloc de eliberare spirituală).
După cum s-a văzut cu prilejul referendumului pentru familie din 2018, cele două categorii s-au regăsit printre criticii inițiativei pentru definirea familiei potrivit realității biologice, legii naturale și Revelației. Aceste criterii au fost percepute de aversarii propunerii ca tot atîtea abuzuri, limitări nedrepte ale unei ființe umane înțeleasă în viziunea gnostică prin absența oricărei definiții. Din același motiv, gnosticii care se pretind creștini și care, în cadrul BOR, sunt confirmați drept „intelectuali creștini ai României” (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/04/pastorala-despre-invierea-lui-plesu.html), se opun definițiilor dogmatice ale lui Dumnezeu, urmărind eliberarea lui Dumnezeu din cadrul înțelegerii creștine tradiționale cu ajutorul parabolei, pe care o opun cu șiretenie dogmei (https://doxologia.ro/viata-bisericii/reflectii/pilduitorul-andrei-plesu-restaurarea-parabolei) în timp ce ortodocșii dorm (Matei 13, 25) sau, mai bine zis, sunt hipnotizați prin șerpuirile sofiste, dar fermecătoare ale urîciunii.
Segmentul educat din România a aderat la una dintre aceste două expresii ale idealismului; deși aparent cele două grupuri sunt separate de convingeri religioase, pseudo-creștine pentru unii, păgîne sau seculare pentru ceilalți, este evident că ele sunt solidare indiferent de natura idealului revendicat (social, religios, moral, politic etc), după cum s-a văzut cu ocazia referendumului pentru familie, a protestelor anti-corupție, a războiului din Ucraina (care, în viziunea lor nu poate fi reparat decît prin ștergerea definitivă a Rusiei din istorie) sau a pascaliei. Iresponsabilitatea, inconștiența și patosul revoluționar sunt trăsăturile comune care au generat în rîndurile clasei de mijloc aceeași conștiință a misiunii de înnoire a lumii, același sentiment al datoriei de eliberare a lumii de necredința în natura divină a omului sau, la fel de bine, de credința în Dumnezeul creștin. Rezultatul acestei respingeri în masă a realității? Coruperea sistemică a organismului social. Fără idealismul celor mai buni dintre noi nu am fi ajuns la pervertirea generalizată actuală a clasei politice și a justiției (https://www.catavencii.ro/cum-vorbesc-procurorii/), a sistemului de educație, a Bisericii, a familiei și a normelor morale creștine.
Refuzul realității nu duce doar la degradarea realității, ci și la orbirea celor care o refuză în numele propriilor idealuri, fapt care face din orice om sănătos, adică din orice om normal, o amenințare la adresa binelui comun ideal.