Andrei Baciu și temele privirii

 

Pe blogul dlui Andrei Baciu puteți vedea o serie de fotografii grupate sub tema bălăriilor-bijuterii (https://andreibaciu.blogspot.com/2023/12/mai-ceva-ca-solomon-balariile-bijuterii_01539246193.html). Este o temă de gîndire care la un artist fotograf devine inevitabil și o temă de privire. Te întrebi, „cine este bijutierul?” și-l cauți nu doar cu gîndul, ci și cu privirea. Este Dumnezeu, este lumina? Este lumina instrumentul Creatorului sau lumina este mai degrabă mediul în care creația se arată bună, frumoasă, vie și adevărată?

Spectacolul de artificii de Anul Nou a început deja, dar tema lui este întunericul.

Dizabilitatea salvatoare

 

Preocuparea educatoarelor, învățătoarelor, profesoarelor și părinților pentru adaptarea copiilor la mediu, faptul că adaptarea este considerată în același timp 1.) principalul obiectiv al dezvoltării, 2.) condiția care determină procesul de învățare și 3.) indicatorul maturizării noastre demonstrează percepția generală despre copil ca individ uman afectat de dizabilitate intelectuală (pentru relația dintre adaptabilitate și dizabilitate, vezi Adrian Roșan, „Comportamentul adaptativ – element cheie în măsurarea competenței personale în domeniul dizabilităților intelectuale”, http://psihoped.psiedu.ubbcluj.ro/caPPS/13%20-%20Adrian%20Rosan.pdf). Aceeași perspectivă, a debilității statului și societății românești a fost invocată de altfel și pentru a justifica adaptarea noastră la lumea occidentală prin aderare/integrare în structurile euro-atlantice.  

Din necesitate naturală pînă la un punct, adaptabilitatea a fost transformată în virtute morală prin efortul elitei intelectuale a cărei dizabilitate morală i-a permis să elaboreze o nouă conștiință, binecuvîntată prompt de ierarhia ortodoxă din BOR (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/01/regretatul-dumnezeu-si-noua.html). Adaptarea la noul mediu de imoralitate devine astfel o obligație morală (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/12/despre-actualul-consens-social.html). De aceea, pentru a putea intra în noua împărăție, trebuie să ne întoarcem la starea lipsită de discernămînt a copilăriei. Pentru a reuși, ne putem bizui oricînd pe ajutorul maieutic al intelectualilor specializați în deformarea noastră pozitivă care, după ce s-au străduit să ne convingă în legătură cu rolul salvator al lui Băsescu în fața amenințării ruse, unii dintre ei au început să ne vorbească despre rolul salvator al liderilor AUR în fața amenințării neomarxiste, în timp ce restul așteaptă o minune făcută de duhul culturii.

Analfabetismul funcțional ar trebui poate căutat mai degrabă tocmai în felul în care-i identificăm pe copii, ca insuficienți mintal, în faptul că trebuie să meargă la școală pentru a se integra în societate nu pentru a înțelege și recunoaște realitatea în toate dimensiunile ei. Actualul proces de instruire a inversat ordinea lucrurilor, integrînd elevul într-o societate pe care încă nu o înțelege, în loc să-l ajute să o înțeleagă în vederea integrării sale. Iar prin această inversiune, elevul este împiedicat pentru totdeauna să înțeleagă și să se înțeleagă. 

Într-o lume normală, problema adaptării este obiectivul principal doar în școlile de corecție și în școlile pentru copii cu nevoi speciale. Într-o lume bolnavă, gîndită pentru a-l îmbolnăvi pe om, orice copil este tratat ca un retardat sau ca un potențial agresor. Școala publică a fost transformată în școală de corecție, oferind totodată și clase pentru cei cu nevoi speciale. Acest lucru explică de ce un număr tot mai mare de copii normali ajung să devină printr-un astfel de tratament agresori sau reduși mintal. Este ceea ce produce în mod premeditat actualul sistem românesc de învățămînt și acesta a fost scopul tuturor reformelor: transformarea societății în ansamblul ei într-una de asistați intelectual, care au nevoie de supraveghere permanentă. Același lucru s-a întîmplat și în BOR cu poporul credincios, care a ajuns la cumplita paralizie spirituală de astăzi prin mobilitatea adaptării la orice situație.

Ce înseamnă să fim înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii

 

Sfatul prin care Hristos ne îndeamnă să fim înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii (Matei 10, 16) este adoptat cu totală lipsă de înțelepciune de popor și cu o totală lipsă de nevinovăție de cler, care încearcă fiecare să interpreteze recomandarea în propriul avantaj (am mai abordat subiectul la http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2020/10/sa-stam-bine-sa-stam-cu-frica.html). Dar ce anume înțelege Hristos prin asta aflăm cu ușurință din cuvintele Sale cuprinse în următoarele versete din pasajul de la Matei. În primul rînd, Hristos ne previne să nu ne expunem în mod inutil pericolului: orice creștin adevărat va fi vînat pînă la urmă, pentru că va fi considerat la fel de periculos și de respingător ca șerpii. Mai precis, creștinul va fi urît atît de autoritățile religioase („în sinagogile lor vă vor bate cu biciul”), cît și de autoritățile seculare („la dregători și la regi veți fi duși”). Lucrul acesta se întîmplă însă pentru ca adevărul să ajungă și înaintea celor care l-au înlocuit, pretinzînd că-l reprezintă („veți fi duși pentru Mine, spre mărturie lor și păgânilor”).

În al doilea rînd, să nu ne fie teamă cînd vom fi descoperiți: nu ne apărăm prin înțelepciunea noastră, ci prin Duhul Tatălui (Matei 10, 19-20), care-i transformă pe oameni din oameni firești sau lumești în oameni duhovnicești (vezi capitolul 2 din 1 Corinteni).

În fine, înțelepciunea șarpelui și nevinovăția porumbelului nu funcționează decît împreună: fără înțelepciunea șarpelui, nevinovăția ar fi simplă naivitate, în timp ce fără curățenia porumbelului, înțelepciunea devine viclenie, mișcare înșelătoare menită să simuleze retragerea sau atacul, mișcarea sau pasivitatea letargică, deghizînd-o pe prima în lucrare pastoral misionară și pe cea de-a doua în lucrare mistică (în culegerea de răspunsuri cu privire la Sinodul din Creta putem întîlni cîteva exemple remarcabile de viclenie travestită în înțelepciune, vezi la https://basilica.ro/wp-content/uploads/2017/08/Despre-Sfantul-si-Marele-Sinod-din-Creta.pdf, în special p. 31-34).

Prin urmare, rostul acestor repere nu este să ne facă să șerpuim ireproșabil prin viață, descurcîndu-ne cu Dumnezeu înainte, ci să-L mărturisim pe Hristos înaintea oamenilor acolo unde ne aflăm, indiferent că este vorba de propria familie, de colegii de serviciu, de comunitatea credincioșilor, de rețeaua de prieteni de pe facebook, de consensul social sau de autoritățile Statului (Matei 10, 32-37). Iar această mărturie înseamnă luarea crucii și urmarea lui Hristos (Matei 10, 38). Înțelepciunea șarpelui nu înseamnă să mărturisim voalat adevărul și nici să denunțăm la fel de voalat minciuna (http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/12/ortodoxia-voalata.html), nici să mărturisim cu șerpii cînd suntem printre șerpi și cu porumbeii cînd suntem printre porumbei. Rămînem în toate împrejurările ca niște oi în mijlocul lupilor (Matei 10, 16), iar aceasta este chiar observația care introduce sfatul lui Hristos.

Modelul rămîne prin urmare Hristos, nu valorile morale (înțelepciunea sau neprihănirea). Pentru că doar în Hristos înțelepciunea poate să rămînă ea însăși, fără a se răsturna prin redefinire într-o înțelepciune veninoasă, care să ne paralizeze conștiința și discernămîntul, după cum doar în Hristos nevinovăția nu înseamnă inocența bebelușilor (considerați îngerași în mediul ortodox și care pe măsură ce cresc se transformă în iubiții/iubitele, pentru a se împlini apoi ca „iubi” și „iubi”, pregătiți să aducă pe lume o nouă generație de îngerași), ci sfințenia care, deși îi este proprie doar lui Dumnezeu, îi este accesibilă omului înduhovnicit pe măsura iubirii, credinței și nădejdii sale în Dumnezeu.