Cel mai curios lucru nu este că după treizeci și cinci de ani de cultură dominantă de dreapta (umanistă, liberală, anti-comunistă, anti-totalitară, pro-creștină) și de implicare publică a ierarhiei și clerului ortodox în societate, românii sunt mai dezumanizați, mai inculți, mai favorabili unei ordini totalitare (euro-atlantică sau naționalistă) și mai străini de Dumnezeu decît erau în primii ani de după suprimarea comunismului. Cel mai curios lucru este că nimeni nu este dispus să o recunoască.
Mi se pare că putem găsi explicația acestui refuz în situația descrisă de Domnul Hristos la Matei 12, 43-45: „Și cînd duhul necurat a ieșit din om, umblă prin locuri fără apă, căutînd odihnă și nu găsește. Atunci zice: Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieșit; și venind, o află golită, măturată și împodobită. Atunci se duce și ia cu sine alte șapte duhuri mai rele decît el și, intrînd, sălășluiesc aici și se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decît cele dintîi. Așa va fi și cu acest neam viclean.”
Contrar spiritualității New Age din noua ortodoxie românească, în creștinism curățenia este lucrarea lui Dumnezeu pentru Dumnezeu. Prin urmare, ea nu reprezintă un ideal, ci o condiție și un dar în vederea unui lucru mai important, și anume, locuirea omului cu Dumnezeu în Dumnezeu. Răul se retrage de la fața Domnului, dar nu și în fața curățeniei, pe care o caută și chiar o preferă locurilor necurate.
Demonii nu pot să nu caute curățenia așa cum nu pot să nu o strice. Toate locurile necurate au fost la un moment dat locuri curate. În comparație cu iadul, pînă și porcii sunt mai curați, după cum ne arată episodul vindecării demonizatul din ținutul Gherghesenilor, cînd demonii l-au rugat pe Iisus să nu-i trimită „în adînc”, ci să-i lase să intre în turma de porci (Luca 8, 26-39). Interesul lor este să o găsească pentru a o corupe prin simpla lor atingere. Se odihnesc în curățenie, pînă cînd, prin neodihna naturii lor, transformă curățenia în necurățenie. După care ies din nou, doar pentru a reveni ulterior: „Mă voi întoarce la casa mea de unde am ieșit; și venind, o află golită, măturată și împodobită.”
Creștinismul a făcut curat în casa stăpînită de demonii păgînismului. Dar între timp creștinii au uitat că această curățenie nu le era destinată lor în primul rînd, ci Stăpînului casei. De-abia recent Adevărul a devenit pentru creștini dintr-un alt nume al lui Hristos, un model decorativ și o opinie individuală; Crucea, din semn și instrument al prefacerii creștinului, a devenit accesoriu vestimentar, podoabă și talisman. Din credința în Adevărul întrupat, credința s-a redus la un vag sentiment religios, iar din cultură a Adevărului, cultura a ajuns un mijloc de afirmare de sine, o formă de divertisment superior și o demonstrație de superioritate socială, dacă nu chiar umană.
„Neamul viclean” la care se referă Hristos este orice neam, inclusiv cel creștin, care face curat doar pentru sine și numai de dragul curățeniei, făcînd din aceasta o oglindă în care să se contemple. Este tragicomic să vezi indignarea cu care tocmai acei ortodocși români care se consideră atenți și responsabili consemnează invazia recentă a legiunilor de duhuri necurate, după ce vreme de trei decenii nu au făcut altceva decît să-și dea casa pe mîna celor care promiteau să o curețe de orice altceva afară de păcat și necredință (și anume, de comunism, de incultură și de secularizare). Faptul că ortodocșilor nu li se pare deloc curios că duhurile necurate se simt ca acasă într-o locuință controlată de experți în curățenie, care s-au străduit să folosească cele mai eficiente produse de curățat mintea creștină, de la spiritualitate gnostică și umanism pseudo-creștin la mistica naționalistă, dezvăluie nivelul terminal al vicleniei la care au ajuns (vezi și la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2023/01/bioeticianul-crestin-terry-eagleton-si.html ).