„Biserica înțeleasă ca o comunitate distinctă în lume există într-un dialog constant cu orice ar putea constitui domeniul «non-eclesial», într-o încercare de a se face pe sine acceptabilă pentru lume.” („The Church as a distinct community within the world exists in constant dialogue with whatever constitutes the ‘non-ecclesial’ realm, in an attempt to make herself acceptable to the world.” (John D. Zizioulas, Lectures in Christian Dogmatics, T&T Clark, 2008, p. 161. Cartea este disponibilă integral la https://azbyka.ru/otechnik/Ioann_Ziziulas/lectures-in-christian-dogmatics/. Pasajul citat mai sus este din capitolul 4, „The Church”, subcapitolul IX, „Reception”, https://azbyka.ru/otechnik/Ioann_Ziziulas/lectures-in-christian-dogmatics/5.)
Este păcat și nedrept că lumea continuă să ignore eforturile noii ortodoxii de a crea bună dispoziție, pace și prietenie între oameni. Obișnuită cu imaginea unei religii învechite, lumea încă nu a observat că noua ortodoxie este hotărîtă să accepte orice noutate, acceptînd să fie instrumentul prin care lumea își făurește dumnezeul care-i convine, cu speranța secretă că efortul îi va fi răsplătit prin alegerea ei ca noua religie universală.
Noua ortodoxie este o religie care judecă adevărul prin context, nu contextul prin adevăr (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/07/ortodoxia-romaneasca-in-contextul-epocii.html). Dacă vechea ortodoxie însuflețea lumea, adică îi dădea o viață adevărată, noua ortodoxie o energizează, o stimulează, străduindu-se să o mențină în vechea viață, dar cu un nivel atît de ridicat de dopamină și serotonină încît lumea să creadă că a primit o viață nouă (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/08/adictia-traditionala-si-cea-digitala.html). O promisiune satisfăcută, de pildă, de lectura lui Zizioulas: „Profetic, devotat tradiției patristice pe care o interpretează în dialog cu preocupările teologice și filosofice contemporane, Zizioulas revelează înțelesul profund al creștinismului într-o lumină inspirată de Duhul Sfânt ce ne destinde intelectul și ne încălzește inima.” (https://www.librariasophia.ro/studii-teologice/comuniune-si-alteritate-fiintarea-personal-eclesiala-6902.html).
În ciuda aparențelor, noua ortodoxie tinde totuși să fie mai mult decît o rafinată delectare intelectuală sau o sursă de vibrații sentimentale: prin accentul pus pe iubire, înțelepciune și spiritualitate în defavoarea aspectelor dogmatice, confesionale și canonice, noua teologie ortodoxă susține de fapt proiectul antropologiei moderne de redefinire a naturii umane, distanțîndu-se de teologia ontologică clasică nu atît în vederea eliminării dimensiunii ontologice, cum s-ar putea crede la prima vedere, ci tocmai pentru a depăși teologia ontologică tradițională în scopul ultim al întemeierii unei noi ontologii teologice. Motivația profundă a noului discurs public ortodox, a agendei sociale ortodoxe este una metafizică, chiar dacă este camuflată în preocuparea pentru deschiderea față de celălalt ca mărturisire a iubirii necondiționate a lui Dumnezeu pentru întreaga lume. De aceea, ecumenismul practicat de liderii creștini nu urmărește în ultimă instanță unitatea creștinilor, ci este mai degrabă un instrument religios folosit pentru realizarea fraternității universale a oamenilor propusă inițial de umanismul secular, care dorește ca toți oamenii să fie una prin credința lor comună în omul preaslăvit întru om, credință care imită într-un mod sfidător preaslăvirea reciprocă a Fiului în Tatăl și a Tatălui în Fiul, pe de o parte, și a Fiului întrupat în cei care cred în El pe de alta (cf. Ioan, capitolele 12, 13 și 17; Filipeni, 1, 20).