Faptul că persoana este infinită nu înseamnă că infinitul este personal. Nu tot ce este veșnic este bun din simplul motiv că nu tot ce este veșnic are viață. Materia nu este rea pentru că nu este veșnică, ci este rea, mai precis imperfectă pentru că nu se poate împlini prin sine și nu se poate împlini prin sine deoarece nu are viață în sine în primul rînd, ci este capabilă doar să primească și să participe la transmiterea vieții. De fapt, răul tocmai în aceasta constă, în pierderea capacității unei existențe personale de a participa la viață, pierdere care determină totodată deformarea sau anularea acestui caracter personal. O existență personală precum omul sau îngerul poate pierde această capacitate prin credința greșită că are viața în sine și că se poate împlini prin sine, în timp ce o existență impersonală, precum restul lumii vii și al celei nevii se poate împlini doar în ordinea personală a unei creații restaurate prin dubla mișcare a oferirii de sine a Persoanei absolute și creatoare și a primirii ei de ființele înzestrate cu vocația persoanei, precum omul și îngerul.
Materialismul este o religie prin efortul lui de a da viață materiei, atribuindu-i un caracter infinit și o formă de viață proprie, identificată ca energie. Dacă nu s-ar fi temut că noțiunea de spirit amenința statutul științific al marxismului, probabil că ideologii marxiști ar fi încercat să dezvolte o formă de spiritualitate a materiei care ar fi făcut din omul primitiv un fel de proto-materialist care personifica, din ignoranță, adevărata și unica divinitate a universului, materia. Aceeași atitudine poate fi observată și în noua ortodoxie din România, ușor de recunoscut prin efortul ei de a valida științific experiența persoanei. Teama noilor ortodocși de a nu fi suspectați că ar avea o credință irațională este atît de mare, încît unii dintre ei au ajuns să determine pînă și persoana într-un mod științific, în timp ce alții preferă să renunțe cu totul la ea, ridicînd miza vieții duhovnicești într-un plan transpersonal,[1] atunci cînd nu acceptă noua religie a dezvoltării personale, chiar dacă aceasta este cea mai sigură cale pentru împiedicarea recunoașterii persoanei chiar și în condițiile întîlnirii ei.
Noua ortodoxie este hotărîtă să ignore faptul că există și moarte veșnică, nu doar viață veșnică. Dacă doar veșnicia contează, omul are toate șansele să rateze viața odată cu vocația persoanei. Noua ortodoxie se legitimează prin aspirația omului către infinit și validează această aspirație ca pe o garanție a bunei orientări a omului față de un infinit care nu poate fi decît bun pentru că este unul dintre numele lui Dumnezeu. Noul ortodox uită sau ignoră însă că șarpele a speculat tocmai această sete de infinit din om, orientîndu-l spre infinitul din lume și din el, făcîndu-l să creadă că oglindirea vieții nesfîrșite din propria lui natură făcută după chipul și asemănarea lui Dumnezeu nu doar îl întruchipează pe Dumnezeu, ci este Dumnezeu. Iar dacă este Dumnezeu, omul nu poate să moară, căci este o ființă infinită.
NOTĂ:
[1] Aceasta explică și aprecierea acordată de noua ortodoxie românească valorificării memoriei, gîndirii și energiei din fizica cuantică și neuroștiințe, în care pretinde că a găsit noi dovezi pentru o justificare științifică a spiritualității ortodoxe. Vezi mai pe larg la: http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/11/magia-isihasmului-si-ortodoxia-new-age.html;
https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/11/ortodoxia-antipersonala.html;
https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2022/11/ortodoxia-trans.html;
http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/02/vechea-inima-si-noua-ei-ortodoxie.html.